Cardinalul Ravasi: A regăsi curajul marilor valori
18.09.2017, Vatican (Catholica) - „A avea din nou curajul marilor valori de care este plină istoria noastră; a căuta frumusețea, nu în sens estetic ci ca autenticitate; a regăsi marea responsabilitate socială și culturală pe care o avea Francisc în timpul său”, care implică și capacitatea de „a abandona micile orizonturi și a face lucruri mari, cu puțină utopie sănătoasă”. Cardinalul Gianfranco Ravasi, președinte al Consiliului Pontifical pentru Cultură, prezintă, într-un interviu pentru Agenția SIR, apărut pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătrașcu, trei activități pentru a explica marele succes pe care „Curtea lui Francisc” l-a avut la Assisi, unde miniștri, filozofi, artiști, călugări, jurnaliști, manageri, oameni de cultură credincioși și necredincioși s-au confruntat asupra temei „Drum”.
– Care este bilanțul dumneavoastră personal al „Curții lui Francisc” și cum se inserează în parcursul „Curții Neamurilor”?
– Curtea Neamurilor este de acum o rețea extinsă în diferite continente și elementul fundamental rămâne voința credinței de a se confrunta în dialogul între viziuni complet diferite, care se întâlnesc însă în voința de a merge dincolo de suprafața lucrurilor, pornind de la sensul ființei și existenței noastre. Curtea lui Francisc, de la Assisi, dorește să ducă înainte o reflecție nu numai asupra unei teme ci asupra diferitelor probleme care străbat timpul nostru, făcând să dialogheze diferite viziuni despre lume unite însă de intenția de a merge dincolo de parcelare, de fragmentarea științelor, tipică timpului nostru.
– L-ați întâlnit pe marele artist nord-american de origine bulgară Christo, protagonist al uneia dintre serile „Curții”, pentru o vizionare privată a expoziției sale de lângă Bazilica superioară. Ce v-ați spus?
– Am rămas foarte impresionat de grandoarea operelor sale: cu puntea îngustă peste lacul Iseo, de exemplu, Christo a dorit să reia viziunea despre Isus care merge pe apă: marea, în mod simbolic, evocă răul, nimicul, în timp ce puntea îngustă devine un instrument de întâlnire între țări, între orașe separate de apă și acum în contact nemijlocit și direct. Există o dimensiune de libertate în artist care îi permite să facă epifanic și ceea ce este realitate zilnică, unele dimensiuni ascunse ale ei care grație operei de artă revelează semnificații diferite.
– Încheierea „Curții” a fost confruntarea-dialogul dintre dumneavoastră și ministrul Minniti: care sunt urgențele care au rezultat?
– Nu este prima dată când îl întâlnesc pe ministru, există deja între noi un dialog stabil. Sunt trei teme principale asupra cărora ne-am confruntat: prima este voința de a înțelege fenomenele, de înțelegere în profunzime a vieții poporului, mergând dincolo de locurile comune și de stereotipuri; a doua este dorința de a înfrunta tema primirii migranților în toate dimensiunile sale; în sfârșit, a treia temă, îndrăgită și de Papa Francisc, a fost confruntarea despre modul de a-i primi pe cei care ajung în țara noastră.
– „Umanitatea este produsul viitorului” a fost provocarea lansată de Oliviero Toscani, de la Assisi. Există un „deficit de umanizare” în lumea noastră?
– Comunicarea digitală, informatica, noile tehnologii dau loc la un exces de informație, care produce un nivel de bulimie și anorexie inedit și până acum inimaginabil în acest domeniu. Umanitatea, în acest mod, pare de acum depășită: se merge spre forme de transumanism sau postumanism. Intrarea roboticii în viețile noastre este desigur pozitivă, fără a vorbi și despre progresele neuro-științelor sau capacitatea de a interveni asupra ADN-ului nostru. Totuși, în toate aceste cuceriri este îmbibat pericolul unei puternice pierderi de umanitate: este suficient să ne gândim la posibilitatea de a interveni asupra creierului în manieră radicală, care repropune problema responsabilității, a moralității conștiinței.
Mai mult decât despre deficit de umanitate eu aș vorbi așadar despre „exces de umanitate”, de dorință de a o amplifica având intenția de a o ajuta însă fără control: comunicarea digitală, dacă este absolutizată, riscă să ducă la pierderea contactului cu realitatea, de exemplu cu limbajul îndrăgostiților, care este făcut mai mult din priviri sau din tăceri decât din cuvinte, și chiar atunci când se stă în tăcere se spune mult mai mult decât s-a reușit puțin mai înainte să se spună cu cuvintele.
– În afară de cuvântul „frică”, asociată îndeosebi cu migranții și teroriștii, din dialogurile de la „Curtea lui Francisc” a reieșit un tablou al unei Italii „dezorientate”: este momentul de a investi mai mult în cultură?
– Dacă până în secolul al XX-lea termenul cultură era considerat numai apanajul artiștilor, în așa-numitul „secol scurt” a dobândit o conotație antropologică. Astăzi cultura trebuie să-și recapete tot mai mult propria accepție ca să spunem așa „artizanală”, legată de munca omului și de capacitatea pe care o are ființa umană de a face bine propria muncă, și într-un context social puternic schimbat față de cel al revoluției industriale. Aceasta înseamnă, astăzi, a investi în cultură: a merge la rădăcinile a ceea ce a dat origine culturii occidentale. Cultura sunt tații și mamele care îi ajută pe copiii lor să trăiască frumos cu munca proprie, care pregătesc mâncarea: să nu uităm că, în latină, termenul „cultură” nu există: îl folosește numai o dată Cicero, și nu întâmplător ca „agri-cultură”…
