Papa Francisc: Să ne preocupăm de viitorul umanității
09.02.2020, Vatican (Catholica) - Educația reprezintă una dintre principalele provocări cu care se confruntă societatea actuală. Papa Francisc a amintit acest aspect în cadrul audienței acordată vineri, 7 februarie a.c., în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic, participanților la seminarul organizat de Academia Pontificală de Științe Sociale, în vederea întâlnirii la nivel mondial, cu titlul „Pactul educațional global”, care va avea loc în Vatican, la 14 mai 2020.
În prezent, „așa-numitul pact educațional a fost rupt”: societatea, familia și diferitele instituții care sunt chemate să educe îi împuternicesc pe alții în privința acestei sarcini decisive. Astfel a subliniat Papa Francisc la întâlnirea cu participanții la seminarul organizat în Vatican de Academia Pontificală de Științe Sociale, cu tema „Educația, pactul global”. Pontiful a amintit că accesul la educație al populației mondiale este puternic marcat de inegalități, de sărăci e și discriminări, de schimbări climatice și de globalizarea indiferenței, acestea ducând la „distrugerea înfloririi a mii de creaturi”.
Criza pactului educativ necesită noi răspunsuri, a explicat Sfântul Părinte, evidențiind necesitatea de a reînnoi și de a reintegra implicarea fiecăruia – persoane și instituții – în procesul de educație și în refacerea unui nou pact educațional, aceasta fiind unica modalitate de îmbunătățire a educației. Nevoia unui nou pact educațional nu este legată doar de problemele critice ale timpului nostru. „A ne gândi la educație înseamnă să ne gândim la generațiile viitoare și la viitorul umanității”, a mai spus Pontiful. „A educa nu înseamnă doar a transmite concepte, ci este o sarcină care impune tuturor celor responsabili – familiei, școlii, instituțiilor sociale, culturale și religioase – să participe în mod solidar. Pentru a educa trebuie încercat să se integreze limbajul inteligenței, cu limbajul inimii și cu limbajul mâinilor.”
De asemenea, Pontiful a evidențiat că noul pact privind educația trebuie să valorizeze familia: „Unul dintre modurile fundamentale de îmbunătățire a calității educației la nivelul școlii este obținerea unei mai intense participări din partea familiilor și a comunităților locale.” În fața provocărilor privind educația, un rol fundamental îl au profesorii, întotdeauna „cu salarii inadecvate”. Rolul lor, de „agenți ai educației”, „trebuie recunoscut și susținut prin toate mijloacele posibile”, a evidențiat Papa, explicând că ei sunt „maeștrii” generațiilor viitoare, cei care – prin cunoștințele, răbdarea și dăruirea lor – transmit o modalitate de a fi care transformă în resurse – nu din punct de vedere material – creând bărbatul și femeia de mâine.” (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
