Cardinalul Piacenza: Fără smartphone-uri în confesional
06.03.2018, Vatican (Catholica) - Smartphone-urile și în general tehnologia nu au ce să caute în confesional în mâna preotului care spovedește, riscând să îl distragă. Asupra acestui aspect a atras atenția Cardinalul Mauro Piacenza, penitențiar major. Acesta a avut astăzi o intervenție la deschiderea celui de-al 29-lea curs despre forul intern, început astăzi până pe 9 martie la Palatul Cancelariei din Roma.
„Sunt vești despre unii duhovnici, ocupați să discute pe rețelele sociale în timp ce penitenții se acuză. Acesta este un act foarte grav, pe care nu îmi este teamă să îl definesc «ateism practic», și care arată fragilitatea credinței duhovnicului în evenimentul supranatural de har care se trăiește!”, a spus Cardinalul. Și a adăugat: „Din păcate nu de puține ori se primesc plângeri ale credincioșilor scandalizați de distragerea duhovnicului, neatent la cuvintele lor sau chiar ocupându-se cu altceva în timpul dialogului. Privitor la acest aspect, să îmi fie permisă o singură indicație, care este valabilă pentru toți: nu se intră în confesional cu celularul pornit, cu atât mai puțin nu se utilizează în timpul colocviilor sacramentale.” Spovada este înainte de toate „ascultare”, pe lângă „întâlnire” cu Cristos, autentic „spațiu de libertate”, ocazie pentru a găsi propria „vocație”. Așadar o ocazie pentru toți credincioșii, tinerii în mod deosebit, de a-și vedea satisfăcute „nevoile multiple și universale” ale oricărei persoane umane: „frumusețe, dreptate, libertate, adevăr, iubire”.
Duhovnicul este chemat așadar să recunoască „«deschiderea inimii» celui care se apropie de Sacramentul Reconcilierii, mai ales dacă este tânăr”, luând în considerare și că „cel care se apropie face o alegere liberă și împotriva curentului”. De fapt, până cu jumătate de secol în urmă, afirmă penitențiarul major, era aproape sigur „se apropiau de ceea ce mulți definesc «Sacramentul dificil», prin simplă obișnuință sau condiționare a contextului”. Astăzi, este incontestabil că, „nu mai există nimic care să invite cultural la reconcilierea sacramentală, dimpotrivă…” Cu atât mai mult duhovnicul trebuie să fie „într-o atitudine de profundă «prețuire a penitentului», care înseamnă a prețui desigur nu păcatul său, ci gestul de a se apropia de Sacrament, pentru a cere iertare de la Dumnezeu”.
Pentru aceasta trebuie ținut cont de o teză fundamentală: „Sacramentele sunt acțiune a lui Cristos și a Bisericii”, remarcă prelatul; de aceea, „nu este imaginabil să se reducă Sacramentele la o simplă automanifestare a credinței personale, așa cum se întâmplă în anumite derive actuale ale speculației teologice”. Îndeosebi Sacramentul Reconcilierii care numai în aparențe are „ca protagoniști pe preot și pe credincios, dar care, în realitate, este o întâlnire a penitentului cu Cristos însuși”. O astfel de conștiință „va plăsmui trăsătura umană a duhovnicului” spre o caritate mai mare.
În intervenția sa, Cardinalul Piacenza a insistat asupra dimensiunii „dialogice” a structurii Sacramentului. Dialog care, din partea penitentului, se traduce în „momentul foarte delicat al acuzării” propriilor păcate; din partea duhovnicului, în ascultarea „fratelui mai slab și sărac”. Ascultare „atentă, prudentă, din inimă, capabilă să perceapă nuanțele”, ascultare „profundă și paternă a penitentului”: ea „este primul pas al acelui «miracol de schimbare» pe care Spovada îl determină”. Și are ca rod autodisciplina, a spus Cardinalul, de aceea „ar trebui să fie mereu inserată generos într-un orar normal de activități săptămânale, și precedat de câteva momente de reculegere profundă și de rugăciune, cerând să devenim realmente capabili de ascultare, având conștiința dramatică a importanței, uneori determinante, a medierii noastre umane”.
Pentru tineri ascultarea este o necesitate fundamentală, insistă Cardinalul, luând în considerare „absența” în timpul nostru „a unor figuri capabile de ascultare autentică”. Tinerii, a spus el cu privirea îndreptată spre Sinodul din octombrie, „cu speranțele și dezamăgirile lor, cu dorințele lor și contradicțiile lor și fricile lor, au nevoie urgentă să fie ascultați, nu numai de cei de vârsta lor (admițând că sunt capabili de ascultare), ci mai ales de adulți adevărați, autoritari, primitori, prudenți, capabili de o viziune unitară despre lume, despre om și despre viață, capabili să fie pentru tineri puncte de referință trainice, afectiv semnificative și existențial determinante”. Adulți „care să nu aleagă niciodată în locul tinerilor, ci care să știe să le indice, în mod stabil și rațional, ținta și drumul pentru a ajunge la ea, susținându-i pe drumul, uneori anevoios, pe care fiecare trebuie să îl parcurgă personal”.
Pentru aceasta, penitentul, în special cel tânăr, „are dreptul de a asculta, de pe buzele duhovnicului, nu opiniile personale ale unui om, oricât de pregătit ar fi cultural și informat teologic, ci numai și doar Cuvântul lui Dumnezeu”, „interpretat de magisteriul autentic”. (fragmente dintr-un material Vatican Insider, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro)
