Omagiul adus de Papa maestrului său: „A dezideologizat” iezuiții din Argentina
14.12.2019, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a dorit să aducă omagiu personal „maestrului” său, iezuitul argentinian Miguel Angel Fiorito (1916-2005), relatând figura sa și învățăturile sale cu un discurs pe care l-a rostit în ziua celei de-a 50-a aniversări a preoției sale, la Curia generală a Societății lui Isus. „Fără pretenții teoretice, dar în mod practic, Fiorito a fost marele ‘dezideologizator’ al provinciei într-o epocă foarte ideologizată: acest lucru este foarte important”, a spus Jorge Mario Bergoglio, care a condus provincia argentiniană din 1973 până în 1979, prinzând începutul dictaturii (1976-1983). „A dezideologizat trezind pasiunea de a dialoga bine, cu noi înșine, cu alții și cu Domnul. Și de ‘a nu dialoga’ cu ispita, de a nu dialoga cu duhul rău, cu Cel Rău.”
„Aceasta a rămas imprimat în mine foarte mult: cu diavolul nu se dialoghează, Isus nu dialoghează cu diavolul, i-a răspuns cu trei versete din Biblie și apoi l-a alungat. Ideologia este mereu un monolog cu o singură idee și Fiorito ajuta pe interlocutorul său să distingă înlăuntrul său glasurile binelui și răului de propriul său glas, și aceasta deschidea mintea pentru că deschidea inima la Dumnezeu și la ceilalți”. Papa Francisc a fost primit de prepozitul general al Societății lui Isus, pr. Arturo Sosas, de pr. Antonio Spadaro, director al La Civiltà Cattolica, bisăptămânalul iezuiților care a publicat cele cinci volume de scrieri („Escritos”) ale pr. Fiorito și se pregătește să sărbătorească 150 de ani, și în sfârșit de iezuitul argentinian José Luis Narvaja, redactor al operei precum și nepot al Papei Francisc, din partea mamei.
În aulă au fost prezente diferite personalități din Curia Romană, începând de la Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, și prefectul Congregației pentru Doctrina Credinței, Cardinalul iezuit Luis Francisco Ladaria, precum și diferiți elevi ai pr. Fiorito și ai papei însuși, între care Diego Fares Miguel Yanez. „Faptul de a prezenta Scrierile în această aulă a Curiei Generale este pentru mine un mod pentru a exprima recunoștința mea pentru tot ceea ce Societatea lui Isus mi-a dat și a făcut pentru mine”, a spus Papa. În discursul său de aproape 45 de minute, Papa a subliniat caracteristicile umane și spirituale ale pr. Fiorito: un om discret, mai puțin „înclinat să intervină în public”, care „nu a făcut mult pentru a se face cunoscut” și care „vorbea puțin, dar avea o mare capacitate de ascultare, o ascultare capabilă de discernământ, care este una din coloanele dialogului”, dar care a format generații de iezuiți argentinieni cu recomandarea de autori, cu lecțiile sale de filozofie metafizică și, mai ales, cu călăuzirea sa spirituală, îndeosebi susținând exerciții spirituale scrise de fondatorul iezuiților, Sf. Ignațiu de Loyola, și însoțind.
Papa Francisc a scos în evidență îndeosebi un aspect: „În însoțirea spirituală, când îi povesteai lucrurile tale, el ‘se situa în afară’. Te oglindea și apoi îți dădea libertatea, fără a îndemna și fără a da evaluări. Te respecta. Credea în libertate. Când spun că ‘se situa în afară’ nu vreau să spun că nu se interesa sau că nu se înduioșa pentru lucrurile tale, ci el rămânea în afară, în primul rând, pentru a reuși să asculte bine. Fiorito era maestru al dialogului în primul rând cu ascultarea. A se situa în afara problemei era modul său de a da spațiu ascultării, pentru ca să se poată spune tot ceea ce se avea înăuntru, fără întreruperi, fără întrebări… Te lăsa să vorbești, și nu se uita la ceas. Asculta punând inima la dispoziție, pentru ca să poată simți celălalt, în pacea pe care o avea maestrul, ceea ce neliniștea inima proprie”.
În dialogul cu alții „avea printre altele abilitatea de ‘a pescui’ și de a-l face pe celălalt să vadă ispita duhului rău într-un cuvânt sau într-un gest”, „un gest, un cuvânt dintre cele care se introduc în mijlocul unui discurs foarte rațional și în aparență bine intenționat. Fiorito te întreba despre ‘acea expresie pe care ai folosit-o’ (care în general denota dispreț față de alții) și îți spunea: ‘Ești ispitit!’ și, arătând claritatea, râdea cu sinceritate și fără să se scandalizeze. Îți arăta obiectivitatea expresiei pe care tu însuți ai folosit-o, fără să te judece”. Pr. Fiorito „te împăciuia neținând cont de circumstanțele imediate. Mai întâi te împăciuia cu tăcerea sa, cu faptul de a nu se înspăimânta de nimic, cu ascultarea sa de largă respirație, până când nu spuneai ceea ce aveai în adâncul sufletului, și el decidea ceea ce îl inspira duhul bun. Atunci maestrul îți confirma, uneori cu un simplu ‘Bine’. Te lăsa liber”.
La momentul oportun, „maestrul intervenea cu forță și hotărâre pentru a spune ce crede și apoi, din nou, ‘se situa în afară’, lăsând ca Dumnezeu să lucreze în cel care desfășura Exercițiile”. Maestrul Papei „știa să pună accentele”, a spus Papa Bergoglio, „a imprimat cu foc unele în Provincie, imprimate ca o marcă. De exemplu: că lupta spirituală, mișcările spiritelor, sunt un semn bun; că a propune ‘ceva mai mult’ mișcă spiritele, când în situație există un calm suspect; că trebuie căutată mereu pacea în adâncul sufletului pentru a reuși să se discearnă aceste mișcări ale spiritelor fără ca ‘apa să fie prea agitată’…” Acum când scrierile sale sunt publicate „vor face un mare bine întregii Biserici, sunt convins de aceasta”, a spus Papa.
Nu a lipsit în aulă un moment ilar, când Papa a amintit faptul că pr. Fiorito „avea și darul de a căsca”. „În timp ce îi deschideai conștiința ta, uneori maestrul începea să caște. Făcea aceasta în mod deschis, fără să ascundă. Dar nu pentru că s-ar fi simțit plictisit, pur și simplu îi venea să caște și el spunea că uneori folosea aceasta ca ‘să îți scoată afară duhul rău’. Și așa se justifica. Deschizând sufletul în mod contagios, așa cum face căscatul la nivel fizic, avea acel efect la nivel spiritual”. Prepozitul general al iezuiților a profitat de ocazia de astăzi pentru a ura cu anticipație „La mulți ani!” Papei, care la 17 decembrie împlinește 83 de ani. (material Vatican Insider, tradus de pr. dr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
