Autorul cărții „Tweeting with God” s-a întâlnit cu tinerii la Iași
03.06.2019, Iași (Catholica) - Duminică, 2 iunie 2019, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 16, în Catedrala „Sfânta Fecioara Maria, Regină” din Iași, pr. Michel Remery, autorul cărții „Tweeting with God”, a vorbit tinerilor despre frumusețea întâlnirii cu Dumnezeu, un Dumnezeu capabil să surprindă mereu pe toți cei ce-l caută. Liturghia a fost celebrată de părintele Ștefan Lupu, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității „Al.I. Cuza” din Iași, însoțit fiind de preoții Lucian Păuleț, Lucian Farcaș, Iosif-Claudiu Doboș și părintele oaspete, Michel Remery.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Michel Remery. Încă de la început, părintele a remarcat frumusețea arhitecturii Catedralei și încărcătura simbolică și teologică și a ținut, în calitate de absolvent al unor studii de arhitectură, să își exprime trăirea unor asemenea emoții. Aflat în fața tinerilor, preotul a dorit să le transmită o împărtășire a eforturilor lui cu tinerii, un efort de a-l căuta pe Dumnezeu, efort din care s-a născut cunoscuta carte în rândul tinerilor, „Tweeting with God”.
Părintele Michel i-a provocat pe toți tinerii să se avânte în căutarea lui Dumnezeu, un Dumnezeu care, prin Isus, se lasă mereu descoperit de cei ce îndrăznesc să iasă din tiparele unei lumi aplatizate. Spunea pr. Michel că „Dumnezeu trebuie mereu căutat pentru a fi descoperit”. Și poate cea mai accesibilă cale este cea sacramentală și cea a întrebărilor, născută în urma dialogului. Le-a amintit tinerilor că atunci când în viața unui tânăr și a unei tinere ce se întâlnesc și se plac, urmează o nouă etapă și anume cea a cunoașterii, o cunoaștere alimentată de numeroase întrebări cu privire la cealaltă persoană. Putem folosi și în viața de credință aceeași modalitate, cu cât vrei să îl iubești mai mult pe Dumnezeu cu atât îl cauți mai mult, chiar punându-ți întrebări, și cel mai important, provocându-i și pe ceilalți să îl descopere. În acest sens, e important ca tinerii să depășească barierele lumii de astăzi, a atitudinii de indiferență religioasă. Este necesar ca tinerii să comunice și să împărtășească experiența lor de credință cu ceilalți tineri; a bucuriilor, a frământărilor, și a tuturor lucrurilor ce pot contribui la maturizarea credinței.
Oaspetele a amintit de frumoasa experiență în care a lucrat cu tinerii și din rodul străduințelor lor, luminați de Duhul Sfânt, a rezultat frumoasa lucrare, „Tweeting with God”, o lucrare ce se adresează în mod deosebit tuturor tinerilor, dar și tuturor celor ce se află în aprofundarea relației lor cu Dumnezeu. Dumnezeu e capabil să trăiască în mod autentic relația Sa cu omul. E un Dumnezeu care răspunde tuturor aspirațiilor umane, fiind singurul care le poate orienta spre un nou orizont, cel al unei împliniri autentice. Prin Isus, Dumnezeu descoperă iubirea Sa cea mai profundă, ajungând să răspundă celor mai profunde întrebări ce se nasc în inima omului. De aceea, amintea părintele, „dragi tineri, să nu vă fie frică să vă întâlniți cu Dumnezeu, scrieți-i în inima voastră și el nu va întârzia să vă răspundă!”
După Sfânta Liturghie, părintele Michel Remery i-a întâlnit pe tineri în fața catedralei unde a schimbat câteva gânduri și i-a încurajat să descopere fascinația de a te lăsa întâlnit de Dumnezeu. Pr. Michel Remery este autorul cărții „Tweeting with God”, o lucrare spectaculoasă, cu 442 de pagini și un format neobișnuit, 19×19 cm, care introduce, printr-un limbaj simplu, în frumusețea de a descoperi credința catolică, o credință mereu provocatoare în ceea ce înseamnă un răspuns la mesajul lui Dumnezeu, un mesaj de iubire ce interpelează pe fiecare om în parte. Cartea părintelui a fost tradusă în limba română încă din anul 2016 și poate fi procurată de la Editura „Sapientia” din Iași (www.editurasapientia.ro) sau de la orice librărie catolică din țară. (Marian Păuleț pentru Ercis.ro)
