Tinerii africani către Papa: mai mult dialog și mai puțină corupție în Biserică
31.07.2018, Roma (Catholica) - Se întâlnesc în mod obișnuit de doi ani în week-enduri pentru a reflecta și a se ruga. Au între 20 și 30 de ani și provin din țări, contexte și confesiuni diferite dar au un unic obiectiv, să ajungă la Papa și să îi ceară sprijin pentru proiectul lor de re-evanghelizare a Africii. Sunt Misionarii Tinerilor, 14 tineri adunați în jurul experienței călugărilor combonieni în unele zone ale Africii, care s-au hotărât să fie misionari printre cei de vârsta lor. Unii sunt foști copii ai străzii, kenyeni sau zambieni. Alții sunt sudanezi sau sud-sudanezi și au trăit experiența lagărelor de refugiați, unii sunt anglicani, cea mai mare parte sunt catolici. Unul dintre ei este fotbalist profesionist (în seria B kenyană), trei sunt bucătari cu diplomă, majoritatea studiază și lucrează.
Când au aflat despre convocarea Sinodului despre tineri care se va ține la Roma de la 3 la 28 octombrie 2018 și au citit cuvintele Sfântului Părinte: „Toți tinerii au ceva de spus Bisericii, Episcopilor și Papei!”, au decis să scrie o scrisoare Papei Francisc și a-i transmite mărturia vie din continentul care se încreștinează rapid în termeni numerici, dar riscă să piardă provocarea calității credinței. Printre primele puncte pe care tinerii le supun Papei este problema unei Biserici trăite prea ierarhic, care restrânge dacă nu chiar evită ocazii de confruntare reală cu tineretul și pare îndepărtată de Evanghelie și de însăși viziunea Papei Francisc: „Suntem foarte fascinați de ceea ce faceți Dvs: celebrați Liturghia în fiecare dimineață într-o comunitate mică și întâlniți direct persoanele. Nouă ne-ar plăcea mult dacă am putea să îi întâlnim pe responsabilii noștri (Episcopi și preoți) față în față și dacă ne-ar dedica timp și ascultare. Liderii noștri trebuie să se ocupe de o turmă mult mai mică decât a Dvs, și totuși îi vedem numai cu ocazia marilor celebrări.”
Există după aceea problema fundamentală a inculturării. Biserica africană pare pentru mulți încă un soi de adaptare a continentului la Biserica europeană. În seminarii se urmează parcursuri gândite în Occident. Ierarhiile, cum ar fi dreptul canonic, merg după modele îndepărtate de realitățile sociale africane în timp ce conceptele de preoție și familie riscă să bată cap în cap cu contextele locale. Speranțele provocate de primul Sinod african în 1994 cu privire la un nou început pentru Biserica din Africa, întemeiat pe inculturare, s-au ciocnit de o întoarcere generală la tradiție. Tinerii simt mult această lacună. Desigur că nu resping tradiția, nici nu exaltă o presupusă puritate continentală, ci cer o atenție mai mare față de exigențele lor spirituale de tineri și de africani. „Culturile noastre sunt adesea închise în sine, incapabile să aibă o viziune pe termen lung. Sunt foarte inclusive între membrii aceluiași grup, dar exclusive pentru toți ceilalți. Evanghelia este cea care ne-a lărgit orizonturile. Dar nu putem renunța la rădăcinile noastre: ne pun în relație cu misterul vieții și al lui Dumnezeu. Uneori, Evanghelia pare o hrană deja gătită de mamă altuia și nouă ne place să mâncăm mâncăruri africane.”
„Dacă ne gândim la martirii din Uganda (un grup de oameni de la curtea regelui de Buganda convertiți la creștinism și uciși datorită refuzului de a renega credința sub domnia lui Mwanga al II-lea din 1884-1903, n.r.) sau la „martirii fraternității” din Buta, Burundi (în aprilie 1997, 40 de seminariști foarte tineri care aparțineau etniilor hutu sau tutsi au fost uciși brutal pentru că au refuzat să se despartă între ei în timpul războiului tribal feroce, n.r.), îi vedem ca dovezi minunate de depășire a diviziunilor și tribalismului. Istoria Bisericii africane este plină de exemple apropiate de cultura noastră care au știut să trăiască profund Evanghelia. Ei ar trebui să fie modelele noastre.”
Foarte delicat pasajul despre ecumenism și dialog. „Bisericile noastre au ajuns în Africa deja divizate, uneori în competiție. Acesta este un alt rod amar al istoriei europene, transportate în Africa. Dar știm că creștinii în timpuri de pericol știu să lucreze împreună; simțim urgența de a întări comuniunea, între toate confesiunile creștine și chiar cu acele Biserici care, născute în Africa, unesc Biblia și tradiția africană. Îndrăznim să propunem cel puțin o dată pe an în calendarul nostru pentru a-i celebra pe toți creștinii din Africa.” Imediat după aceea se trece la tema întâlnirii cu alte credințe. „Raportul cu frații noștri musulmani trebuie să crească și păstorii care se ocupă de tineri ar trebui să îl mărească.”
Tonul scrisorii devine dur atunci când se tratează problema corupției care chinuiește statele și Biserica. „Politicienii noștri au prădat adesea țările noastre sau s-au angajat în războaie sângeroase în numele intereselor străine cărora li s-au vândut. Noi avem încă în inimă cuvintele Dvs când ați venit în Kenya cu privire la corupție: «Este ca și cum am fi bolnavi de diabet și am căuta tot mai mult zahăr pentru noi». În anii recenți credibilitatea tuturor Bisericilor din Kenya, Sud Sudan și alte țări a fost amenințată pentru că unii dintre liderii noștri nu au fost capabili să se distanțeze de corupție, de interesele politice și de tribalism. Lor le cerem să redevină umili și să înainteze o propunere: pentru următorii zece ani nu vă preocupați să construiți biserici, ci concentrați-vă să constituiți comunități și să favorizați pacea.”
În sfârșit, foarte emoționant apelul la ocrotirea vieții și la lupta împotriva individualismului ridicat care chinuiește și Africa. „Modelele economice ne fac individualiști și pare că valori precum prietenia, toleranța, ospitalitatea sunt imposibil de trăit. Desigur că nu vrem să vi se pară că suntem naivi, știm bine că suferința și moartea joacă un rol determinant în societățile noastre. Dar suntem siguri și că iubirea și viața sunt mai puternice și că putem trăi o viață deplină și în această lume materialistă.” (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITRC.ro)
