Papa Bergoglio în sintonie totală cu Papa Wojtyła
05.02.2020, Vatican (Catholica) - Cu privire la celibatul preoților, Papa Francisc gândește ca Papa Ioan Paul al II-lea. Îl definește „un dar, un har decisiv care caracterizează Biserica Catolică latină. Și nu o limită.” Și dacă astăzi există unii care îl numesc „Papă comunist”, la Buenos Aires Bergoglio a fost „perceput ca un conservator”, datorită „sintoniei” sale cu Wojtyła. Pontiful argentinian spune aceasta în paginile lucrării „Sfântul Ioan Paul cel Mare”, care apare la 11 februarie 2020 la Editura San Paolo (128 de pagini). Din carte, prin interviul dat părintelui Luigi Maria Epicoco, reies afinitățile dintre Arhiepiscopii de Cracovia și Buenos Aires, „luați” amândoi din „țări îndepărtate” pentru a-i urca pe Scaunul lui Petru. Un volum care poate asuma un rol relevant în disputele aprinse înăuntrul și în afara Bisericii, pentru că Wojtyła a fost „înrolat” și adesea este utilizat ca simbol al frontului ostil pontificatului bergoglian, mai ales cât privește domeniile politice și teologice, în timp ce Papa Francisc a reexpediat de mai multe ori expeditorului această contrapoziție.
Cu privire la tema delicată a momentului în cadrul grupării catolice, Papa Francisc asigură conformitatea deplină a gândirii sale cu ceea ce Pontiful polonez a exprimat în cartea autobiografică Dar și Mister. O dovadă? „Este suficient să se citească scrisorile mele din Joia Sfântă sau și predicile pe care, ca Episcop de Buenos Aires, le-am rostit în diferiți ani, pentru a vedea că există o sintonie totală cu Sfântul Ioan Paul al II-lea cu privire la preoție.” Pentru Jorge Mario Bergoglio în comparație cu trecutul s-au schimbat „unele forme de a fi preot, dar esențialul rămâne același”. Și dacă există unii care spun că astăzi dimensiunea orizontală a preotului, adică sensibilitatea și angajarea sociale, a luat prea mult spațiu în defavoarea unei dimensiuni mai transcendente, spirituale, invitația Papei Francisc este „de a porni din nou de la cuvintele lui Petru din Faptele Apostolilor pentru a vedea că, pentru a tutela slujirea rugăciunii, vestirea Cuvântului, el determină la instituirea diaconilor”. Rugăciunea și vestirea Cuvântului „sunt misiunea fundamentală a fiecărui preot”.
Și iată pasajul crucial. Criza vocațiilor și abuzurile sexuale din partea oamenilor Bisericii ar fi pentru mulți consecință directă și indirectă a închiderilor psihologice și sociale provocate de celibatul obligatoriu pentru preoți, de aceea se invocă din mai multe părți abolirea lui, considerată o soluție și un remediu valabile și eficace. Papa Francisc nu folosește scurtături și se declară „convins că celibatul este un dar, un har și, mergând pe urma Papei Paul al VI-lea și apoi a Papei Ioan Paul al II-lea și a Papei Benedict al XVI-lea, eu simt cu putere obligația de a mă gândi la celibat ca la un har decisiv care caracterizează Biserica Catolică latină”. Reafirmă aceasta: „Este un har, nu o limită”.
La un moment dat discursul se referă la America Latină, pământul său natal pe care Papa Ioan Paul al II-lea l-a vizitat de mai multe ori. „Multor țări”, amintește Papa Francisc, „le era greu să înțeleagă cum teologia eliberării, care folosea o analiză marxistă, risca să ia calea ideologică, o cale care, într-un anumit sens, putea trăda mesajul genuin al Evangheliei. Ioan Paul al II-lea venea dintr-o țară care a îndurat marxismul și avea o mare capacitate de a intui acest risc”. Se înțelege așadar cum „unele precizări ale sale” care apăreau deosebit de severe „nu erau dictate de închideri față de unele inițiative, ci de tentativa de a voi să rețină în caracterul genuin al Evangheliei intuiții și dorințe legitime, care porneau de jos, de la situații de nedreptate socială, dar care aveau nevoie să fie recitite mai mult la lumina Evangheliei decât la lumina analizei marxiste”. Papa Francisc povestește despre un timp în care a fost „perceput ca un conservator. Unii mă priveau în acest mod”, pentru că „pur și simplu am simțit mereu sintonie cu ceea ce Papa spunea în timpul acelor ani”. Și Papa era Ioan Paul al II-lea.
Pentru Papa Francisc, Tradiția „este astfel numai dacă ea crește”. Citează o definiție „foarte frumoasă a muzicianului Gustav Mahler, conform căreia tradiția este garanția viitorului, nu urna cenușii”. În acest sens, Pontiful consideră „că Tradiția este ca rădăcina. Toată rădăcina dă hrană copacului, dar copacul este mai mult decât rădăcina, și rodul este mai mult decât copacul. Tradiția trebuie să crească, dar să crească mereu în aceeași direcție a rădăcinii: Ut annis scilicet consolidetur, dilatetur semper, sublimetur aetate – Cu anii se consolidează, cu timpul se dilată, cu vârsta se aprofundează (Sfântul Vincențiu de Lérins, n.r.)”.
Doctrina Socială a Bisericii „este a Evangheliei, și nu a unui partid”, accentuează el. De aceea „eu încerc să subliniez mult problema săracilor. Ei sunt în centrul Evangheliei.” Și pentru Papa Francisc „există o frază a Papei Ioan Paul al II-lea care cred că este semnificativă: când studiază problema capitalismului, vorbește «economia socială de piață». În acest sens, pare să accepte propunerea liberală de piață, dar pune înăuntru categoria socialului. Eu cred că acesta este un mod genial de a ține împreună instanțe diferite și a le citit după optica Evangheliei.” (material Vatican Insider tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
