Impresiile Episcopului Tarbes și Lourdes despre vizita în Dieceza de Iași (II)
13.11.2017, Iași (Catholica) - Dieceza de Iași l-a avut oaspete, în perioada 25-31 octombrie 2017, pe Mons. Nicolas Brouwet, Episcop al Diecezei de Tarbes și Lourdes, Franța, însoțit de doi preoți români care slujesc în Dieceza sa, pr. Mihai Percă, capelan al sanctuarului marian de la Lourdes, și pr. Andrieș Petru OFMConv, paroh al comunității franciscane din Tarbes. Episcopul a vizitat diferite obiective și a participat la câteva evenimente desfășurate în Dieceză. PS Nicolas s-a întâlnit și cu PS Petru Gherghel și PS Aurel Percă, discutând despre diferitele caracteristici pastorale ale Diecezelor pe care le păstoresc. La sfârșitul vizitei sale în România, a acordat un interviu pentru Ercis.ro, realizat de pr. Adrian Blăjuță, din care vă oferim acum a doua parte.
– Există scepticism în jurul miracolelor care au loc în timpul pelerinajelor, pe de altă parte sunt multe mărturii puternice ale persoanelor ale căror vieți, dintr-o dată, se schimbă drastic. Ce ne puteți spune despre aceste situații?
– Desigur, după părerea mea sunt două niveluri. Este un nivel obiectiv, respectiv un nivel subiectiv. La nivel obiectiv, sunt multe persoane care spun că au fost vindecate fizic. Însă sunt doar 69 miracole recunoscute. A fi recunoscute înseamnă că o comisie formată din medici și cercetători a studiat cazul și a ajuns la concluzia că vindecarea nu putea fi explicată de știință. Acesta este nivelul obiectiv. Prin urmare, sunt mulți care vin și declară, dar după procesul care are loc nu este recunoscut miracolul pentru că sunt unii medici care spun, de exemplu: „Aceasta se poate explica de către psihologie, am văzut mai multe cazuri de atenuare a bolii”. Așa că în mod obiectiv sunt puține miracole recunoscute.
Însă, în mod subiectiv, este altceva, pentru că sunt o mulțime de oameni care vin la Lourdes și care pleacă cu ceva care a trecut, fie în trup, fie în mod spiritual, în suflet. Cunosc, de exemplu, o persoană care a fost vindecată de o depresie profundă. A plecat de la Lourdes fără această depresie, după o oră petrecută în fața grotei de la Lourdes. Prin urmare, acesta este punctul de vedere subiectiv, în sensul că sunt mulți care spun: „Eu nu am mai plecat spre casă cum am venit”. Un alt exemplu, doi soți care au reușit să se împace și să treacă peste perioada dificilă din viața lor, în care se certau foarte mult; sau un bărbat regăsește credința: vine la Lourdes condus de soția sa, fără să-i pese de Lourdes, și apoi regăsește credința sau se spovedește, pentru că nu se mai spovedise de 40 de ani etc.
În acest sens, am deschis un ziar al harurilor, care se poate găsi pe internet, dar și tipărit. Persoane care povestesc despre harul primit. Acesta este punctul de vedere subiectiv, în sensul că nu putem noi verifica, dar lumea dă mărturie că a primit ceva aici din partea Domnului. Iar mie îmi este de ajuns aceasta. Sunt atâtea lucruri frumoase care sosesc la noi. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate minunile. Tema acestui an la Lourdes este: „Lucruri mari a făcut Domnul pentru mine”, din cântarea Magnificat, deoarece dorim să insistăm asupra faptului de a mulțumi pentru tot ceea ce se întâmplă în viața credincioșilor, a pelerinilor care vin la Lourdes.
Cât privește scepticismul, înțeleg că se pot spune multe împotriva a ceea ce se întâmplă la Lourdes, cu diferite explicații, dar lumea care a primit harul pleacă de la Lourdes cu mare bucure, cu dorința de a merge înainte cu Cristos, de a trăi Botezul primit. Eu am trăit o săptămână la piscinele de la Lourdes, în vara aceasta, pentru a ajuta, împreună cu seminariștii din Dieceză, am făcut o săptămână de serviciu la piscine. Acolo se vede toată această lume care dorește să facă baie în acea apă, să se roage, să încredințeze Preasfintei Fecioare intențiile cu care vin la Lourdes. Acest fapt este incredibil pentru noi, este ca o școală pentru viață.
– Franța este o societate foarte secularizată, din care deseori auzim de la credincioșii noștri că o anume biserică, clădire a devenit cazino sau hotel. Totodată, sunt persoane care susțin valorile tradiționale, dar sunt reduse la tăcere sau chiar pedepsite. Cum este posibil acest lucru într-o societate democratică așa cum este Franța? Care este cea mai mare provocare pe care societatea franceză o pune Bisericii? Vă întreb aceasta pentru că aceste provocări sosesc din ce în ce mai mult și în România.
– Desigur, sunt multe lucruri de spus referitor la această situație. Este adevărat că în Franța avem separația între stat și Biserică, care face ca Biserica din Franța să fie într-o situație destul de precară, foarte fragilă. Dar trebuie să spun că în această situație de fragilitate, Biserica din Franța este foarte dinamică. În Dieceza mea, este adevărat că lipsesc preoții și credincioșii, dar unde credincioșii sunt prezenți, acolo este un focar, oamenii știu pentru ce vin, se poate vedea o maturitate și un angajament în credință. Și tot ce se întâmplă în jurul evoluției legilor referitoare la căsătoriile homosexuale, referitoare la procrearea artificială pentru cupluri de femei homosexuale etc., este adevărat că sunt grupuri de presiune foarte puternice, dar și noi rezistăm în Biserică și mulți tineri sunt implicați în jurul problematicii despre viață, despre protejarea vieții, a căsătoriei.
Sunt mulți tineri care cred în aceste valori. Și noi nu ne pierdem speranța, pentru că sunt mode de gândire. Iar voi știți foarte bine că o modă poate să reziste, de exemplu, 50 de ani, ca apoi să se prăbușească în mod complet. Iar aceasta se întâmplă pentru că problema acestor mode de gândire este că nu sunt înrădăcinate în realitatea vieții. Și în acest caz se doresc tot felul de drepturi pentru homosexuali, legi pentru sinuciderea asistată etc., dar acestea nu corespund realității vieții și cred că vor fi anumite lucruri care nu vor mai fi la modă în 20-30 de ani.
Eu cred că noi avem datoria de a face anumite lucruri. Desigur, trebuie să rezistăm. Dar nu este prima datorie a Bisericii. Prima misiune pe care trebuie să o împlinească Biserica este aceea de a vesti iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare bărbat și fiecare femeie. Prima misiunea a Bisericii este aceea de a predica Evanghelia, de a spune lumii într-un mod pozitiv că suntem chemați de Cristos. E adevărat că este o bătălie în ceea ce privește viața socială, dar nu este primul lucru la care suntem chemați noi, chiar dacă trebuie să susținem familia. Eu văd și o altă realitate în această privință.
Vă povestesc o realitate de la Lourdes, pentru că mi se pare importantă. Am inaugurat o „cale a consolării”, care se sfârșește într-o mică grotă. Era o grotă care se cheamă „a Magdalenei”, pe care am redeschis-o și facem o cale a consolării pentru toate femeile care au pierdut un copil, chiar și prin avort. Sunt foarte multe femei care vin și fac această „cale”. Astfel, este adevărat că societatea franceză a permis avortul, iar în fiecare an sunt uciși aproximativ 220.000 de copii, cât numărul locuitorilor Diecezei mele, dar văd că acum trebuie să consolăm prin milostivirea lui Dumnezeu toate aceste femei care vin, și le propunem să dea un nume acelui copil, le ajutăm în reconcilierea cu Domnul și cu ele însele, chiar și cu soțul.
Iată, aceasta este misiunea Bisericii în primul rând. De a recupera chiar și bărbații și femeile care au fost răniți de aceste legi. Și va fi mereu această muncă a milostivirii. Desigur, dacă putem face ceva împotriva legilor acestora, pentru a ne opune lor, trebuie să o facem, dar văd că munca Bisericii va fi aceea dintotdeauna, ca peste 30, 40, 50, 60 de ani să vindecăm rănile provocate de aceste legi. Apoi, am creat în Dieceză centre pentru consiliere pentru cuplurile care sunt distruse, în prag de despărțire, pentru a ajuta aceste cupluri să meargă mai departe. Este această muncă a milostivirii. Există divorțul legal și toată această evoluție a familiei, este adevărat, dar noi dorim să ajutăm cuplurile să meargă înainte.
