Sărbătoarea Nașterii Domnului la Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj

30.12.2020, Lugoj (Catholica) - Marele praznic al Nașterii Domnului nostru Isus Cristos din acest an s-a desfășurat, la Catedrala „Coborârea Sfântului Spirit” din Lugoj, altfel decât în ceilalți ani. Aceste măsuri au fost luate în conformitate cu normele igienico-sanitare impuse de autorități pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19, valabile pentru spațiile închise și pentru celebrările liturgice. Pentru cei care, din diferite motive, nu au putut participa la programul de la Catedrală, biroul de presă al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj a asigurat, în această perioadă, transmisiuni în direct online pe canalele proprii de pe Facebook și YouTube.
Sărbătoarea de Crăciun a început cu un itinerar de pregătire sufletească pentru această perioadă, propus de Preasfințitul Ioan Călin Bot, Episcop Auxiliar de Lugoj, în zilele de 21-23 decembrie, după Sfânta Liturghie de seară. Tema generală a reflecțiilor a fost: „Cine este cel ce s-a născut în Betleem din Fecioara Maria?” Pornind de la textul Luminătorii Sărbătorii Nașterii Domnului, Preasfințitul Ioan a împărțit acest text în trei părți. Tema primei zile a fost: Am fost „cercetați”, căutați, vizitați de Dumnezeu. Preasfinția Sa a subliniat faptul de a fi conștienți că Dumnezeu l-a căutat pe om în toată istoria omenirii și a mântuirii, și continuă să ne caute pe fiecare dintre noi, să ne viziteze „într-un mod absolut specific al Său, dumnezeiesc”.
Tema celei de-a doua zi a fost: „Cine ne-a cercetat? Cine ne cercetează?” „Ce fel de „Răsărit”, a spus Preasfinția Sa, „poate fi Cel care a creat răsăritul?! E Răsăritul, răsăriturilor. E Cel care a spus: ‘Să fie lumină!’ (Geneză 1,3), Acela ‘fără de care nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut’ (Ioan 1,3). E Creatorul luminii, izvorul luminii. Este Cel care singur a putut spune despre sine ‘Eu sunt lumina lumii’ (Ioan 8,12). Este Același care în Împărăția Cerurilor „‘a lumina toate și pe toți cu lumina sa asemeni unui soare’ (cf. Apocalips 22,5). Este Acela Care dacă nu ar fi ‘răsărit din Tatăl’ mai înainte de nașterea timpului – ‘Mai înainte de luceafăr precum roua te-am născut’ (Psalmul 109) – nu ar fi existat nici primul răsărit: ‘Să fie lumină!’ (Geneză 1,3), nici un răsărit sau apus, și nici noi care să ne împrospătăm viața cu răsărituri și să o liniștim cu apusuri.”
Tema celei de-a treia zi a fost: „Ce ni s-a întâmplat prin intermediul acestei vizite dumnezeiești?” „Prin această cercetare a Domnului, am aflat adevărul. Care adevăr? Că deasupra ‘sferei beznei lumii’ există o ‘Lumină iubitoare de oameni’ pe care o numim Dumnezeu: ‘Dumnezeu este lumină’ (1Ioan 1,5). Am cunoscut că Adevărul nu este doar un concept abstract, un deziderat, o realitate manipulabilă, ci este o realitate vie, dialogală și comunicabilă, o Persoană pe care o putem întâlni, și conviețui cu ea. ‘Eu sunt adevărul’ (Ioan 14,6) a spus Isus.” Preasfințitul Ioan a încheiat ciclul de meditații urându-le credincioșilor: „Să vă ajungă Răsăritul răsăriturilor pe chip și în suflete de aceste sărbători!”
În ziua de Ajun, 24 decembrie, de la orele 8 a avut loc celebrarea Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare de către pr. prot. on. Ioan Pop, parohul Catedralei. Seara, de la orele 17, a urmat rânduiala Vecerniei, la care au participat Preasfințitul Ioan, pr. Ioan Pop și ipodiaconii Cristian Neagoie și Raimondo-Mario Rupp. Răspunsurile la Vecernie au fost date de surorile baziliene din Lugoj. În ziua de Crăciun, 25 decembrie, la Sfânta Liturghie de la orele 10.30, alături de Preasfințiile lor Alexandru și Ioan au concelebrat: Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicarul general al Eparhiei de Lugoj, pr. Teodor Baba, consilier eparhial și protopop de Lugoj și pr. Ioan Pop. Răspunsurile au fost date de un grup restrâns de coriști ai corului „Reînvierea” al Catedralei, dirijat de prof. Olimpia Drăgan.
Preasfințitul Alexandru, Episcop eparhial de Lugoj a dat citire scrisorii pastorale. Redăm un fragment din scrisoarea pastorală: „Sărbătoarea Crăciunului ne face să retrăim cel mai fericit eveniment din istoria omenirii: nașterea lui Cristos, venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu în trup omenesc: ‘Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă’ (Isaia 9,5). Acest Prunc a sfărâmat jugul care ne apăsa și toiagul care ne lovea spinarea. El este cel Care ne-a împăcat cu Tatăl ceresc și cu prețul sângelui Său ne-a dobândit mântuirea, luând asupra Sa păcatele noastre. Profetul îl numește ‘Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie’ (Isaia 9,5).” Preasfințitul Alexandru le-a mulțumit, Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, și preoților de la Catedrală, surorilor baziliene, consiliului parohial, corului, echipei de la „Știri24Plus” care a asigurat transmisia video pe internet, și credincioșilor care s-au implicat pentru ca și aceste sărbători de Crăciun să fie la fel de frumoase ca și în anii precedenți.
După Sfânta Liturghie, Corul Catedralei a susținut un scurt concert de colinde cu piese din repertoriul românesc. În zilele de 26 și 27 decembrie, Sfânta Liturghie arhierească de la orele 10.30 a fost pontificată de Preasfințitul Ioan.
