Scrisoarea pastorală și celebrarea Învierii la Catedrala Sf. Iosif (comunicat)

29.03.2018, București (Catholica) - Credincioșii din Arhidieceza Romano-Catolică de București se pregătesc să celebreze Învierea Domnului Isus Cristos, după ce în Duminica Floriilor au participat la comemorarea intrării solemne a lui Isus în Ierusalim.
Sărbătoarea Paștelui este precedată, în timpul Săptămânii Sfinte, de comemorarea Patimii și Morții Domnului. Astfel, la Catedrala Sf. Iosif, joi, 29 martie a.c., au loc două celebrări aparte: la ora 9.00 va fi Liturghia Crismei sau a Uleiurilor Sfinte, iar la ora 18.30 va fi Liturghia Cinei Domnului. La Liturghia Crismei vor participa toți preoții diecezani și călugări din Arhidieceză (din județele Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița, Călărași, Buzău, Prahova, Brașov, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Argeș, Teleorman, Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj, Mehedinți și municipiul București), care vor reînnoi făgăduințele făcute în momentul primirii sacramentului Sfintei Preoții. La aceeași Sfântă Liturghie, episcopul celebrant va binecuvânta Uleiurile Sfinte, pe care preoții din Arhidieceză le vor folosi timp de un an în administrarea sacramentului Botezului, Mirului (Confirmațiunii) și al Ungerii Bolnavilor. În cadrul Liturghiei Cinei Domnului va avea loc ritul spălării picioarelor a 12 bărbați din parohia Catedralei, în amintirea gestului de dăruire totală de sine pe care Isus l-a făcut față de apostoli.
În Vinerea Sfântă, pe 30 martie a.c., credincioșii romano-catolici, în semn de participare exterioară la jertfa Mântuitorului, țin post (mănâncă doar o dată în zi pe săturate) și abstinență (se abțin de la carne). În această zi nu se celebrează Sfânta Liturghie, dar la ora 18.30, în Catedrala Sf. Iosif va avea loc comemorarea Patimii și Morții lui Cristos și adorarea Sfintei Cruci. În Sâmbăta Sfântă, Biserica Catolică priveghează în rugăciune și nu se celebrează în cursul zilei nicio acțiune liturgică.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 31 martie – 1 aprilie 2018, se celebrează în mod solemn Vigilia Pascală, care exprimă trecerea de la moarte și păcat la viața nouă în Isus Cristos Înviat. La Catedrala Sfântul Iosif din București, celebrarea Învierii Domnului va fi prezidată sâmbătă, 31 martie, la ora 23:00, de către de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit. Ritualul va începe în fața bisericii catedrale, prin binecuvântarea focului și aprinderea lumânării pascale, simbol al luminii lui Cristos cel Înviat. Timp de aproape o oră, lecturile din Vechiul și Noul Testament le vor aminti credincioșilor făgăduința lui Dumnezeu, Creator și Mântuitor, de a fi mereu alături de om, o făgăduință ce culminează cu Vestirea Învierii. Puțin timp înainte de miezul nopții, clopotele vor bate din nou, după o tăcere de trei zile. Tot atunci, pentru prima oară, după 40 de zile de post, se va intona cântarea „Aleluia”.
Lumânarea pascală, cufundată în apa botezului, amintește faptul că prin Botez fiecare creștin moare și învie odată cu Cristos. Făcută din ceară albă, lumânarea are trasat pe ea semnul crucii. Chiar la începutul celebrării, deasupra acestei cruci este înscrisă litera grecească Alpha iar dedesubt Omega, prima și ultima literă din alfabetul grecesc. Cele 4 cifre ale anului sunt trecute între brațele crucii. Lumânarea este simbolul prezenței permanente a lui Cristos, care a fost, este și va rămâne de-a pururi alături de om.
Cu ocazia solemnității Învierii Domnului, Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu le-a adresat credincioșilor din Arhidieceza Romano-Catolică de București o Scrisoare Pastorală, în care amintește că toți creștinii sunt „chemați la lumină”. Prin Botez, „lumina lui Dumnezeu a intrat în noi și așa am devenit fii ai luminii. Și nu voim să lăsăm să se stingă această lumină a adevărului, care ne arată calea. Dorim să o ferim de puterile care vor să o stingă pentru a ne băga în întunericul în care nu-l putem vedea nici pe Dumnezeu, nici pe noi înșine, nici pe aproapele nostru. Noi nu suntem chemați la întuneric, ci la lumină!„.
„Dumnezeu – explică în continuare ÎPS Ioan – ne-a dat lumina adevărului. Această lumină este împreună foc și putere a lui Dumnezeu, forță care nu distruge, dar care vrea să transforme inimile noastre, ca să devenim, într-adevăr, oameni ai lui Dumnezeu, făcători și purtători de pace în această lume„. „Îi mulțumim lui Isus Înviat din morți că prin puterea cuvântului său și a sfintelor sacramente ne conduce spre calea cea dreaptă și trage sus, spre El, inimile noastre! Și-l mai rugăm să ne facă pe toți oameni ai luminii, plini de focul iubirii sale!„.
Excelența Sa le urează tuturor creștinilor „Sărbători Pascale binecuvântate!” și le adresează tradiționalul salut pascal „Cristos a înviat!”
Duminică, 1 aprilie 2018, ziua Învierii Domnului, la ora 10.30 se va celebra o Liturghie solemnă în Catedrala Sf. Iosif, prezidată de Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România. (Biroul de presă al Arhidiecezei de București)
