Vademecumul duhovnicului bun într-o scrisoare a Cardinalului Piacenza
21.12.2019, Vatican (Catholica) - Atenție în ascultare, prudență în evaluare și bucurie: sunt cele trei „caracteristici pe care duhovnicul bun nu trebuie să le neglijeze niciodată”, indicate într-o scrisoare adresată slujitorilor Sacramentului Reconcilierii cu ocazia Crăciunului de către Cardinalul Mauro Piacenza, poenitentiarius maior.
„Comemorarea actuală a celui mai important eveniment din istorie”, dat fiind că „după două mii de ani, continuăm să ne uimim de o iubire atât de mare”, „sărbătoarea Întrupării Cuvântului” este „sărbătoarea vieții”. Și duhovnicii – afirmă în acest sens Cardinalul – sunt „slujitori ai vieții”. De fapt, „viața câștigată pentru noi de Cristos răstignit și înviat este dăruită sacramental, adică real, omului la fiecare Spovadă”. Inspirându-se din observarea realității, Cardinalul Piacenza afirmă după aceea că în „timpul Crăciunului, prin harul lui Dumnezeu, în multe locuri, mulți credincioși încă se apropie de Sacramentul Reconcilierii”. Și pentru că, adaugă el, spovedindu-se „cu dispozițiile cuvenite” pot să afirme „cu certitudine senină: «Am găsit viața»”.
Și în ce constă viața care se întâlnește la confesional Cardinalul remarcă în cuvinte clare: „Constă în întâlnirea cu Iubirea. A găsi viața înseamnă a găsi iubirea milostivă a lui Dumnezeu care iartă, creează și re-creează mereu, deschizându-l larg pe om la caritate.” Și „pentru acest motiv” Crăciunul „este prin excelență «sărbătoarea vieții»”. De aici îndemnul adresat slujitorilor Sacramentului pentru ca „ascultarea umilă și fidelă, atentă și generoasă a Spovezilor să fie trăsătura dominantă a acestor ultime zile ale novenei, care pregătește la marea solemnitate și, după aceea, a întregului timp al Crăciunului, în care credincioșii continuă să se apropie de confesional”.
Apoi, oferind un soi de vademecum pentru duhovnic, Cardinalul începe de la prima dintre cele trei caracteristici pe care trebuie să le aibă: aceea a ascultării atente. „Un singur cuvânt, tonul vocii, o nuanță, o aluzie indirectă pot dezvălui secretele sufletului și pot permite sfatul corect, cuvântul corect, indicarea autentică a parcursului”. În timp ce, „dimpotrivă, cuvinte nesăbuite sau neatente pot să blocheze, chiar și pentru mulți ani, o conștiință care se deschide greu la Dumnezeu. Delicatețea nu este niciodată prea multă”, afirmă el. Cât privește evaluările care trebuie să fie „extrem de prudente”, Cardinalul Piacenza evidențiază că penitentul nu poate întotdeauna „să poarte povara a tot ceea ce vrea să i se spună în colocviul scurt al Spovezii”. De fapt, „este necesar să nu se descurajeze pe drumul de credință sau în lupta împotriva păcatului”.
În sfârșit, ultima trăsătură pe care duhovnicul trebuie să o păstreze este cea a bucuriei, dat fiind că – afirmă Cardinalul poenitentiarius maior – Sacramentul Reconcilierii „ar trebui să fie mereu pentru toți o «sărbătoare a credinței»: un moment de celebrare fericită a comuniunii reînnoite cu Dumnezeu și cu Biserica”. Iată așadar mandatul concluziv de a fi „slujitori ai vieții, ai bucuriei și ai libertății”, pentru că – avertizează el – „un om care s-ar căuta mereu numai pe sine însuși, s-ar pierde pe sine însuși și ar pierde viața”; în timp ce acela „care, în schimb, se uită pe sine însuși nu caută propria viață, ci se pune, fără frică, la dispoziția iubirii, îl găsește pe Dumnezeu și se găsește pe sine însuși, într-o libertate pe care numai credința și harul sunt capabile să o dăruiască”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
