Cardinalul Filoni: Suntem o Biserică în permanentă stare de misiune
20.10.2017, Vatican (Catholica) - Evanghelia este mereu aceeași și iubirea lui Cristos față de omenire nu se schimbă. Însă misiunea Bisericii se schimbă. Se confruntă cu contexte și provocări mereu noi, de la secularizarea care cuprinde națiunile din Occident la ostilitatea pe care o întâlnesc creștinii în țările care au majoritate islamică; de la zonele geografice precum Amazonia, unde mutările sunt problematice, până la riscul de dispariție progresivă a credinței datorită îmbătrânirii personalului eclezial. În fața chestiunilor care interpelează profund acțiunea Bisericii, Cardinalul Fernando Filoni, prefect al Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor – care se ocupă și de miile de circumscripții catolice din Asia, Africa și America Latină – are o convingere fermă: „Misiunea este înainte de toate lucrare a harului, adică a lui Dumnezeu însuși” și este rod al discipolilor care au „emigrat, adică s-au descentralizat, pentru că îl pun pe Cristos în centrul vieții lor”. Așadar, misiunea Bisericii nu este rezultatul unei organizări strategice perfecte, ci „urmează logica lui Cristos, logica acelui a muri pentru a trăi, a renunțării din iubire care dă bucurie”. Cu ocazia Zilei Misionare Mondiale, care se celebrează duminică 22 octombrie, Vatican Insider a adresat Cardinalului Filoni câteva întrebări. Interviul a fost tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
– Eminență, cum s-a schimbat și care este misiunea Bisericii în cel de-al treilea mileniu?
– Astăzi se poate vorbi despre o Biserică în permanentă stare de misiune. De fapt, la peste 50 de ani de la publicarea documentului conciliar Ad gentes (1965), conceptul de misionaritatea s-a schimbat foarte mult: s-a lărgit în accepțiunea sociologică și nu se mai referă numai la câțiva preoți, călugări și laici, chemați să meargă în ținuturi îndepărtate. Fiecare botezat, în virtutea Botezului, este misionar. În plus Papa Francisc, în exortația apostolică Evangelii gaudium, folosește termenul „misiune” în sens deschis, depășind expresiile folosite în documentele pontificale precedente, de „misiune ad gentes” sau de „nouă evanghelizare”. Destinatarii acestei noutăți sunt toți creștinii care, în virtutea identității lor de fii ai lui Dumnezeu, primită din harul baptismal, sunt misionari. În timp ce în trecut misionaritatea a fost legată de generozitatea câtorva „trimiși”, în Evangelii gaudium se subliniază că toată Biserica lui Dumnezeu este „în stare de misiune”. Și astăzi acțiunea misionară devine termometru al înseși vitalității și rodniciei Bisericii.
– Se schimbă abordarea, dar conținutul rămâne același: puteți să îl amintiți care este?
– Conținutul misiunii este iubirea lui Dumnezeu față de om, revelată în Cristos până la nebunia crucii. De aceea suntem purtători ai Evangheliei dacă suntem în convertire continuă, dacă devenim discipoli, dacă noi construim o Biserică „în stare de exod”, nu centrată pe ea însăși, nu autoreferențială, ci gata să caute, așa cum face Bunul Păstor, nu o oaie rătăcită, ci pe cele 99 de oi care sunt în afara staulului. Misiunea devine nouă și pentru noile areopaguri, pentru noile scenarii pe care o Biserică „în ieșire” le întâlnește pe drumul său. Discipolul este un „emigrat”, un descentrat de sine pentru că îl pune pe Cristos în centrul vieții sale și al acțiunii sale misionare. Altminteri se cade în ispita unei Biserici care urmărește succese și triumfuri, care urmează logica lumii. Cristos are logica Sa, logica acelui a muri pentru a trăi, a eșecului pentru victorie, a trecerii obligatorii a renunțării din iubire care dă bucurie”.
– Astăzi se asistă și la o mișcare misionară în sens invers, din țările de misiune spre Europa: ce înseamnă și cum trebuie interpretat acest lucru?
– Pentru a înțelege această mișcare, in primis aș vrea să amintesc că nimeni nu trimite în misiune decât numai Dumnezeu, implicându-ne în Paștele Fiului Său. Nimeni nu primește misiunea decât acela care, în credință, se descoperă el însuși trimis, implicat în iubirea milostivă care mântuiește și transformă. Depășirea distincției geografice între „Bisericile care trimit” și „Bisericile care primesc” cere depășirea distincției nepotrivite dintre „acțiunea pastorală” și „misiune”. Trebuie spus că nici o comunitate creștină nu este constituită definitiv. Nici o Biserică locală nu este stabilită în mod perfect. Evanghelia nu este niciodată vestită în mod complet. Inimile noastre nu vor fi niciodată pe deplin convertite și mântuite decât în plinătatea învierii. Misiunea este așadar inima credinței pentru că mișcarea iubirii răscumpărătoare a lui Dumnezeu nu se termină niciodată. Fiecare Biserică are nevoie mereu de reînnoire, de a se reîntineri în inima ei, pentru că fiecare fiu al ei are nevoie mereu de convertire și de răscumpărare. Mărturia evanghelică personală rămâne fundamentă pentru misiune. Dacă credința constă în întâlnirea personală cu Cristos, întâlnirea vie cu martori ai lui Cristos este crucială pentru misiunea. Și activitatea de animație misionară trebuie să faciliteze cunoașterea, întâlnirea și implicarea vocațională cu acești martori ai misiunii, care uneori sunt martiri.
– Dacă ar trebui să ne gândim la câteva figuri de „martori”, paradigmatice pentru a trezi conștiința misionară, la cine v-ați gândi?
– Printre multele figuri de sfinți și fericiți, aș vrea să citez astăzi îndeosebi două figuri din secolul al XIX-lea, parohul de Ars și Paolina-Maria Jaricot: un preot, cealaltă laică; unul bărbat și cealaltă femeie; unul paroh de țară într-un mic sat de țărani și ciobani, cealaltă în relație cu lumea muncitorească ce se dezvolta. Cu privire la Ioan Maria Vianney, apreciem simțul misionarității în viața parohială. S-ar spune astăzi, în termeni îndrăgiți de papa Francisc, că a fost un paroh „în ieșire”, nu închis între zidurile propriei bisericuțe. Cu privire la Paolina-Maria Jaricot, fondatoare a Operei Pontificale pentru Răspândirea Credinței, aș vrea să amintesc entuziasmul apostolic inovator și creativ, ca laică și de aceea precursoare față de timpurile sale și față de Biserică: opera ei de evanghelizare se proiecta spre ținuturi îndepărtate precum China, Pacificul, Caraibele, unde a contribuit să ajungă Evanghelia grație și inițiativelor precum ajutoarele umanitare și corespondența epistolară cu misionarii.
– Ați fost recent în Japonia, un context unde misiunea interpelează profund o Biserică ce pare că se află în dificultate. Ce puteți spune la sfârșitul acelei călătorii apostolice?
– Japonia face parte din acele locuri și acele națiuni care, din diferite motivații istorice și culturale, au provocări dificile în calea misiunii Bisericii: dacă în Japonia există foarte puțini catolici și vocațiile sacerdotale sunt în scădere, ne putem gândi în schimb la țările cu majoritate islamică, unde misiunea este posibilă numai printre tribali; și cine ar spune că, în acea mare democrație care este India modernă, este greu chiar și de a permite intrarea unui misionar ca vizitator? Sau nu se poate uita, printre alte regiuni, Amazonia, unde se ajunge numai cu avioane mici și se merge pe calea fluviilor. Papa tocmai a anunțat un Sinod special al Episcopilor pentru regiunea panamazoniană, care se va ține la Roma, în octombrie 2019. Una este cheia care unește aceste locuri: în toate aceste contexte este nevoie de preoți, călugări, călugărițe și laici care să pună sub ochii necreștinilor identitatea lui Isus prin propria viață, apropiindu-se de toți cu răbdare și prietenie; și să experimenteze mereu cu recunoștință că în această operă apostolică munca esențială este făcută de Har, adică de Dumnezeu. Chiar dacă uneori pot să fie persecuții, misionaritatea este ca o iubire năvalnică. Nu se poate controla, ia și marchează toată viața. Nu există raționalitate care să răcească și să ucidă ardoarea misionară, pentru că ea este însăși iubirea lui Dumnezeu care se iradiază spre fiecare om.
– În ce va consta „luna misionară”, anunțată de Papa Francisc pentru octombrie 2019?
– Punctul de plecare este celebrarea centenarului enciclicei Maximum illud a Papei Benedict al XV-lea, prima dintre enciclicele misionare din secolul al XX-lea. Este un text încă fundamental pentru a înțelege astăzi evanghelizarea: atunci Papa chema pentru prima dată comunitatea credincioșilor să se simtă responsabilă de misiune și în același timp recunoștea valorile prezente în religiile mondiale, abandonând orice idee de cucerire și vorbind mai degrabă despre locuri și popoare la care să se duce vestirea Evangheliei. Magisteriul Bisericii a oferit după aceea noi contribuții precum decretul conciliar Ad gentes, exortația Evangelii nuntiandi a Papei Paul al VI-lea, până la Evangelii gaudium a Papei Francisc. Pornind de la conștiința și de la responsabilitatea misionară a fiecărui botezat, luna misionară va fi împărțită în săptămâni tematice și, în fiecare parte a lumii, credincioșii vor fi chemați să găsească o modalitate specială pentru a o celebra, cu creativitate apostolică. Va fi cu siguranță un moment de sărbătoare și de bucurie evanghelică pentru toată Biserica din lume.
