Despre pregătirea DA-ului pe viaţă (II)

29.03.2007, Roman (Catholica) - „Familia creştină”, numărul pe martie 2007, a publicat un interviu cu pr. Mihai Blaj, vice-paroh în Săbăoani, despre pregătirea pentru căsătorie în parohiile noastre, cu problemele noastre specifice. Reproducem în continuare interviul în două părţi: astăzi a doua parte.

– Dar nu este oare Biserica nerealistă aşteptând ca un cuplu, care acum trebuie să se concentreze pe probleme atât de presante (lista invitaţilor, alegerea rochiei şi buchetului de flori, organizarea mesei, a voiajului de după nuntă…), să îşi găsească timp pentru aceste întâlniri?
– O vorbă ironică pe care o auzim uneori, spusă mai în glumă, mai în serios de unii bărbaţi zice că „după cununie, cu timpul dragostea trece, rămâne soţia”. E falsă, bineînţeles, zicala, dar modificată puţin ne conduce la un mare adevăr: „după cununie, nunta trece, rămâi cu soţia”. Un sfat pe care-l dau tuturor tinerilor care vin la pregătirea pentru căsătorie e ca în perioada apropiată cununiei religioase, să-i lase pe alţii să organizeze cele necesare (amănuntele), iar ei să se concentreze şi să trăiască din plin momentul respectiv (esenţialul), pentru că după căsătorie, nunta aproape că nu mai contează, dar momentul acela precis în care ai spus Da, este trăit în fiecare zi, până la sfârşitul vieţii. Iar pregătirea pentru căsătorie vizează tocmai acel moment şi, implicit, tot ceea ce vine după. De aceea spun că nu, Biserica nu este nerealistă atunci când îndrăzneşte să le răpească logodnicilor 4 ore dintr-o lună de zile, pentru binele lor. Mai mult, sunt convins că e încă puţin ceea ce se face. O doamnă îmi spunea odată că, aşa cum Biserica pregăteşte un tânăr cel puţin 6 ani pentru a-i conferi sacramentul Preoţiei, la fel ar trebui cumva procedat şi în cazul căsătoriei, întrucât greutăţile stării sunt aproximativ egale. E puţin exagerată poate această remarcă, dar vrea tocmai să scoată în evidenţă că momentul cununiei religioase este prea important pentru ca, din comoditate, să nu-l pregătim cum se cuvine.

Ne confruntăm într-adevăr astăzi şi cu o problemă legată de timp în cazul logodnicilor emigranţi, care, cel puţin la noi, reprezintă peste 75% dintre miri şi, care, în marea lor majoritate, vin cu două săptămâni înainte de cununie, timp în care trebuie să alerge şi să rezolve toate problemele pe care un asemenea moment le implică. Noi îi sfătuim mereu să facă pregătirea pentru căsătorie în tihnă, acolo unde sunt, dar dacă nu se poate, ne adaptăm şi noi la timpii lor. Îi consultăm când pot să vină, dacă pot de fiecare dată să vină, mergând până acolo încât, uneori comprimăm pregătirea în două sau trei întâlniri. Suntem flexibili. Şi apoi, eu cred că modul în care logodnicii abordează aceste întâlniri depinde foarte mult de modul în care preotul, mai întâi, le face. Dacă el ştie să le facă atractive şi utile prin temele alese şi prin stilul în care sunt tratate, vă spun că tinerii vin cu multă plăcere, chiar dacă sunt presaţi de timp. Ne-am obişnuit poate prea mult să credem că tinerii noştri s-au „laicizat” de tot şi că privesc totul doar critic, acid, că au rezerve la tot ceea ce înseamnă Biserică, lucru care nu este chiar adevărat. Scurta mea experienţă şi mediul în care slujesc îmi demonstrează că, în adâncul lor, tinerii de azi sunt extrem de însetaţi după Adevăr şi sătui de discursul demagogic din jur, chiar dacă, în aparenţă, dau o impresie contrară. Repet, ca preot, dacă reuşeşti să găseşti cuvintele potrivite, ai parte în urma dialogului cu logodnicii de una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa preoţească.

– Dacă unul dintre parteneri nu este creştin catolic, cerinţa pregătirii pentru căsătorie mai există? Daca da, cum se poate rezolva?
– În cazul căsătoriilor mixte, partea necatolică nu este obligată să participe la întregul itinerar de pregătire la căsătorie, ci doar i se recomandă, cu titlu de obligativitate rămânând doar o întâlnire cu preotul care face pregătirea, pentru a i se aduce la cunoştinţă angajamentele pe care şi le asumă partea catolică şi în care i se explică care este viziunea Bisericii catolice cu privire la căsătorie, în special cea referitoare la indisolubilitatea acesteia. Dacă respectiva persoană nu vrea să participe şi la celelalte întâlniri, se face pregătire numai cu partea catolică, lucru care se întâmplă, de altfel, destul de rar. De obicei, cei care au ceva explicit împotriva căsătoriei celebrate în Biserica Catolică, nici nu vin să se cunune la noi, ci îşi conving partenerul să se căsătorească în Biserica sau comunitatea eclezială din care provin. Ceilalţi însă, care vor într-adevăr o cununie mixtă şi care cred în faptul că, doctrinar vorbind, Biserica catolică este singura care o celebrează, sunt în general deschişi şi pregătirii pentru căsătorie.