Papa Francisc: Justificarea, consecința milostivirii lui Dumnezeu
29.09.2021, Vatican (Catholica) - Justificarea sau îndreptățirea este un concept cheie la Sfântul Paul, iar Papa a explicat, citând Catehismul Bisericii Catolice, că justificarea este consecința milostivirii lui Dumnezeu care oferă iertarea. După care a exclamat: „Și acesta este Dumnezeu nostru, atât de bun, milostiv, iertător, plin de milostivire, care încontinuu dă iertarea, încontinuu!” Afirmațiile au fost făcute astăzi, în contextul celei de-a noua cateheze ținute la audiențele generale de miercuri pe tema Scrisorii către Galateni.
Dar ce este justificarea? Papa a răspuns: „noi, ca păcătoși, am devenit drepți. Cine ne-a făcut drepți? Acest proces de schimbare este justificarea. Noi, în fața lui Dumnezeu, suntem drepți. Este adevărat, avem păcatele noastre personale, dar la bază suntem drepți. Aceasta este justificarea.” Și a exemplificat cu două extreme: „«Dar, eu sunt drept pentru că împlinesc toate poruncile!» Da, dar de acolo nu îți vine justificarea, îți vine înainte: Cineva te-a justificat, Cineva te-a făcut drept în fața lui Dumnezeu. «Da, dar sunt păcătos!» Da ești drept, dar păcătos, dar la bază ești drept. Cine te-a făcut drept? Isus Cristos. Aceasta este justificarea.”
Sfântul Părinte a explicat că prin justificare suntem reconciliați cu Dumnezeu, astfel că este într-un fel „ca o întoarcere la raportul originar între Creator și creatură, înainte ca să intervină neascultarea păcatului”. A subliniat apoi că justificarea are loc numai „prin pur har”, că nu se poate plăti. „Noi am fost justificați, am fost mântuiți prin pur har, nu pentru meritele noastre. Și aceasta ne dă o încredere mare. Suntem păcătoși, da; dar mergem pe drumul vieții cu acest har al lui Dumnezeu care ne justifică de fiecare dată când noi cerem iertare. Dar nu în acel moment justifică: suntem deja justificați, dar vine să ne ierte încă o dată.”
Papa a atins și subiectul afirmației de la Iacob 2 (vv. 24 și 26), unde găsim o aparentă contradicție: „Omul este justificat prin fapte și nu numai prin credință. […] Căci după cum trupul fără duh este mort, la fel și credința fără fapte este moartă”. Și a explicat: „Justificarea, dacă nu înflorește cu faptele noastre, va fi acolo, sub pământ, ca moartă. Există, dar noi trebuie să o realizăm cu acțiunea noastră. Astfel cuvintele lui Iacob integrează învățătura lui Paul. Așadar, pentru amândoi, răspunsul credinței cere să fim activi în iubirea față de Dumnezeu și în iubirea față de aproapele. De ce ‚activi în acea iubire’? Pentru că acea iubire ne-a mântuit pe toți, ne-a justificat gratuit, gratis!”
Pontiful a încheiat îndemnând credincioșii: „Să lăsăm ca harul lui Cristos să vină și acea dreptate, acea justificare, să ne dea forța de a merge înainte. Astfel, lumina credinței ne permite să recunoaștem cât de infinită este milostivirea lui Dumnezeu, harul care acționează pentru binele nostru. Însă aceeași lumină ne arată și responsabilitatea care ne este încredințată pentru a colabora cu Dumnezeu în opera sa de mântuire. Forța harului are nevoie de a se conjuga cu faptele noastre de milostivire, pe care suntem chemați să o trăim pentru a mărturisi cât de mare este iubirea lui Dumnezeu. Să mergem înainte cu această încredere: toți am fost justificați, suntem drepți în Cristos. Trebuie să realizăm această dreptate cu acțiunea noastră.”
