Pontifex: Din marile încercări ale umanității…
Din marile încercări ale umanității, între care se numără și pandemia, ieșim mai bine sau mai rău. Nu vom fi la fel. De aceea ne deschidem astăzi către Duhul Sfânt, pentru ca El să ne schimbe inimile și să ne ajute să ieșim mai bine. Vino, Duhule Sfinte: Tu ești armonie; fă-ne constructori ai unității. Tu mereu te dăruiești; dă-ne curajul să ieșim din noi înșine, să iubim și să ne ajutăm reciproc, ca să devenim o singură familie. Amin. Să vedem Biserica cu ochii Duhului, nu ai lumii, care ne vede de stânga sau de dreapta. Duhul vede fii și fiice ale Tatălui, frați și surori ai lui Isus. Lumea vede conservatori și progresiști. Duhul vede copii ai lui Dumnezeu. Cât de mult doresc ca noi, creștinii, să fim mai profund uniți ca martori ai milostivirii pentru familia umană, atât de greu încercată în aceste zile. Să îi cerem Duhului darul unității, căci doar dacă trăim ca frați și surori putem răspândi spiritul fraternității.
