Veghe de ispăşire la Blaj
30.05.2007, Blaj (Catholica) - În noaptea de vineri spre sâmbătă, 25-26 mai 2007, Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Blaj a fost centru de întâlnire în rugăciune, meditaţie şi pelerinaj pentru creştinii greco-catolici, romano-catolici şi ortodocşi din diferite colţuri ale ţării, din Oradea, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Sibiu, Bucureşti, ş.a. Ei s-au adunat pentru o veghe de ispăşire, o noapte de rugăciune pentru unitate, pace în lume, apărarea copiilor nenăscuţi, sfinţenia preoţilor, ispăşirea şi repararea păcatelor lor şi ale lumii întregi, aflăm de pe situl www.bru.ro. Noaptea de veghe a început la ora 20, cu Sfânta Liturghie în rit bizantin, pontificată de Preafericitul Părinte Arhiepiscop Major Lucian Mureşan.
Preafericitul Lucian a punctat în cadrul predicii sale câteva din intenţiile la care se săvârşeşte veghea de ispăşire: „Iată la ce ne invită Maica Domnului! La unitate!… Maica Domnului vrea să fim uniţi în drumul nostru de creştini. Ea ştie că adunaţi la un loc, acolo este prezent şi Fiul ei, acolo este prezentă ea. Iar unde este prezent Isus, acolo dispar toate primejdiile, toate relele; El este totdeauna biruitor pentru că este Iubire. Maica Domnului ne invită la pace… Maica Domnului ne mai invită să ne facem apostolii vieţii. Fiul ei este adevărata Viaţă, iar ea, Maria, este Maica Vieţii! Ne vom face apărătorii vieţii copiilor cărora li se refuză viaţa; cărora, după ce Domnul i-a chemat la viaţă, aceasta le este curmată chiar de către părinţii lor; suntem apostolii demnităţii familiei şi ai educaţiei frumoase a copiilor şi a tinerilor. Suntem apostolii lui Isus, Viaţa!… Lumea are nevoie de preoţi generoşi şi conştienţi de misiunea la care Domnul i-a chemat. Oferim rugăciuni pentru sfinţirea preoţilor, pentru ca, având preoţi sfinţi, tot poporul lui Dumnezeu să se sfinţească, iar lumea să se reînnoiască.”
Noaptea de veghe a continuat cu rugăciunea Rozariului de Mărire, şi apoi cu Sfânta Liturghie în rit romano-catolic, prezidată de pr. Szilveszter Tanko, care a concelebrat cu un sobor de preoţi romano şi greco-catolici. În cadrul acestei slujbe, părintele Paul Turcu, Protosincel, a predicat despre „savoarea, dulceaţa şi farmecul nespuse ale rugăciunii Sfântului Rozariu”, şi ale altor forme de cult marian (pelerinaje, adoraţii) şi „rugăciuni adresate Măicuţei noastre Sfinte”. La miezul nopţii, toţi credincioşii l-au însoţit pe Preafericitul Părinte Lucian într-o procesiune euharistică, în jurul Catedralei Arhiepiscopale, încheiată cu consfinţirea la Isus Euharisticul şi binecuvântarea din partea Preafericirii Sale. După o scurtă agapă frăţească, încropită pe esplanada din faţa Catedralei, seria celebrărilor liturgice a continuat cu Calea Crucii şi canonul Domnului nostru Isus Cristos. Veghea de ispăşire, organizată şi coordonată de părintele canonic şi protopop al Blajului Ioan Fărcaş, s-a încheiat odată cu binecuvântarea dată de acesta la sfârşitul Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan-Gură-de-Aur, slujbă ce a început la ora 6, în dimineaţa zilei de sâmbătă.

Intr-adevar un lucru bun, ar trebui facut mai des, prin rugaciune lumea isi gaseste pacea interioara, de care fiecare are atata nevoie!