Papa Francisc: Diagnosticul prenatal nu este o scuză pentru avort

30.05.2019, Vatican (Catholica) - Papa Francisc s-a adresat sâmbătă, 25 mai 2019, participanților la o conferință organizată în Vatican, intitulată: „Da vieții! – Îngrijirea darului prețios al vieții în fragilitatea sa”. Conferința a fost organizată de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață, împreună cu Fundația „Heart in a Drop”, care lucrează pentru a primi „copiii născuți în condiții de fragilitate extremă”, pe care cultura rebutului îi definește uneori ca „incompatibili cu viața”. Papa i-a primit pe participanții la conferință în dimineața zilei de sâmbătă și le-a spus că „nici o ființă umană nu poate să fie vreodată incompatibilă cu viața”. „Fiecare copil care se anunță în sânul unei femei este un dar, care schimbă istoria unei familii: a unui tată și a unei mame, a bunicilor și a frățiorilor. Și acest prunc are nevoie să fie primit, iubit și îngrijit. Mereu!”

„Atunci când o femeie descoperă că așteaptă un copil, se trezește imediat în ea un simț de mister profund. Femeile care sunt mame știu aceasta. Conștiința unei prezențe care crește înlăuntrul ei impregnează toată ființa sa, făcând-o nu numai femeie, ci și mamă. Între ea și copil se instaurează imediat un intens dialog… O relație reală și intensă între două ființe umane, care comunică între ele încă din primele clipe ale zămislirii, pentru a favoriza o adaptare reciprocă, pe măsură ce micuțul crește și se dezvoltă. Această capacitate comunicativă nu este numai a femeii, ci mai ales a pruncului, care în individualitatea sa se îngrijește să transmită mesaje mamei pentru a revela prezența sa și nevoile sale.”

Papa a continuat vorbind despre tehnicile moderne ale diagnosticului prenatal care pot detecta prezența de malformații sau boli din primele săptămâni de sarcină. Adesea și numai simpla suspiciune că ar exista o problemă, „dar și mai mult certitudinea bolii, schimbă trăirea sarcinii, aruncând femeile și cuplurile într-o descurajare profundă. Sentimentul de singurătate, de neputință și frica de suferința copilului și a întregii familii apar ca un strigăt silențios, o chemare de ajutor în întunericul unei boli, al cărei rezultat sigur nimeni nu știe să îl prezică. Pentru că evoluția fiecărei boli este întotdeauna subiectivă și adesea nici măcar medicii nu știu cum se va manifesta în fiecare individ.”

Papa Francisc a subliniat că progresele din farmacologie și chirurgie au redus „acea prăpastie teribilă între diagnostic și posibilitățile terapeutice, care de mulți ani constituie unul dintre motivele avortului voluntar și al abandonării asistențiale la naștere a atâtor copii cu patologii grave”. Pontiful a vorbit și despre rolul medicilor, care trebuie să aibă în vedere „nu numai obiectivul vindecării, ci valoarea sacră a vieții umane, a cărei ocrotire rămâne scopul ultim al practicii medicale. Profesia medicală este o misiune, o vocație la viață, și este important ca medicii să fie conștienți că ei înșiși sunt un dar pentru familiile care le sunt încredințate: medici capabili să intre în relație, să ia asupra lor viețile altora, întreprinzători în fața durerii, capabili să liniștească, să se angajeze pentru a găsi mereu soluții care respectă demnitatea fiecărei vieți umane.”

„Toate acestea se manifestă necesare în special față de acei copii care, în actuala stare a cunoștințelor științifice, sunt destinați să moară imediat sau la puțin timp după naștere. În aceste cazuri, îngrijirea ar putea să pară o folosire inutilă de resurse și o ulterioară suferință pentru părinți. Însă o privire atentă poate să perceapă semnificația autentică a acestui efort, menit să ducă la împlinire iubirea unei familii. De fapt, îngrijirea acestor copii îi ajută pe părinți să elaboreze doliul și să îl conceapă nu numai ca pierdere, ci ca etapă a unui drum parcurs împreună. Acel copil va rămâne în viața lor pentru totdeauna… De atâtea ori, acele puține ore în care o mamă poate să îl îmbrățișeze pe copilul său lasă o urmă în inima acelei femei, care nu îl uită niciodată. Și ea se simte – permiteți-mi cuvântul – realizată. Se simte mamă.”

În cultura dominantă de astăzi, în care „la nivel social teama și ostilitatea față de dizabilitate duc adesea la alegerea avortului”, Sfântul Părinte a subliniat învățătura clară a Bisericii: „viața umană este sacră și inviolabilă și folosirea diagnozei prenatale pentru finalități selective trebuie descurajată cu putere, pentru că este expresie a unei mentalități eugenice inumane, care le sustrage familiilor posibilitatea de a primi, a îmbrățișa și a iubi pe copiii lor mai slabi”. „Avortul nu este niciodată răspunsul pe care femeile și familiile îl caută… Dificultățile de ordin practic, uman și spiritual sunt de netăgăduit, dar tocmai pentru aceasta acțiuni pastorale mai incisive sunt urgente și necesare, pentru a-i susține pe cei care primesc copii bolnavi. Trebuie să se creeze spații, locuri și ‘rețele de iubire’ la care cuplurile se pot adresa, precum și să se dedice timp însoțirii acestor familii.”