Papa Francisc în Irlanda: Credința se transmite acasă
25.08.2018, Dublin (Catholica) - „Între toate formele rodniciei umane, căsătoria este unică”, a afirmat Papa Francisc pe 25 august. „Este o iubire care dă naștere unei noi vieți.” Afirmațiile au fost făcute în fața a 350 de cupluri căsătorite sau logodite, reunite în istorica pro-Catedrală Sf. Maria din Dublin. A fost o întâlnire pe care a cerut-o special în programul său pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor.
La început, Papa a fost salutat de Arhiepiscopul Martin Diarmuid și a ascultat diverse cupluri, printre care Vincent și Teresa, care și-au împărtășit experiența de cincizeci de ani de căsătorie și de viață familială. Pontiful și-a început discursul salutând prezența numeroasă, care arată că încă oamenii doresc să se căsătorească. Și a oferit o învățătură spaniolă: „Dureri în doi, jumătate de durere; bucurie în doi, o bucurie și jumătate”. A reluat o idee pe care a insistat des în întâlnirile cu familiile, exprimată în glumă astfel: „certați-vă cât vreți, dar seara faceți pace”, dar și ideea culturii provizoriului: „să recunoaștem că astăzi nu suntem obișnuiți cu ceva care realmente durează toată viața. Noi trăim o cultură a provizoriului, nu suntem obișnuiți.”
„Pare că niciun lucru frumos, niciun lucru prețios nu durează”, a spus Sfântul Părinte, exprimând apoi întrebări ce stau pe buzele multora astăzi: „Nu există cu adevărat ceva prețios care să poată dura? Nici măcar iubirea?” Și a continuat: „există ispita ca acel ‘toată viața’ pe care voi îl veți spune unul altuia să se transforme și, cu timpul, să moară. Dacă iubirea nu este crescută cu iubire, durează puțin. Acel ‘toată viața’ este o angajare care de a crește iubirea, pentru că în iubire nu există provizoriul. Dacă nu se numește entuziasm, se numește, nu știu, vrăjire, dar iubirea iubire este definitivă, este un ‘eu și tu’. […] Este ușor de a rămâne prizonieri ai culturii efemerului, și această cultură agresează înseși rădăcinile proceselor noastre de maturizare, al creșterii noastre în speranță și în iubire.”
A subliniat că iubirea implică responsabilitatea reciprocă în transmiterea darului divin al vieții și în oferirea unui mediu stabil în care noua viață poate să crească și să înflorească. „Căsătoria în Biserică, adică Sacramentul Căsătoriei, este părtașă în mod special de misterul iubirii veșnice a lui Dumnezeu. Când un bărbat și o femeie creștini se unesc în legământul căsătoriei, harul lui Dumnezeu îi abilitează să își promită liber unul altuia o iubire exclusivă și durabilă. Astfel unirea lor devine semn sacramental al alianței noi și veșnice dintre Domnul și Mireasa Sa, Biserica. Isus este mereu prezent în mijlocul lor. […] Iubirea lui Isus față de cupluri este o stâncă, este un refugiu în timpurile de încercare, dar mai ales este izvor de creștere constantă într-o iubire curată și pentru totdeauna.”
Răspunzând cuplului format din tinerii Stephen și Jordan, care au dorit să afle cum pot transmite credința copiilor lor, Papa le-a spus că știe că în Irlanda există pregătite programe de cateheză pentru a educa la credință în școli și în parohii. Dar a subliniat că „primul și cel mai important loc pentru a transmite credința este casa: se învață să se creadă acasă, prin exemplul calm și zilnic al părinților care îl iubesc pe Domnul și se încred în Cuvântul Său. Acolo, în casă, pe care o putem numi ‘Biserică familială’, copiii învață semnificația fidelității, a onestității și a jertfei. Văd cum mama și tata se comportă între ei, cum se îngrijesc unul de altul și de ceilalți, cum îl iubesc pe Dumnezeu și Biserica. Astfel copiii pot să respire aerul proaspăt al Evangheliei și să învețe să înțeleagă, să judece și să acționeze în mod vrednic de credința pe care au moștenit-o. Credința, frați și surori, este transmisă în jurul mesei familiale, acasă, în conversația obișnuită, prin limbajul pe care numai iubirea perseverentă știe să îl vorbească.”
La final Papa a subliniat că „virtuțile și adevărurile pe care Domnul ni le învață nu sunt mereu populare în lumea de astăzi”, spunând apoi că „lumea noastră are nevoie de o revoluție a iubirii! […] Fie ca această revoluție să înceapă de la voi și de la familiile voastre! În urmă cu câteva luni cineva mi-a spus că pierdem capacitatea noastră de a iubi. Lent dar cu hotărâre uităm limbajul direct al unei mângâieri, forța duioșiei. Pare că acest cuvânt duioșie a fost scos din dicționar. Nu va putea exista o revoluție de iubire fără revoluția duioșiei! Cu exemplul vostru, fie ca fiii voștri să fie călăuziți să devină o generație mai grijulie, iubitoare, bogată în credință, pentru reînnoirea Bisericii și a întregii societăți irlandeze.”
