Prezentarea la Timișoara a ediției-facsimil a lucrării Deliberatio a Sf. Gerhard
30.11.2018, Timișoara (Catholica) - Marți, 27 noiembrie 2018, cu începere de la ora 11.00, a avut loc în sala festivă a Casei Adam-Müller-Guttenbrunn din Timișoara, str. Gh. Lazăr 10-12, prezentarea ediției-facsimil a lucrării Deliberatio Gerardi Moresenæe æcclesiæ episcopi supra Hymnum trium puerorum ad Isingrimum liberalem, singura lucrare păstrată integral a sf. Gerhard, primul Episcop de Cenad, martir al credinței (+ 1046). Evenimentul organizat de către Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, s-a bucurat de prezența unui public numeros.
La invitația Excelențelor Lor, József Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara și dr. h. c. Martin Roos, Episcop emerit de Timișoara (în calitate de referent și inițiator al ediției), au fost prezenți la manifestare, dr. Doina Hendre-Biro, din cadrul Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia (în calitate de referentă), dr. Claudiu Arieșan, de la catedra de limbi clasice a Universității de Vest din Timișoara (în calitate de moderator), precum și Excelența Sa László Böcskei, Episcop romano-catolic de Oradea, Excelența Sa Alexandru Mesian, Episcop român unit, greco-catolic de Lugoj, ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul ortodox român Banatului, PS Lukijan Pantelić, Episcop ortodox de Buda și administrator al Episcopiei ortodoxe sârbe din Timișoara, Mons. János Fiser, Vicar general al Episcopiei romano-catolice de Zrenjanin, Mons. Lajos Kondé, vicar episcopal al Episcopiei romano-catolice de Szeged-Csanád și prepozit al Capitlului Catedral de Szeged, dr. Diósi Dávid, vice-rector al Institutului Teologic Romano-Catolic „Seminarium Incarnatae Sapientiae” din Alba Iulia, Mons. Johann Dirschl, vicar general și prepozit al Capitlului Catedral de Timișoara, canonici catedrali, părintele Walter Sinn, din partea comunității evanghelice-lutherane din Semlac (jud. Arad), Ralf Krautkrämer, consulul Germaniei la Timișoara, prof. dr. Dan Dubina, directorul filialei din Timișoara a Academiei Române, dr. Alexander Baumgarten, director al Departamentului de Filosofie Premodernă și Românească din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, domnul Imre Farkas, vice-primar al municipiului Timișoara, Sebastian Ciocan, director-adjunct al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, Ferenc Halász, inspector general-adjunct în cadrul Inspectoratului Județean Timiș, Daniela Buzatu, inspector școlar pentru materia „Religie”, în cadrul Inspectoratului Școlar Timiș, Erwin Josef Țigla, coordonator al Secției Germane „Alexander Tietz” din Reșița a Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” Caraș-Severin, respectiv președinte al Forumului Democrat al Germanilor din Reșița (Banatul Montan), preoți romano- și greco-catolici din diecezele de Timișoara, Zrenjanin, Szeged-Csanád și Lugoj, preoți ortodocși sârbi și români, profesori universitari, cercetători, jurnaliști și oameni de știință din țară și străinătate.
Manifestarea a fost deschisă de un moment muzical urmat de salutul Excelenței Sale József Csaba Pál, Episcop diecezan de Timișoara. Păstorul Diecezei a adus mulțumiri antecesorului său în scaunul episcopal pentru această inițiativă, subliniind actualitatea moștenirii spirituale creștine a Sf. Gerhard, care chiar și după 1000 de ani are puterea de a reuni în jurul lucrării și moștenirii sale, atât de mulți oameni, chiar diferiți ca limbă, confesiune și tradiții. Salutul a fost urmat de o rugăciune, împreună cu întreg auditoriul. În continuare Excelența Sa dr. h. c. Martin Roos, Episcop emerit de Timișoara a susținut o comunicare privind viața, opera misionar-pastorală și științifică a Sf. Gerhard, cu accente asupra lucrării Deliberatio și a odiseei acestui manuscris al Episcopului-martir, respectiv cu informații din diferite alte manuscrise care ne prezintă viața acestuia. Astfel, dintr-un text latin cu privire la Sf. Gerhard, descoperit în 1982 la Karlsruhe, în Biblioteca Landului Baden și necunoscut până atunci, redactat puțin după anul 1300 aflăm despre primul Episcop de Cenad că: „Sfântul Gerhard a fost mai întâi de toate un călugăr zelos, apoi a fost episcop de Moresena (episcopus moresenus) la capătul Pannoniei, iar în al treilea rând, primind cununa martiriului… se află în fericirea veșnică.”
Următorul vorbitor, dr. Doina Hendre-Biro, a susținut o amplă comunicare intitulată: „Episcopul Ignác Batthyany (1741-1798), întâiul interpret și editor critic al operei Sfântului Gerhard de Cenad și rolul sau în prima restituire editorială a acesteia în 1790 sub titlul „Sancti Gerardi episcopi Chanadiensis scripta et acta hactenus inedita…”, eminenta vorbitoare făcând ample referiri la activitatea lui Batthyany, la conținutul ediției sale a operei gerhardiene (apărută în 1790), dar și la manuscrisele (exact redate și) păstrate la Batthyaneum, la Alba Iulia, în care întâiul Episcop latin de Morisena este menționat, reflectat sau prezentat. După un scurt intermezzo muzical, cuvântul a fost acordat din nou E.S. Martin Roos, care a prezentat datele istorice ale codexului gerhardian, respectiv cele legate de ediția facsimil editată în anul de grație 2018. Ediția de față a Deliberatio, se dorește a deveni un obiect de analiză și studiu, un cadou, fiind la origine o compilație din prima jumătate a veacului al XI-lea, respectiv o operă apărută nu undeva în lumea largă, în marile centre intelectuale medievale, ci tocmai, pe meleagurile bănățene.
Mai departe a luat cuvântul ÎPS Ioan, Mitropolitul ortodox român al Banatului, care a făcut referiri în vorbirea sa la valoarea inestimabilă a martiriului Sf. Gerhard, aspect al vieții sale care ar trebui accentuat și evidențiat cu mai multă putere în zilele noastre, când valorile omenirii sunt atât de diluate și chiar disprețuite. Vorbitorul a reluat, într-un animat și îndelung dialog cu antecesorii săi, câteva aspecte din fiecare comunicare. Cuvântul concluziv al ES József Csaba Pál a venit înaintea momentului mult așteptat al înmânării exemplarelor de onoare către reprezentanții instituțiilor de învățământ, de cercetare și ai Eparhiilor și Diecezelor menționate mai sus. Episcopul emerit a citit numele fiecărui reprezentant, mulțumindu-i pentru prezență și chiar eventualul sprijin acordat Diecezei sau inițiativei de față, iar Episcopul diecezan a înmânat personal cărțile noilor lor posesori. Cei doi Episcopi au ridicat volumul spre prezentare celor prezenți, gest nu doar cu importanță practică, dar și simbolică, având în vedere faptul că amândoi sunt urmașii Sfântului Gerhard. În încheiere, în holul casei Adam-Müller-Guttenbrunn a fost deschisă o mică expoziție tematică, formată din trei secțiuni, cuprinzând trei vitrine cu rol ilustrativ în care au fost expuse lucrări legate de viața și activitatea Sf. Gerhard, de opera sa Deliberatio și cu privire la istoria Diecezei timișorene. Între acestea amintim și manuscrisul lui Miklós Révai, redactat la finele veacului al XVIII-lea, care cuprinde lista Episcopilor de Cenad, reconstituită de ilustrul lexicograf, istoric și lingvist maghiar, pentru prima dată în epoca modernă, dar și crucea bizantină descoperită la Banatsko Aranɖelovo (Serbia, în magh. Oroszlámos).
Manifestarea s-a bucurat de două momente muzicale, coordonate de către dr. Johann Fernbach, președintele Forumului Democrat al Germanilor din Banat. Din programul muzical au făcut parte lucrări precum: Johann Sebastian Bach – Andante für Violine, Solo, interpretat de Anna-Maria Cristina Popan (vioară) și Johann Sebastian Bach – Choral: Jesus bleibet meine Freude, interpretat de Melitta Neag (pian).
Anul apariției lucrării Deliberatio, în original, este considerat, cu aproximație, 1040. O copie realizată pe la 1070 a ajuns, în decursul veacurilor, să fie păstrată la Bayerische Staatsbibliothek München (Biblioteca de Stat a Bavariei). Grație deschiderii dovedite de Biblioteca Bavareză de Stat din München și posibilităților tehnice actuale, cele trei Dieceze surori, de Szeged-Csanád (Seghedin-Cenad), de Timișoara și de Zrenjanin (Becicherecul Mare), care cu toate au apărut și își trag seva din vechea Dieceză de Cenad, au reușit realizarea și editarea prezentei ediții-facsimil, completă, prima de acest fel de la apariția operei, în veacul al XI-lea. Volumul, o nestemată și din punct de vedere bibliofil, este prezentat cu această ocazie și adus în atenția publicului larg, dar și a medieviștilor, lingviștilor, teologilor, opera fiind redată și pe această cale istoriografiei bănățene.
Ediția a fost realizată în atelierul manufacturii Pytheas din Budapesta, condusă de dl. Kelemen Eörs, de față la prezentarea de la Timișoara. Ediția facsimil cuprinde inclusiv adnotările marginale realizate în decursul timpului pe manuscris, purtând și ștampilele și etichetele aplicate de bibliotecile păstrătoare în timp. Tirajul ediției este unul redus, el cuprinzând 135 de exemplare, dintre care treizeci și cinci de bucăți sunt legate în piele, iar celelalte au coperta cartonată. Diferența de până la 300 de exemplare a fost distribuită în Diecezele surori de Szeged-Csanád (Seghedin-Cenad) și de Zrenjanin (Becicherecul Mare). Opera Deliberatio, se bucură până azi, atât în cercurile științifice, cât și cele spirituale și culturale, de un interes crescând, stârnind preocupările oamenilor de știință din cele mai diferite domenii, mai ales prin caracterul său unic în acest colț al Europei. (text & foto: Claudiu Călin)



