Prima întâlnire în Vatican între Papa și președintele turc
06.02.2018, Vatican (Catholica) - Papa Francisc și președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, s-au întâlnit luni în Vatican, discutând situația din Orientul Mijlociu, în special privitor la statutul Ierusalimului și la nevoia de pace și de stabilitate în regiune. Potrivit unui comunicat al Vaticanului din 5 februarie, „discuțiile cordiale, care au durat aproximativ 50 de minute, au subliniat necesitatea promovării păcii și stabilității în Orientul Mijlociu, prin dialog și negociere, respectându-se drepturile omului și dreptul internațional”.
Cei doi lideri au discutat și despre relațiile bilaterale dintre Turcia și Sfântul Scaun, despre situația comunității catolice din țară, precum și despre provocările legate de primirea refugiaților și despre eforturile depuse în acest sens, se afirmă în comunicat. Aceasta este a doua întâlnire a celor doi și prima dată când un președinte turc a vizitat un Papă în ultimii 59 de ani. Prima întâlnire dintre Papa Francisc și Erdogan a avut loc pe 28 noiembrie 2014, în timpul vizitei de trei zile a Papei la Ankara și Istanbul, Turcia. La finalul întâlnirii, Papa i-a dat lui Erdogan un mic medalion, înfățișând un înger al păcii, învingând un demon al războiului, spunându-i președintelui turc că este vorba de un simbol pentru o lume bazată pe pace și dreptate. De asemenea, i-a dat acestuia o gravură cu Bazilica San Pietro, ilustrând-o așa cum arăta în anii 1600, precum și obișnuitul dar cu enciclica sa despre mediu, Laudato Si, și mesajul său pentru Ziua Mondială a Păcii din 2018.
Erdogan i-a dat Papei o imagine mare, pictată manual, reprezentând o vedere panoramică asupra orașului Istanbul, inclusiv cu Hagia Sofia și moscheea istorică Sultan Ahmet, cunoscută și sub denumirea de Moscheea Albastră. Văzând lucrarea, Pontiful a reacționat: „frumos, frumos”. Papa a mai primit patru cărți ale lui Rumi Mevlana, teologului iranian care a trăit timp de mulți ani cu dervișii în Turcia, împreună cu o copie din Masnavi, o poezie scrisă de poetul rus sufit Rumi, și două cărți despre viața poetului. Din delegația lui Erdogan au făcut parte în jur de 20 de persoane, inclusiv soția și fiul său, și ginerele acestuia, ministrul turc al energiei. La sfârșitul întâlnirii, Papa Francisc a însoțit prima doamnă până la ușă. I-a cerut „rugați-vă pentru mine”, la care Erdogan a răspuns: „și noi așteptăm să vă rugați pentru noi”.
După aceea, Erdogan s-a întâlnit cu secretarul de stat, Cardinalul Pietro Parolin, și cu secretarul pentru relațiile cu statele, Arhiepiscop Paul Richard Gallagher. Demonstranții kurzi din Roma au protestat împotriva întâlnirii din cauza ofensivei militare a Turciei asupra zonelor kurde din nordul Siriei, care a început luna trecută. Când Erdogan a părăsit Vaticanul, protestatarii au încercat să se îndrepte spre Piața San Pietro, dar au fost opriți de poliție și cel puțin o persoană a fost rănită în altercație. Demonstranții au încercat să intre în Piața San Pietro și duminică, dar au fost blocați de poliție. 150 de protestatari au venit luni, lângă Castelul Sant’Angelo din Roma, un monument din apropierea Vaticanului, purtând steaguri ale Partidului Muncitorilor din Turcia (PKK).
