Papa către membrii Asociației de Spectacole Itinerante: Vocația voastră este bucuria curată
17.09.2017, Vatican (Catholica) - Vineri, 15 septembrie 2017, Sfântul Părinte a primit în audiență aproximativ 120 de membri din Asociația Practicanților de Spectacole Itinerante (ANESV). Audiența a avut loc în Sala Clementină din Palatul Apostolic, informează Radio Vatican. „Știu bine”, a spus Papa Francisc, „că viața de muncă itinerantă nu este o viață ușoară. Cunosc problemele pe care le întâlniți cu familiile voastre, în mersul vostru neîncetat dintr-un loc în altul. Sunt dificultăți în a recupera piețele de oprire a atracțiilor; în a găsi spații potrivite pentru caravanele voastre, trebuind să rămâneți uneori în locuri din afara orașelor; în a vă opri în comunități care nu întotdeauna apreciază valoarea socială a acestui fel de spectacol.”
„Nu vă descurajați, ci continuați drumul vostru, pentru ca orașele și localitățile noastre să nu piardă gustul acestei frumuseți speciale prin intermediul prezenței, artei și bucuriei voastre”. Activitatea celor care practică spectacolul itinerant, a remarcat cu satisfacție Sfântul Părinte, „este iluminată de credință, o credință pe care o trăiți mai ales în familie”. Este vorba de familii care merg pe cale împreună cu Dumnezeu, însuflețite de încrederea în Providență. „O credință care găsește și în diferitele parohii prin care treceți locuri de referință pentru un popas spiritual: pentru participarea la Euharistie, pregătirea și celebrarea Sacramentelor, pentru un sfat și un ajutor fratern din partea comunității. De aceea, vă urez ca între comunitățile voastre itinerante și comunitățile parohiale să existe întotdeauna deschidere, întâlnire, dorința de a se cunoaște și a împărtăși momente de viață și de rugăciune”.
Făcând referință la întâlnirea cu reprezentanții spectacolului itinerant din luna iunie a anului trecut, Papa Francisc a amintit cuvintele prin care îi definea ca „artizani ai sărbătorii, ai uimirii și ai frumosului… chemați să alimenteze sentimente de speranță și încredere”. Ei, a spus Pontiful, au „o frumusețe artizanală”, diferită de cea pe care o produc marile puteri ale divertismentului, cu prea puțină umanitate. „Vă mărturisesc că eu prefer frumusețea voastră, care are parfumul mai mult al uimirii, al farmecului, dar care este rodul a ore și ore de muncă grea. Un iarmaroc nu încetează să uimească, generează o bucurie dulce, în cei mici și în cei mari”.
„Vocația vieții voastre și a muncii voastre este bucuria. Mă gândesc că, dacă urcăm la originile fiecărui spectacol al vostru, ale caravanelor voastre, găsim întotdeauna pe cineva – un bunic, o bunică, un străbunic – care era pasionat de acest fel de spectacol, a simțit o vocație plină de bucurie și de aceea a fost dispus să facă chiar și mari sacrificii. Este o vocație care devine imediat misiune: misiunea de a oferi oamenilor, copiilor dar și adulților și celor în vârstă ocazii de distracție sănătoasă, curată. Și în interiorul acestei vocații și misiuni, cum poate să nu fie mâna lui Dumnezeu? Dumnezeu ne iubește și dorește să fim fericiți. Oriunde există o bucurie simplă, curată, se află amprenta Sa. De aceea, dacă știți să păstrați aceste valori, această autenticitate și simplitate, voi sunteți mesagerii bucuriei care îi place lui Dumnezeu și care vine de la El”.
