A doua cateheză de Advent cu Episcopul Iosif
06.12.2019, Iași (Catholica) - Joi, 5 decembrie 2019, la ora 19.00, în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iași, PS Iosif a ținut a doua cateheză dedicată Anului Sfintei Liturghii în Dieceza de Iași. Tema acestei a doua cateheze a fost: „Pregătiți calea Domnului!” Sunt cuvintele lui Ioan Botezătorul, despre care oamenii se întrebau: „Cine este acest profet, al cărui nume înseamnă ‘harul lui Dumnezeu’ și al cărui glas răsună cu insistență în pustiu?”, a spus Episcopul de Iași la cateheză.
„Ioan își desfășura activitatea în pustiu. Locul ales avea semnificații precise: evoca experiența din timpul exodului și alimenta speranța în intervenția eliberatoare a lui Dumnezeu. Pustiul Iudeii era o zonă renumită din antichitate. Prin teritoriul situat la răsărit de Ierusalim, spre vechea cetate a Ierihonului, trecuseră și trăiseră cei care au scris pagini memorabile din istoria poporului ales. Dar, în timpul lui Ioan, în acel loc se aflau numai roadele secetei și nu exista acolo decât întinderea liniștii – era locul mult căutat de căutătorii de Dumnezeu, cei care doreau să se prezinte înaintea Celui Preaînalt.”
Vorbind despre botezul dat de Ioan în Iordan, PS Iosif a spus: „Ce se întâmpla acolo? Desigur, nu se întâmpla nicidecum o simplă spălare rituală, ci era o scufundare totală în apă. Această scufundare reprezintă renașterea: recunoașterea situațiilor de viață din trecut, însemnate de păcat, și începerea în acel moment a unei vieți noi, în harul lui Dumnezeu. Acesta era botezul lui Ioan.” Iar la acest botez, a subliniat el, veneau „nu numai oamenii simpli din popor, dar și fariseii, recunoscuți pentru observarea cu strictețe a Legii lui Moise, precum și saduceii, renumiți învățători ai Legii și conducători spirituali ai poporului.”
Episcopul de Iași a amintit apoi celor prezenți de imagini folosite de Ioan Botezătorul în discursul său, trimițând spre judecată. „Prima imagine folosită este foarte sugestivă: securea (pedeapsa lui Dumnezeu) este deja la rădăcina pomilor, este pregătită pentru a îndepărta pomul care nu aduce roade (răul) și pentru a face spațiu, a aduce aer și a face lumină în jurul pomului care aduce roade (binele). Cât privește a doua imagine (cu lopata de vânturat) […] înțelegem din cuvintele Evangheliei că nimeni nu are cum să scape de judecata lui Mesia: El curăță ogorul (aria) cu exigența învățăturii sale și adună binele (grâul) în locul pregătit celor drepți (hambar), iar răul (pleava) îl îndepărtează, îl așază în locul destinat celor care se pierd (va arde în foc).”
I-a îndemnat pe credincioși: „Să îndepărtăm pleava și să aducem lumină, multă lumină în viața noastră. Așa cum avem nevoie de spațiu, aer și lumină pentru a trăi, la fel avem nevoie de harul lui Dumnezeu, ca să fim asemenea pomului bun care înflorește și aduce roade. Întreaga noastră ființă să se deschidă cu sinceritate înaintea harului divin, să primească acest har cu bucurie, să se convertească și să aducă roade.” Și, făcând conexiunea cu Liturghia, a continuat: „Liturgia cuvântului ne pregătește pentru venirea lui Isus Cristos în mijlocul nostru. Când mergem la Liturghia Rorate, să ne cercetăm cugetul și să ne întrebăm cu sinceritate: ‘Există neghină în vița noastră?'”
La final, Episcopul a propus două hotărâri: „1. Să conștientizăm mai mult faptul că avem nevoie de iertare: să ne iertăm pentru ceea ce nu este în ordine în viața noastră, să îi iertăm necondiționat pe cei de lângă noi, să primim iertarea lui Dumnezeu când ne prezentăm înaintea lui. 2. Să lăsăm ca dorința de Dumnezeu din inima noastră să se poată exprima în liniștea unei biserici, a unei mănăstiri sau a unui sanctuar. […] Să ieșim și să mergem în locuri în care răsună glasul Domnului. Dumnezeu vorbește și astăzi, iar noi să fim pregătiți pentru a-i asculta mesajul.”
„Să îi cerem Bunului Dumnezeu harurile de care avem nevoie. Să ne lumineze mintea și să ne întărească voința, pentru ca să observăm tot ce ne desparte de ceilalți frați, de cunoscuți, de vecini sau de colegii de muncă. Când observăm că avem dificultatea de a privi pe cineva din jurul nostru, să înțelegem că a sosit ceasul împăcării și al pocăinței, al rugăciunii și al iertării. Doar împreună putem pregăti calea Domnului, doar împreună ne pregătim pentru sărbătoarea Crăciunului.” Următoarele cateheze prezentate de PS Iosif în Timpul Adventului vor fi în serile de joi: 12 și 19 decembrie 2019.
