Papa binecuvântează piatra de temelie a unei Universităţi
09.05.2009, Madaba (Catholica) - Astăzi la 9.45AM, Papa Benedict al XVI-lea a mers în oraşul Madaba, la 19 km de Muntele Nebo, în Iordania. Locul este faimos pentru „harta Madaba”, un mozaic dintr-o pardosea a unei biserici bizantine din secolul VI, descoperit în 1896, şi care arată o hartă a Ţării Sfintei cu un itinerariu pentru a ajunge în Ierusalim trecând prin 150 de localităţi, şi o descriere detaliată a oraşului.
Papa a mers prin cartierul creştin din Madaba, cu papamobilul, la locul unde, la dorinţa expresă a Preafericitului Fouad Twal, Patriarh de Ierusalim al latinilor şi nativ din Madaba, se construieşte Universitatea Patriarhiei latine de Ierusalim. După sosire, Sfântul Părinte a binecuvântat piatra de temelie a noii clădiri, adresând apoi câteva cuvinte celor prezenţi, ocazie cu care i-a lăudat „pe promotorii acestei noi instituţii pentru încrederea curajoasă în buna educaţie ca temelie pentru dezvoltarea personală şi pentru pacea şi progresul în regiune. […] Asimilând propria moştenire, tinerii iordanieni şi alţi studenţi din regiune vor fi conduşi spre o mai profundă cunoaştere a realizărilor culturale umane, vor fi îmbogăţiţi cu alte puncte de vedere, şi formaţi într-un spirit de înţelegere, toleranţă şi pace.”
„Această educaţie `largă` este ceea ce se aşteaptă de la instituţiile de învăţământ superior şi de la aspectul lor cultural, fie el secular sau religios. De fapt a crede în Dumnezeu nu suprimă căutarea adevărului; dimpotrivă, încurajează această căutare. Religia, desigur, asemenea ştiinţei şi tehnologiei, filosofiei şi tuturor expresiilor căutării adevărului, poate să fie coruptă. Religia este desfigurată atunci când cade în slujba ignoranţei sau prejudecăţii, dispreţului, violenţei şi abuzului. În acest caz, asistăm nu doar la o pervertire a religiei, ci şi la o corupţie a libertăţii umane, o îngustare şi orbire a minţii.” Şi totuşi, a continuat Papa, „fiecare persoană este de asemenea chemată la înţelepciune şi integritate, la alegerea de bază dar atât de importantă a binelui în faţa răului, a adevărului în faţa necinstei, şi poate fi asistat în această sarcină. Chemarea la integritatea morală este percepută de persoana religioasă, din moment ce Dumnezeul adevărului şi iubirii şi frumuseţii nu poate să fie slujit altfel. Credinţa matură în Dumnezeu slujeşte la dobândirea şi aplicarea corectă a cunoaşterii.”
„Ştiinţa şi tehnologia oferă beneficii extraordinare societăţii şi au îmbunătăţit substanţial calitatea vieţilor multor oameni. […] În acelaşi timp ştiinţa are limitele ei. Ea nu poate răspunde tuturor întrebărilor despre om şi existenţa lui. Folosirea cunoaşterii ştiinţifice are nevoie de lumina călăuzitoare a înţelepciunii etice. Aceasta este înţelepciunea care a inspirat Jurământul lui Hipocrate, Declaraţia Universală privind Drepturile Omului din 1948, Convenţia de la Geneva şi alte legi internaţionale lăudabile.” Papa a încheiat adresându-se studenţilor creştini din Iordania: „Voi sunteţi chemaţi să construiţi o societate dreaptă şi paşnică, compusă din oameni de diferite religii şi etnii. Aceste realităţi – doresc să subliniez încă o dată – trebuie să conducă nu la diviziune, ci la îmbogăţire reciprocă.”
