Relația poporului lui Dumnezeu și a noastră cu Maica Sfântă
24.05.2022, Cluj (Catholica) - Surorile Congregației Maicii Domnului (CMD) au organizat, în perioada 20-22 mai 2022, cea de-a 14-a ediție a Zilelor de Spiritualitate Mariană, la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, locaș mănăstiresc declarat – în 2021, la aniversarea Anului Centenar al CMD – Sanctuar Arhiepiscopal Major. Tema aleasă pentru actuala ediție a fost: „Rolul Maicii Domnului în misiunea Bisericii”. Doi Ierarhi ai Bisericii au conferențiat în cadrul acestor Zile de Spiritualitate Mariană: vineri, 20 mai, a vorbit Preasfinția Sa Cristian, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș; iar sâmbătă, 21 mai, a luat cuvântul Preasfinția Sa Claudiu, Episcop de Cluj-Gherla.
Preasfinția Sa Cristian a început prin a transmite gândurile de comuniune și de binecuvântare din partea Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan. A transmis această binecuvântare pe linia fondatorului, Mitropolitul Vasile Suciu, mărturisind: „De câte ori trec prin parcul din fața Catedralei, unde este parcă providențial așezată statuia Mitropolitului Suciu, care se uită spre Castelul Mitropoliei, mă gândesc la aceste intuiții geniale pe care le-a avut Mitropolitul fondator înființând Congregația dumneavoastră, construind școlile cele noi ale Blajului, conducând Biserica în timpuri nu ușoare, în context istoric problematic, dar cu intuiții, cu un entuziasm și cu un curaj care i-a caracterizat slujirea ca Mitropolit și care, iată, privind la dumneavoastră, vedem rodul și rezultatele”.
După ce a evidențiat, în câteva gânduri, bogăția de haruri izvorâte peste Biserica și neamul românesc prin această Congregație, jertfa dusă până la martiriu a surorilor, mai ales în timpul de persecuție a Bisericii, și lumina spirituală a istoriei de peste 100 de ani a Congregației Maicii Domnului, a spus: „Congregația a fost pusă de la început sub protecția Maicii Domnului. Sunteți surorile Maicii Domnului. Deci aveți o soră mai mare: pe Maica Domnului, și nu e puțin lucru. Iată, deci, în ce familie frumoasă v-a proiectat Mitropolitul fondator!” Vorbind despre Preasfânta Fecioară Maria, Preasfinția Sa Cristian a observat cât este de fervent poporul lui Dumnezeu în a o cinsti pe Maica Domnului. A remarcat devoțiunea față de Maica Domnului, „cinstirea pe care Biserica o are, de la bun început, prin prezența Fecioarei Maria în toate momentele importante din viața lui Isus și din viața Apostolilor – Maria a fost prezentă deja la Rusalii și în toate momentele de început ale Bisericii”.
„Această prezență continuă a Fecioarei Maria Biserica a preluat-o, i-a dat formă în Conciliul de la Efes, în 431, când Fecioara Maria a fost recunoscută ca fiind Mama lui Dumnezeu – Theotokos. Apoi, ca un arc peste timp, la sfârșitul Conciliului Vatican II, Sfântul Pontif Paul al VI-lea a declarat-o pe Fecioara Maria, chiar în discursul de încheiere, ca «Maica Bisericii». Atunci a intrat această invocare în Litania Lauretană, în rugăciunea Bisericii, fiind invocată Fecioara Maria ca Maica lui Dumnezeu, Maică a Bisericii, Maica preoților, Maica persoanelor consacrate”. Pornind de la aceste premise, Preasfinția Sa Cristian a explicat modul în care este văzută Maica Domnului atât în câteva documente magisteriale cât și în Dreptul canonic.
Sâmbătă, 21 mai 2022, zi în care Biserica i-a sărbătorit pe Sfinții Constantin și Elena, după Sfânta Liturghie arhierească celebrată în capela mănăstirii, Preasfinția Sa Claudiu s-a oprit în conferința sa la „relația poporului lui Dumnezeu și a noastră cu Maica Sfântă”, care „nu este una teoretică”, pentru că, „este foarte important, când privim la Maica Sfântă, să vedem o mână întinsă pentru noi. Este ceea ce a perceput dintotdeauna poporul lui Dumnezeu, la noi în țară, sau în alte părți: toate cântecele închinate Maicii Sfinte sunt pline de această bogăție spirituală, care se poate rezuma la faptul că Maica Sfântă este lângă noi oricând avem nevoie, că Maica Sfântă este o Mamă pentru fiecare dintre noi, în cel mai profund sens al cuvântului”.
„Ne rugăm Maicii Sfinte atunci când avem nevoie, îi cerem ajutorul într-o problemă în familie, îi cerem să ne ajute atunci când suntem bolnavi sau când cineva din familia noastră este bolnav, îi cerem să ne scape de necazuri, de întristare, de lacrimi. Și Maica Sfântă este lângă noi atunci când o chemăm.” „Din acest punct de vedere, Maica Sfântă este un «far călăuzitor» pentru fiecare dintre noi, o «stea a speranței» pentru Biserică” – a spus Ierarhul, amintind „acel moment impresionant în care Sfântul Părinte Papa Francisc s-a rugat împreună cu Episcopii, preoții, credincioșii, persoanele consacrate din întreaga lume și a consacrat Maicii Sfinte, i-a încredințat ei Ucraina, Rusia și întreaga lume, deci și pe noi. Fiindcă atunci când nu știm ce să mai facem, ne adresăm Maicii Sfinte”. „Maica Sfântă stă la picioarele Crucii și plânge pentru Fiul ei care moare pe Cruce și, în același timp, ne ajută pe noi, cei care l-am pus pe Cruce pe Isus. Cât de mare trebuie să fie iubirea Maicii Sfinte ca să îi ajute pe cei care i-au omorât Fiul?”
Preasfințitul Claudiu a spus: „Este extrem de important să privim la Maica Sfântă pentru a înțelege și mai bine iubirea lui Dumnezeu care îl jertfește pe Unicul Său Fiu pentru noi.” „Nu cunoaștem viitorul, nu știm ce va fi. Dar avem o Stea care ne călăuzește apărându-ne. Fiindcă Maica Sfântă, pe lângă acest titlu de stea care ne călăuzește, este cunoscută și ca aceea care zdrobește capul șarpelui (…). Și înțelegem că viața noastră se desfășoară între aceste coordonate: cu toții simțim încercare, luptă, prezența celui rău, într-un fel sau altul… De aceea, rugăciunea pe care o recităm zilnic, Tatăl nostru, se încheie cu o cerere către Dumnezeu, ca să ne apere de cel rău. Aici, Maica Sfântă are un rol cu totul special. De aceea, momentul în care Sfântul Părinte Papa Francisc a consacrat Ucraina, Rusia și întreaga lume Maicii Sfinte este extrem de important, prin prisma acestei lupte spirituale.”
La Fatima și în toate aparițiile ei, „Maica Sfântă repetă: «penitență, penitență, penitență». Ce înseamnă penitența, ce înseamnă pocăința? Înseamnă metanoia – întoarcere de la drumul nostru greșit, întoarcere înspre Dumnezeu. Maica Sfântă ne cere nu doar să facem pocăință pentru noi, ci și pentru frații și surorile noastre, să oferim suferințele noastre pentru ei și atunci și noi intrăm în această luptă spirituală a Maicii Sfinte. Nu luptăm noi, ci luptăm împreună cu Maica Sfântă, luptăm pe urmele lui Isus. Dar este extrem de important ca pe stindardele vieții noastre să fie semnul crucii, să fie Maica Sfântă”.
