În curând, 19 noi fericiți, martiri din zilele noastre
06.12.2018, Roma (Catholica) - 19 călugări uciși între 1994 și 1996, în cursul războiului civil din Algeria, vor fi proclamați fericiți sâmbătă, 8 decembrie 2018, la sanctuarul Notre-Dame di Santa Cruz la Orano, în Algeria. Făcând parte din opt diferite familii călugărești, cei 19 martiri au ales să rămână în mijlocul oamenilor simpli, a căror viață plină de lipsuri și dificultăți o împărtășeau, în ciuda contextului de escaladare a violențelor și de gravă confuzie socială.
În scrisoarea prin care Papa Francisc îl numește pe prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților, Cardinalul Giovanni Angelo Becciu, legat pontifical în Algeria, pentru celebrarea beatificării celor 19 martiri, Pontiful amintește că Isus le-a prevestit discipolilor că vor fi persecutați după cum a fost El persecutat, prigonirea creștinilor nemaifiind doar o caracteristică a trecutului, ci o realitate a prezentului. Cerându-i Cardinalului Becciu să transmită salutul său fratern discipolilor altor religii și tuturor persoanelor de bunăvoință, Sfântul Părinte încheie scrisoarea amintind că cei 19 martiri și-au iertat asasinii, demonstrând că iubesc mai mult viața eternă.
Șapte din cei 19 martiri, uciși din ură față de credință la 21 mai 1996, erau călugări trapiști, care își trăiau vocația contemplativă la mănăstirea Tibhirine în Atlasul algerian, în spirit de dialog fratern cu locuitorii, după cum scria fratele Christophe (Cristofer) Leberton (cel mai tânăr din comunitate), convins că „pentru a cuceri inima omului, acesta trebuie iubit”. Văzând cum violența devenea tot mai extinsă și mai feroce, într-o scrisoare din 11 ianuarie 1995, fratele Paul Favre-Miville (57 de ani) se întreba ce ar fi rămas din Biserica din Algeria. „Cu toate acestea”, scria el, „cred că Vestea cea Bună este semănată, grâul încolțește… Duhul Sfânt acționează, lucrează în profunzimea inimilor oamenilor.”
Părintele Célestin (Celestin) Ringeard, responsabil cu oficiul liturgic, se îngrijea foarte mult de relațiile interpersonale. Înainte de a deveni călugăr trapist la Nantes, în Franța, și-a dedicat viața celor marginalizați și deși avea probleme de sănătate (în trecut suferise șase operații de bypass), a vrut să rămână la Tibhirin. Într-o scrisoare din 13 martie 1994, făcea următoarea considerație: „Legăturile umane sunt ceva unic, dacă nu divin, și noi credem încă de la venirea istorică a lui Dumnezeu pe pământ, în Isus din Nazaret! Această credință este nemaiauzită și, prin urmare, trebuie să rămână în mod misterios ‘deschisă’ fraților noștri în umanitate, musulmani (teroriști sau nu), budiști, persoane care nu cred sau atei convinși!”
Pr. Bruno Lemarchand, superior al comunității din Fez, in Maroc, se afla la Tibhirine pentru a lua parte la alegerea noului prior, programată în data de 31 martie. Într-o scrisoare din decembrie 1995, părintele Lemarchand scria: „Sunt întotdeauna fericit de viața mea călugărească și trăiesc într-un ținut al islamului. Aici este Nazaret, cu Isus, Maria, Iosif” Fratele Luc (Luca) Dochier era medic. Avea 82 de ani, peste jumătate din existență trăind în Algeria. „Ce ni s-ar putea întâmpla?”, scria într-o scrisoare din 5 ianuarie 1995, „decât să mergem spre Domnul și să ne adâncim în milostivirea Sa?” În schimb, călugărul Michel Fleury era bucătar și grădinar, fiind neobosit în misiunea lui pe care o îndeplinea cu simplitate și în tăcere. Printre paginile unei cărți din biblioteca mănăstirii a fost găsit un bilet purtând data 13 martie 1994, pe care călugărul a scris: „Duhule Sfânt, Creatorule, hotărăște să fiu instrument asociat lucrării voastre. Însă, voia lui Dumnezeu să se împlinească.”
În fine părintele Christian de Chargé, priorul mănăstirii, care a dat comunității din Tibhirine acea amprentă spirituală care a făcut din acel spațiu un loc al ospitalității prietenoase și fraterne, mai ale cu localnicii cu care se aflau într-un dialog zilnic, deși de credință musulmană. Cei șapte călugări din mănăstirea Tibhirine au fost asasinați prin decapitare după ce au fost răpiți și sechestrați. Frații trapiști duceau o viață comunitară de rugăciune și de muncă. Trăiau în sărăcie, din ceea ce le oferea pământul arid al regiunii muntoase Atlas. De șapte ori pe zi, din capela mănăstirii Tibhirine se înălțau cântări și rugi spre slava lui Dumnezeu. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
