Solidaritatea cu cei săraci şi care îndură foame

24.03.2007, Vatican (Catholica) - Singurul „război sfânt” pe care religiile sunt chemate astăzi să îl poarte împreună, în cel de-al treilea mileniu, este cel împotriva sărăciei, care în lume seceră milioane de victime, a afirmat vineri, 23 martie 2007, părintele capucin Raniero Cantalamessa, în cea de-a treia predică de Postul Mare ţinută în Capela Redemptoris Mater din Palatul Apostolic pentru Papa şi Curia Romană. Contextul afirmaţiei de mai sus a fost meditarea Fericirii: „Fericiţi voi care acum sunteţi flămânzi, căci vă veţi sătura” (Luca 6,21). Indiferenţa, a spus predicatorul Casei Pontificale, este cel mai mare păcat împotriva săracilor, relatează Radio Vatican.

Tentaţia celui care posedă bunuri este aceea de a pune „geamuri duble” între noi şi drama pe care o trăiesc săracii, care este astfel percepută în mod „atenuat”, ca ceva ambalat în vată, şi deci bine izolat. Părintele franciscan Cantalamessa a folosit cuvinte şi imagini clare pentru a denunţa una dintre plăgile nerezolvate ale planetei, cea a foametei, dar şi pentru a-i evalua implicaţiile din punctul de vedere creştin. Luca, a explicat înainte de toate predicatorul pontifical, vorbeşte simplu despre „foame” şi nu despre „foame de dreptate” cum face evanghelistul Matei, deşi această a doua versiune a Fericirilor „nu se opune celei prezente în Evanghelia după Luca, ci o confirmă şi o întăreşte”. Dar pentru ce oamenii care nu au cu ce să-şi astâmpere foamea sunt chemaţi „Fericiţi” în comparaţie cu cei bogaţi şi, în consecinţă, sătui?

Isus însuşi, a arătat predicatorul, ne dă o explicaţie plastică prin parabola omului bogat şi a lui Lazăr cel sărac: „Bogatul care benchetuia şi toţi ceilalţi bogaţi din Evanghelie nu sunt condamnaţi pentru simplu fapt de a fi bogaţi, ci pentru uzul pe care îl fac sau nu îl fac din bogăţia lor. În parabola bogatului care trăia în petreceri Isus face să se înţeleagă că exista, pentru bogat, o cale de ieşire, aceea de a-şi aminti de Lazăr de la uşa sa şi de a împărţi cu el masa abundentă (…) Astfel se explică acel `vai` adresat celor bogaţi şi sătui; un `vai`, însă, care înseamnă mai mult un avertisment, `fiţi atenţi`, decât o condamnare, `blestemaţi voi`, deoarece Isus nu blestemă pe nimeni, semnalul său este mai curând unul de alarmă”.

„Parabola omului bogat şi a lui Lazăr cel sărac se repetă şi astăzi, în mijlocul nostru, la scară mondială”, a continuat părintele Cantalamessa. „Cele două personaje stau exact pe două emisfere: bogatul consumist reprezintă emisfera de nord (Europa Occidentală, America şi Japonia); săracul Lazăr este, cu puţine excepţii, emisfera de sud… Două lumi de mărime inegală: cea pe care o numim „lumea a treia” reprezintă în realitate două treimi din lume… Iar risipa este consecinţa acestei stări de lucruri. Ceea ce nu se face pentru a uşura condiţiile de viaţă ale celor săraci şi înfometaţi trebuie atribuit indiferenţei despre care părintele Cantalamessa a spus că este „poate cel mai mare păcat” împotriva lor. Prin efectul „geamurilor duble” – sticle sunt ecranele televizoarelor – puse între bunăstarea unora şi mizeria altora se sfârşeşte prin a ignora legiunile celor fără pâine şi fără adăpost, adică pe atâţia „Lazăr” de azi.

„Primul lucru de făcut faţă de săraci este, deci, a sparge `geamurile duble`, a depăşi indiferenţa, insensibilitatea, a da deoparte orice apărare şi a ne lăsa pătrunşi de o sfântă nelinişte gândindu-ne la mizeria înspăimântătoare care există în lume… A elimina sau a reduce prăpastia nedreaptă şi scandaloasă care există între cei sătui şi cei flămânzi ai lumii este sarcina cea mai urgentă şi mai uriaşă pe care omenirea a dus-o cu sine nerezolvată, intrând în noul mileniu. O îndatorire în care trebuie să se distingă înainte de toate religiile şi în care trebuie să se regăsească unite dincolo de orice rivalitate. O acţiune atât de imensă nu poate fi promovată de nici un şef de stat sau putere politică, condiţionat cum este de interesele propriei naţiuni şi adesea de puteri economice”.

Părintele Catalamessa a vorbit apoi despre cei cărora le este foame şi sete de „dreptate”, potrivit Evangheliei după Matei. „Toată dreptatea”, a subliniat el, „se rezumă în dubla poruncă a iubirii de Dumnezeu şi de aproapele”. Iar Isus „ne-a lăsat o antiteză perfectă a banchetului omului bogat, Euharistia”. Este vorba de „aceeaşi mâncare şi aceeaşi băutură, în egală cantitate pentru toţi, pentru cine prezidează ca şi pentru ultimul sosit în comunitate, pentru cel foarte bogat la fel ca pentru cel foarte sărac”. Şi a încheiat cu observaţia asupra acţiunii pe care Biserica o îndeplineşte şi trebuie să o facă pentru împărtăşi „suspinul lui Cristos” faţă de cei aflaţi în nevoi: „Unul dintre semnele de vitalitate ale comunităţilor noastre religioase tradiţionale sunt mesele pentru săraci existente în aproape toate oraşele, în care sunt distribuite mii de porţii pe zi, într-un climat de respect şi de primire. Este o picătură într-un ocean dar şi oceanul, spunea Maica Tereza din Calcutta, este făcut din atâtea mici picături”.