Importanţa mănăstirilor de clauzură

19.11.2006, Vatican (Catholica) - Între 40 şi 45 de mii de persoane au profitat astăzi de vremea frumoasă de la Roma pentru a participa la întâlnirea ce are loc în mod tradiţional la jumătatea zilei de duminică, în Piaţa San Pietro, cu Sfântul Părinte. Prezentăm în continuare cuvintele Papei Benedict al XVI-lea rostite înaintea de rugăciunea Angelus, în traducerea redacţiei române a Radio Vatican.

Dragi fraţi şi surori,

Poimâine, 21 noiembrie, cu ocazia comemorării liturgice a Prezentării la Templu a Preasfintei Fecioare Maria, vom celebra Ziua „pro Orantibus”, dedicată amintirii comunităţilor călugăreşti de clauzură. Este o ocazie cât se poate de potrivită pentru a mulţumi Domnului pentru darul atâtor persoane care, în mănăstiri şi schituri, se dedică total lui Dumnezeu în rugăciune, în tăcere şi viaţă ascunsă. Unii se întreabă ce sens şi ce valoare poate avea prezenţa lor în timpul nostru, în care situaţiile de sărăcie şi de necesitate cărora trebuie să li se facă faţă sunt numeroase şi urgente. Pentru ce „să te închizi” pentru totdeauna între zidurile unei mănăstiri şi să îi lipseşti pe alţii de contribuţia propriilor talente şi experienţe? Ce rezultat poate avea rugăciunea lor pentru rezolvarea atâtor probleme concrete care continuă să frământe umanitatea?

De fapt şi astăzi, spre surprinderea prietenilor şi a cunoscuţilor, nu puţine persoane abandonează cariere profesionale adeseori promiţătoare pentru a îmbrăţişa regula austeră a unei mănăstiri de clauzură. Ce le conduce la un pas atât de angajant dacă nu faptul de a fi înţeles, cum învaţă Evanghelia, că Împărăţia cerurilor este „o comoară” pentru care merită într-adevăr să părăseşti tot (cf. Matei 13,44)? În fapt, aceşti fraţi şi surori ai noştri mărturisesc în tăcere că în mijlocul schimbărilor zilnice, uneori atât de agitate, unicul sprijin care nu se clatină niciodată este Dumnezeu, stâncă de neclintit de fidelitate şi de iubire: „Todo se pasa, Dios no se muda – Totul trece, Dumnezeu nu se schimbă”, scria marea maestră spirituală Sfânta Tereza de Avila într-un celebru text al său. În contextul nevoii tot mai răspândite pe care mulţi o simt de a ieşi din rutina cotidiană a marilor aglomeraţii urbane în căutare de spaţii prielnice tăcerii şi meditaţiei, mănăstirile de viaţă contemplativă se prezintă ca „oaze” în care omul, pelerin pe pământ, poate să se adape mai bine la izvoarele Spiritului şi îşi potoli setea de-a lungul drumului. De aceea, aceste locuri, aparent inutile, sunt de fapt indispensabile, precum „plămânii” verzi ai unui oraş: fac bine tuturor, chiar şi acelora care nu le frecventează sau poate le ignoră existenţa.

Dragi fraţi şi surori, să aducem mulţumiri Domnului care în Providenţa sa a voit comunităţile de clauzură, de bărbaţi şi de femei. Să nu lăsăm să le lipsească sprijinul nostru spiritual precum şi material, pentru ca să-şi poată împlini misiunea, aceea de a menţine vie în Biserică aşteptarea vie a întoarcerii lui Cristos. Să invocăm pentru aceasta mijlocirea Mariei pe care, în comemorarea Prezentării sale la Templu, o vom contempla ca Mamă şi model al Bisericii, care reuneşte în sine ambele vocaţii: la feciorie şi la căsătorie, la viaţa contemplativă şi la cea activă.

Sursa: Radio Vatican