Papa Francisc despre sora care a făcut cunoscută fața maternă a Bisericii
05.03.2018, Vatican (Catholica) - Mâine se lansează în Italia cartea „Evanghelia obraz la obraz” („Il Vangelo guancia a guancia”, Piemme, 192 de pagini) a jurnalistei Paola Bergamini care relatează viața părintelui Stefano Pernet, fondator al congregației Micile Surori ale Ridicării la Cer a Mariei. În Franța post-revoluționară de la jumătatea secolului al XIX-lea, părintele Pernet și-a dedicat viața sa să susțină familiile mai săraci în cartierele mai degradate din Paris. Prefața este semnată de Papa Francisc, fiind tradusă de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro.
Astfel, în această prefață Pontiful spune că în chiar prima sa zi de viață a fost ținut în brațe de o tânără novice a ordinului amintit. „Am rămas în contact cu acea soră în timpul întregii sale vieți, până când a mers în cer în urmă cu câțiva ani. Am atâtea amintiri legate de aceste călugărițe care ca niște îngeri tăcuți intră în casele celui care are nevoie, muncesc cu răbdare, se îngrijesc, ajută și apoi în tăcere se întorc în convent. Urmează regula lor, se roagă și apoi ies pentru a ajunge în locuințele celui care este în dificultate făcând pe infirmierele și guvernantele, însoțindu-i pe copii la școală și pregătindu-le de mâncare.”
Sfântul Părinte povestește o întâmplare concretă, legată de un coleg de-al tatălui său, care, asemenea altora de atunci, era puternic anti-clerical. Dar o boală l-a țintuit la pat, astfel că soția a trebuit să muncească, neavând în acel timp cine să se îngrijească de cei trei copii ai lor. „Când au aflat de asta, Micile Surori ale Ridicării la Cer a Mariei au trimis pe una dintre ele acasă la el. A mers superioara, pentru că era un caz dificil: se știa că acel coleg al tatălui meu era un anticlerical convins și că vedea ca fum în ochi fâlfâindu-se orice reverendă. Sora a spus: ‘Merg eu!’ Vă las să vă imaginați ce a putut să îi spună bărbatul acestei călugărițe: vorbe murdare și cele mai urâte invective. Dar ea era liniștită, își făcea treaba, îngrijea rănile, îi ducea pe copii la școală, pregătea prânzul, făcea curățenie în casă. După mai mult de o lună acel bărbat s-a vindecat și s-a putut întoarce la viața sa normală și a început să muncească din nou.”
Papa continuă episodul relatând o întâmplare ulterioară, când pe lângă câțiva colegi de serviciu au trecut două surori. Unul a început să vorbească urât de ele, moment în care tatăl ce fusese înainte bolnav „mai întâi i-a dat un pumn și apoi i-a zis: ‘Despre preoți și despre Dumnezeu poți să spui toate lucrurile pe care le vrei, dar împotriva Sfintei Fecioare Maria și împotriva surorilor nimic!’ Vă gândiți? Era un ateu, un anticlerical, și totuși apăra surorile. De ce făcea asta? Pur și simplu pentru că a cunoscut fața maternă a Bisericii, a văzut zâmbetul Sfintei Fecioare Maria pe fața acelei superioare, acea soră răbdătoare care îl îngrijea în pofida imprecațiilor sale. Acea femeie consacrată care îngrijea rănile sale, era îngrijitoare acasă la el, ducea copiii la școală și mergea să îi ia de la școală.”
În prefață Pontiful punctează câteva lucruri despre fondatorul pr. Stefano Pernet, la un moment dat citându-i următoarele cuvinte, scrie pe 7 martie 1867: „Săracii, când se îmbolnăvesc, sunt complet abandonați, nimeni nu îi asistă. În acest scop noi ne-am oferit Domnului pentru ca săracii să aibă o călugăriță la căpătâi care să furnizeze asistență materială. Dar aceasta nu ajunge pentru micile surori. Vedeți, pentru timpurile în care trăim, omul din popor, muncitorii, bărbați și femei, adesea sunt stricați de companiile rele, de lecturile rele și apoi se îndepărtează de Dumnezeu. În această situație preotul, și atunci când vrea să ducă alinare spirituală la cel care este bolnav, este văzut ca o sperietoare de păsări, un mesager de moarte. De altfel, ce poate să facă dacă nu să întărească prin cuvinte? Dar ei nu vor să audă. În schimb de micile surori nu le este frică. Prin modul lor amabil de a acționa sunt privite cu recunoștință, au încredere în ele. Prin simple gesturi de curățenie, de medicație, surorile îl predică pe Isus Cristos mai bine decât orice discurs. Este suficientă prezența lor. Cu răbdare readuc în aceste familii rugăciunea, obiceiurile creștine.”
