Un nou Arhiepiscop pentru greco-catolicii ucraineni din SUA
18.02.2019, Vatican (Catholica) - Vaticanul a anunțat luni că Episcopul Boris Gudziak a fost numit Arhiepiscop al Arhieparhiei ucrainene de Philadelphia. Cu această numire, Mons. Gudziak va deveni Mitropolitul tuturor greco-catolicilor ucraineni care trăiesc în Statele Unite. Până acum a fost Episcop al Eparhiei ucrainene a Sfântului Vladimir cel Mare de Paris, a greco-catolicilor ucraineni din Franța, Belgia, Olanda și Elveția. A fost consacrat Episcop în august 2012 și a condus Eparhia Sfântului Vladimir cel Mare de Paris de când a fost înființată, în ianuarie 2013. În Statele Unite, există trei Eparhii ale Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, toate sufragane Arhieparhiei de Philadelphia.
Gudziak s-a născut în Siracuza, Italia, și a absolvit Universitatea de acolo înainte de a intra în preoție. A fost hirotonit în noiembrie 1998. Înainte de perioada sa de la Paris, Gudziak a fost vice-rector și rector al Academiei Teologice din Lvov și președinte al Universității Catolice Ucrainene din Lvov. Arhieparhia greco-catolică ucraineană de Philadelphia a fost fără conducător din august 2018, când Arhiepiscopul Ștefan Soroka s-a retras mai devreme din motive de sănătate. Interimar a fost condusă de administratorul apostolic Andriy Rabiy, Episcop auxiliar al Arhieparhiei.
Biserica Greco-Catolică Ucraineană este cea mai mare dintre cele 23 de Biserici Catolice Răsăritene care sunt în comuniune deplină cu Roma. Fiecare dintre aceste Biserici este guvernată de propria lege canonică, care protejează tradițiile culturale unice și patrimoniul liturgic. Biserica Greco-Catolică Ucraineană a apărut în 1596. Majoritatea creștinilor ucraineni sunt astăzi ortodocși. Există circa 18 milioane de membri ai Bisericilor Catolice Răsăritene, dintre care aproximativ 4 milioane sunt greco-catolici ucraineni. Circa 100.000 de membri ai Bisericii Greco-Catolice Ucrainene trăiesc în Statele Unite. Mai mult de două treimi din această populație trăiește în Arhieparhia greco-catolică ucraineană de Philadelphia.
