Sue Ellen Browder: Deturnarea

26.10.2021, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: Deturnarea: cum am ajutat Revoluția Sexuală să confiște mișcarea feministă, scrisă de Sue Ellen Browder și tradusă în limba română de Monica Stinghe. Cartea apare în colecția „Creștinism în contemporaneitate”, în formatul 14×20, are 298 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 25 lei. Iată o prezentare a cărții în cuvintele autoarei.

Cartea aceasta a fost scrisă în parte ca răspuns pentru persoanele care mi-au cerut să povestesc despre cum era în zilele de început ale revoluției sexuale, când am început eu să lucrez la Cosmo. O istorie scrisă de un martor ocular, chiar și așa trunchiată, e adesea mai folositoare și mai exactă decât încercările de a reconstrui istoria din surse secundare, după ce toți cei care au fost martori la evenimente au murit de mult. Începând cu 1970, m-am aflat chiar în inima revoluției sexuale din New York City, lucrând pentru început ca angajată la Cosmopolitan, ulterior ca jurnalist colaborator timp de douăzeci și patru de ani. În tot acest timp am spus minciună peste minciună, pentru a vinde milioanelor de angajate necăsătorite stilul de viață marcat de sex întâmplător. Și asta, în condițiile în care eu nu m-am numărat printre cei mai mari și tari de la Cosmo. Nu eram nici măcar printre jurnaliștii preferați ai lui Helen Gurley Brown. În armata ei, eu eram doar un soldat de rând.

Stând zilnic la micul meu birou albastru din departamentul articole de la Cosmo, am fost martoră la ceea ce mi se părea mie pe atunci a fi un fapt mic și nesemnificativ, dar care acum, când privesc înapoi, a căpătat dimensiuni de o importanță monumentală. Vreau să spun doar un singur lucru: la începuturi, mișcarea femeilor și revoluția sexuală au fost două fenomene culturale separate în mod distinct. Așadar, cum s-a putut întâmpla ca mișcarea femeilor (care pretindea că luptă pentru ca femeile să aibă libertatea de a-și exprima valoarea personală) și revoluția sexuală (care reducea femeile la obiecte sexuale animate de ambiție) să devină atât de întrepătrunse în mintea oamenilor, încât tinerele femei de astăzi au ajuns să creadă în mod sincer că a fi „eliberată” înseamnă să mergi la facultate, să-ți faci o carieră și să fii cât mai activă sexual, fără a te implica în obligații? Cum s-a putut ca aceste două revoluții separate să ajungă să fie unite, într-un fel care a dus la atâta suferință pentru femei și la atâta diviziune în Biserici și în societate?

Răspunsul scurt, partea pe care n-o cunoșteam în timpul acelor zile de glorie ale revoluției sexuale, pe când lucram la Cosmo, este că mișcarea femeilor și revoluția sexuală și-au unit forțele în secret în culise, în mare parte ca urmare a influenței unui om de care nu auzisem niciodată – un maestru al propagandei, abil în manipularea opiniei publice, pe numele său Lawrence Lader. Fondator al Asociației Naționale pentru Abolirea Legilor Avortului (numită mai târziu Liga de Acțiune în favoarea Dreptului la Avort, cu abrevierea din limba engleză NARAL, care ulterior s-a redenumit NARAL Pro-Alegere America), Lader dusese o muncă de lămurire timp de ani de zile pentru a o convinge pe colega lui jurnalistă Betty Friedan – reușind în cele din urmă – să includă cerința cea mai controversată a revoluției sexuale – avortul – în platforma politică a Organizației Naționale a Femeilor NOW. Propaganda mincinoasă a lui Lader nu numai că a sedus-o pe Betty Friedan, reușind să atașeze dezideratul avortului de mișcarea femeilor, dar cinci ani mai târziu a devenit argument cu putere de lege, invocat în susținerea deciziei din cazul Roe vs Wade. Așa este. Mișcarea femeilor din anii ‘60 a fost confiscată în mare parte ca urmare a eforturilor neobosite ale unui om, a cărui mare pasiune a fost să legalizeze avortul.

Revendicările mișcării femeilor din anii ‘60 – mai ales în doctrinele ei privitoare la contracepție și avort – au dus la atâtea sângeroase bătălii politice și culturale între dreapta și stânga, care ne-au istovit pe toți. Pentru a termina acest război civil între frați și surori și a lua un nou start, trebuie să pornim de la începuturi. Revoluția sexuală, cu insistența ei ferventă asupra contracepției și avortului, prezentate ca fiind căi spre libertatea femeilor, nu era parte a mișcării originale a femeilor. Este bine să refacem traseul în sens invers, pentru a vedea la ce punct am părăsit calea spre libertate și am devenit sclavii iluziilor. Pentru că ceea ce a devenit cunoscut în popor ca „feminism” a condus la atâtea tulburări în societatea noastră, unii oameni ar vrea să respingă mișcarea femeilor în totalitate. Ei își doresc să se întoarcă la „vremurile de demult”, în care femeile stăteau acasă, preluau responsabilitatea creșterii copiilor, nu câștigau bani și nu aveau mai nimic de spus în politică, afaceri, artă sau celelalte. De la distanță, anii ‘50 par a fi fost idilici și simpli. Dar femeile și lumea în totalitatea ei s-au schimbat prea mult ca să ne mai putem întoarce și, în orice caz, nu trebuie să idealizăm trecutul. După cum ar putea spune orice femeie rațională care a trăit pe atunci, „vremurile de demult” nu erau deloc minunate.

Nu, desigur că nu ne putem întoarce. Dar nu putem nici înainta dacă nu muncim din greu pentru a ne confrunta cu întrebările grele pe care le-a pus generația mea în anii ‘60 și ‘70 și la care nu a găsit răspunsuri. Cum poate o femeie să-și găsească adevărata identitate? Care e legătura între munca unei femei și viața ei? Ce anume poate să o facă liberă și fericită cu adevărat? Ce înseamnă statutul de persoană al unei femei? Până nu vom face efortul susținut și intens pentru a găsi răspunsuri la asemenea chestiuni fundamentale, nu vom putea niciodată răspunde la întrebările pe care le pun azi atâtea femei: Cum poate o femeie modernă să echilibreze cu succes copiii, căsătoria și munca? Și cum va putea să navigheze în siguranță pe marea zbuciumată a confuziei culturale pe care a lăsat-o generația mea?