Despre a-i iubi pe duşmani
18.02.2007, Vatican (Catholica) - În ciuda vremii nefavorabile, cu cerul înnorat şi ploaie intermitentă, mii de pelerini s-au reunit astăzi la prânz în Piaţa San Pietro pentru a se ruga împreună cu Sfântul Părinte antifonul marian Îngerul Domnului, informează Radio Vatican. Ca de obicei, înainte de rugăciune Papa Benedict s-a adresat credincioşilor, scurtul său discurs fiind prezentat în continuare în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
Evanghelia acestei duminici conţine unea dintre expresiile cele mai caracteristice şi energice din predicarea lui Isus: „Iubiţi pe duşmanii voştri” (Luca 6,27). Pasajul este luat din Evanghelia lui Luca, dar se găseşte şi în cea a lui Matei (5,44), în contextul discursului programatic ce se deschide cu faimoasele Fericiri. Isus l-a pronunţat în Galileea la începutul vieţii sale publice: aproape un „manifest” prezentat tuturor, la care cere adeziunea discipolilor Săi propunându-le în termeni radicali modelul Său de viaţă. Dar care este sensul acestui cuvânt? Pentru ce Isus cere să ne iubim duşmani, adică ne cere o iubire care este peste puterile omeneşti? De fapt propunerea lui Cristos este realistă, deoarece ţine cont de faptul că în lume există prea multă violenţă, prea multă nedreptate, şi de aceea nu se poate depăşi această situaţie decât opunându-i un plus de iubire, un plus de bunătate. Acest plus vine de la Dumnezeu: este milostivirea Sa care s-a făcut trup în Isus şi care singură poate „răsturna” lumea de la rău spre bine, pornind de la acea „lume” mică şi decisivă care este inima omului.
Pe bună dreptate această pagină evanghelică este considerată „magna charta” a non-violenţei creştine, care nu constă în ceda în faţa răului – potrivit unei false interpretări date la „a întoarce celălalt obraz” (cf Luca 6,29) – ci în a răspunde răului cu binele (cf Romani 12,17-21), rupând în felul acesta lanţul nedreptăţii. Se înţelege atunci că pentru creştini non-violenţa nu este un simplu comportament tactic, ci un mod de a fi al persoanei, atitudinea celui care este atât de convins de iubirea lui Dumnezeu şi de puterea ei, încât nu îi este frică să înfrunte răul cu singurele arme ale iubirii şi adevărului. Iubirea duşmanului constituie nucleul „revoluţiei creştine”, o revoluţie nebazată pe strategii ale puterii economice, politice sau mediatice. Revoluţia iubirii, o iubire ce nu se sprijină în cele din urmă pe resursele omeneşti, ci este un dar al lui Dumnezeu care se obţine încrezându-se exclusiv şi fără rezerve în bunătatea Sa milostivă. Iată noutatea Evangheliei, care schimbă lumea fără a face zgomot. Iată eroismul „celor mici” care cred în iubirea lui Dumnezeu şi o răspândesc chiar cu preţul vieţii.
Dragi fraţi şi surori, Postul Mare, care va începe miercurea viitoare cu ritul Cenuşii, este timpul prielnic în care toţi creştinii sunt invitaţi să se convertească din ce în ce mai profund la iubirea lui Cristos. Să cerem Fecioarei Maria, discipola ascultătoare a Răscumpărătorului, să ne ajute să ne lăsăm cuceriţi fără rezerve de acea iubire, să învăţăm a iubi aşa cum ne-a iubit el, pentru a fi milostivi aşa cum e milostiv Tatăl nostru care este în ceruri (cf Luca 6,36).
