Papa Francisc: Să învățăm să distingem între Duhul Sfânt și duhul lumii
07.01.2020, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a reluat celebrarea Sfintelor Liturghii de dimineață, din Capela Casei Sfânta Marta. Referindu-se la prima Lectură din liturgia zilei, luată din Scrisoarea întâi a Sfântului apostol Ioan, Pontiful a subliniat că Duhul Sfânt reprezintă „garanția că Dumnezeu rămâne în noi”, îndemnându-ne totodată să nu acordăm atenție duhului lumii care ne tulbură într-atât de mult încât nu mai reușim să distingem binele de rău.
Viața creștină înseamnă rămânerea în Dumnezeu, prin urmarea Duhului Sfânt și prin ignorarea duhului lumii, precum explică apostolul Ioan când îndeamnă „Iubiților, să nu dați crezare oricărui duh, ci discerneți duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, căci mulți profeți falși au apărut în lume! Prin aceasta îl cunoașteți pe Duhul lui Dumnezeu: orice duh care îl mărturisește pe Isus Cristos venit în trup este de la Dumnezeu. Dar orice duh care nu îl mărturisește pe Isus nu este de la Dumnezeu.” (1Ioan 4,1- 4,3) Atrăgând atenția asupra spiritului lumii, care ne îndepărtează de la Dumnezeu dacă nu ne dăm seama de pericol în timp și nu îi cerem iertare lui Dumnezeu, Pontiful s-a referit la un revelion filmat cu creștini, dintr-o țară creștină, care făceau Revelionul într-o localitate turistică.
„Petreceau Revelionul într-un mod teribil de lumesc, irosind bani și multe bunuri. Acesta este spiritul lumii. ‘Este un păcat?’ ‘Nu, aceasta însemnă să fii corupt, ceea ce este mai rău decât păcatul.’ Duhul Sfânt te poartă către Dumnezeu și, dacă păcătuiești, te protejează și te ajută să te ridici. Însă, spiritul lumii te conduce spre corupție până într-acolo încât să nu mai deosebești binele de rău: totul este la fel, totul este egal.” Amintind un cântec argentinian care spune: „Mergi, mergi, mergi… totul este la fel, iar acolo, în cuptor, ne vom întâlni”, Pontiful a insistat asupra spiritului lumii care ne face să vedem toate situațiile ca și cum ar fi egale, ca și cum nu s-ar deosebi una de cealaltă.
„Apostolul Ioan ne sfătuiește să nu dăm crezare oricărui duh (adică oricărui sentiment, oricărei inspirații sau idei), ci să punem duhurile la încercare, pentru a verifica dacă provin într-adevăr de la Dumnezeu sau de la duhul lumii. Dar ce înseamnă să verifici cine te inspiră? Este simplu. Când îți apare dorința de a face ceva sau ți se ivește o idee sau un gând prin care emiți vreo judecată, întreabă-te dacă ce simți vine de la Duhul Sfânt sau de la spiritul lumii.” Insistând asupra necesității de a învăța să distingem între bine și rău, între Duhul Sfânt care ne conduce la Dumnezeu și duhul lumii care ne împinge la corupție, Papa Francisc a subliniat importanța examenului de conștiință, spunând că mulți creștini nu sunt conștienți de ceea ce se petrece în inimile lor.
„De aceea vă sfătuiesc ca în fiecare seară, înainte de a merge la culcare, sau chiar și în miezul zilei, să vă întrebați ce anume vă trece prin inimă în ziua respectivă. Analizați-vă, opriți-vă asupra intențiilor, asupra a ceea ce faceți, asupra a ceea ce gândiți și întrebați-vă: ‘Ce duh acționează în inima mea? Este Duhul Sfânt, dar al lui Dumnezeu, care mă duce mereu înainte spre întâlnirea cu Domnul sau este duhul lumii, duh care mă îndepărtează de Domnul cu suavitate și încetișor, făcându-mă să alunec ușor, ușor?'” (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
