Episcopul de Lourdes: Bernadetta ne învață cum să stăm în fața lui Dumnezeu
10.04.2019, Lourdes (Catholica) - Cine merge pentru prima dată în Franța la Sanctuarul din Lourdes, încă înainte de a intra în cotidianitatea întâlnirilor, a activităților de serviciu, a celebrărilor, rămâne uimit de trei lucruri: în acest orășel bolnavii se văd, sunt pretutindeni; ocupă imensa zonă a Sanctuarului și străzile limitrofe purtați și cărucioare sau pe targă: umanitatea frumoasă și vulnerabilă, aici, se arată complet, spre deosebire de ceea ce se întâmplă pe străzile frenetice din marile orașe occidentale, în care bolnavii par aproape dispăruți. Al doilea fapt este climatul care se respiră. În acest loc – care primește ca sân ospitalier durerea, neliniștile, suferințele a mii de persoane – nu domină un sentiment mohorât de disperare, ci o briză ușoară de speranță tenace și încredere blândă în Domnul. Al treilea fapt sunt gesturile de îngrijire și de atenție, complicitatea fermă, gentilă și îndârjită împotriva răului care se aprinde în rândul persoanelor, fiecare conștientă de propria vulnerabilitate.
Cu ocazia începerii oficiale a perioadei pelerinajelor, care a avut loc la 7 aprilie, Episcopul Nicolas Brouwet, de Tarbes și Lourdes, în vârstă de 56 de ani, a relatat pentru Vatican Insider viața la Sanctuar și semnificația acestui an 2019 dedicat Bernadettei Soubirous, tânăra de 14 ani (pentru care se aniversează 175 de ani de la naștere și 140 de ani de la moarte) căreia în 1858 i-a apărut în mod repetat Preasfânta Fecioară Maria. Vă oferim interviul după traducerea făcută de pr. dr. Mihai Pătrașcu și publicată pe InfoSapientia.ro.
– De ce anul 2019 a fost proclamat Anul Bernadettei?
– În fiecare an este aleasă o temă care să poată constitui pentru pelerini un soi de nouă ușă de intrare în experiența pelerinajului. Reflectând împreună cu rectorul Sanctuarului, pr. André Cabes, despre prima fericire evanghelică – „Fericiți voi, cei săraci, căci a voastră este împărăția lui Dumnezeu” (Luca 6,20) – ne-am dat seama că Bernadetta a trăit pe deplin această fericire și că prin urmare pelerinii vor putea înțelege și trăi cuvintele evanghelice grație acestei tinere sfinte și grație vieții sale.
– Ce chipuri asumă sărăcia în viața Bernadettei?
– Sunt convins că Bernadetta este o figură pentru timpul nostru. Mulți bărbați și femei se întreabă cu durere și rătăcire dacă mai au un loc în societate. Această întrebare, cel puțin aici în Franța, din păcate a devenit frecventă: în fața unei elite bine organizate și „câștigătoare” există o mulțime aflată profund în suferință, care se simte exclusă și pusă deoparte. Mica Bernadetta ar face parte din această mulțime: era ultima din Lourdes și Domnul a privit-o chiar pe ea, cu duioșie, chemând-o să o vadă pe Maria și să fie mesagera sa. Nimeni nu este uitat de Dumnezeu.
A se ține cont, sărăcia Bernadettei nu este o sărăcie romantică. A îndurat mizeria materială împreună cu familia sa și era chinuită de o sărăcie fizică, boala, care o împiedica să facă multe din ceea ce ar fi voit, de exemplu să meargă la școală și să urmeze cateheza; sărăcia sa era și una spirituală. Și apoi era sărăcia caracterului: Bernadetta era încăpățânată, era impulsivă; știa aceasta și lupta împotriva acestui caracter al său. Dar era umilă: se lăsa condusă de Biserică, atât atunci când trăia la Lourdes cât și după aceea, în conventul din Nevers. A trăit ascultarea, care pentru ea nu era naturală: dorea să fie o fiică a Bisericii și atunci când o costa multe eforturi; de exemplu când, invitată de propriul paroh sau de superioară, trebuia să întâlnească persoanele care doreau să o cunoască.
– Ce poate să îi învețe Bernadetta pe bărbații și femeile din timpul nostru?
– Ne învață cum să stăm în fața lui Dumnezeu: cu simplitate, în mod autentic, fără a ascunde sărăciile noastre. Și ne învață să primim, prin zâmbetul Mariei, milostivirea și duioșia Tatălui. Lourdes este un loc de adevăr: aici pelerinii înțeleg că, asemenea Bernadettei, pot să se pună în fața lui Dumnezeu „goi”, cu slăbiciunile lor, păcatele lor, rănile lor, lăsând să cadă măștile purtate pentru a se apăra sau pentru a da o falsă imagine de sine, încetând să dorească să facă frigură frumoasă în fața altora.
Și cred că, după Bernadetta, chiar bolnavii ne evanghelizează, pentru că se prezintă la grotă așa cum sunt: slabi, fragili, vulnerabili. Făcând astfel ne ajută să învingem rezistențele, orgoliul, prezumția că nu avem nevoie de Dumnezeu. Cred că pentru acest motiv la Lourdes foarte multe persoane, lăsând să cadă măștile, se apropie de Sacramentul Spovezii.
– Într-o epocă de individualism puternic cum este epoca noastră, dominată de legea de a face de la sine și pentru sine, fără legături și fără datorii față de altcineva, experiența unui pelerinaj la Lourdes cum instruiește tinerele generații?
– Pelerinajul – și am constatat aceasta la mulți tineri care vin aici în fiecare an – învață să se regăsească acel contact direct cu aproapele, să se trăiască experiența slăbiciunii care se lasă slujită, să se conceapă ca naturală îngrijirea celui care are nevoie, să se primească ceea ce au alții bun de oferit. Tinerii au nevoie să învețe fie să dea fie să primească cu recunoștință și umilință darurile care îmbogățesc viața lor și îi ajută să devină adulți.
– La Lourdes, umanitatea se arată în întregimea sa: aici bolnavii se văd. Și sunt onorați.
– Este adevărat! Când, ca adolescent, am venit pentru prima dată în pelerinaj la Sanctuar, am rămas uimit tocmai datorită vizibilității bolnavilor care în marile orașe erau și sunt ținuți deoparte, ascunși, pentru că se vrea ascunderea slăbiciunii, ca și cum ar fi o piedică sau o limită care trebuie înlăturată chiar și din vedere. Nu este așa la Lourdes: adesea spun că aici se experimentează o societate răsturnată, în care cei mici sunt onorați și realitatea umanului se arată în totalitatea sa. Precum și în varietatea sa de limbi, culturi, tradiții. S-ar putea spune că Lourdes este o imagine frumoasă a Bisericii: nu a celei birocratice, ci a Bisericii Catolice, Universale, în care se trăiește în iubire față de Domnul, în lauda adusă lui prin liturgie, și toți se îngrijesc unii de alții, începând de la cei mai fragili, conform poruncii lui Isus. Spiritul autentic al Lourdes-ului a fost bine relatat într-un documentar magnific dedicat pelerinajelor – realizat tocmai cu ocazia Anului Bernadettei – care va apărea în Franța la 8 mai și care știu că a fost deja tradus în italiană.
– La Lourdes au avut loc șaptezeci de vindecări considerate inexplicabile de știință și al căror caracter extraordinar și miraculos și valoarea de semn divin Biserica le-a recunoscut. Dar nu sunt unicele miracole de la Lourdes.
– Chiar așa. Vindecările miraculoase sunt un semn vizibil al grijii pe care Domnul o are față de fiecare dintre noi, a ceea ce El săvârșește în inima omului, al harurilor invizibile pe care persoanele le primesc zilnic: sunt nenumărate. Pe situl Sanctuarului am dorit să introducem un spațiu în care pelerinii pot să relateze minunile făcute de Domnul pentru ei, minunile invizibile. De exemplu, sunt cei care s-au apropiat de Sacramentul Spovezii după decenii, cei care s-au împăcat cu unul din familie, cei care au decis să se îngrijească de alții, cei care, stând în rugăciune, au găsit pace. Aș putea da foarte multe exemple.
– Cum ați descrie experiența dumneavoastră de păstor aflat la conducerea Diecezei de Tarbes și Lourdes?
– Sunt angajat dublu, pentru că la îngrijirea pastorală a parohiilor, încredințate la 50 de preoți, se adaugă îngrijirea Sanctuarului, în care lucrează circa 30 de preoți. Consider un har să pot conduce această Dieceză. De exemplu: pentru mine este un har să pot primi pelerinii, să descopăr frumusețea diferitelor spiritualități pe care creștinismul le-a generat și să constat că toți, cu Maria, se simt acasă. La Lourdes se trăiește experiența vie a comuniunii ecleziale. În timpul perioadei pelerinajelor, în fiecare miercuri invit și la prânz pe Episcopii veniți aici cu grupurile lor de credincioși: am posibilitatea de a afla știri despre viața poporului lui Dumnezeu răspândit în orice colț al lumii.
Și nu este un mod de a spune: pelerinii care provin din Italia, din Franța și din Europa occidentală sunt mai puțin numeroși decât odinioară, în timp ce crește numărul de credincioși care vin din țări îndepărtate cum ar fi, de exemplu, China (circa 2000 de credincioși în fiecare an), Coreea, India, Sri Lanka, Filipine și, mai recent, și America de Sud. Dorind să îi primim bine pe acești pelerini, pentru că nu cunoaștem limbile lor am decis să găzduim mici comunități de surori originare din aceste țări, care cu generozitate s-au făcut disponibile să desfășoare slujirea de primire. Încercăm să facem partea noastră pentru ca toți să se poată simți acasă.
