O nouă sfântă: Roza Venerini
14.10.2006, Roma (Catholica) - Roza Venerini, care duminică, 15 octombrie 2006, la ora 10, în Piaţa Sfântul Petru, a fost proclamată sfântă, fiind canonizată împreună cu alţi trei fericiţi, de către Papa Benedict al XVI-lea, a întemeiat Congregaţia „Maestre Pie Venerini”, printre primele călugăriţe stabilite în România după 1990, informează Radio Vatican. Roza Venerini a trăit între secolele XVII şi XVIII, dorind să îşi consume energiile pentru educaţia şi promovarea femeii. Ei i se datorează primele şcoli care ofereau fetiţelor o formare completă. Superioara generală a Mastrelor Pie Venerini, sora Marcella Lorenzetti, a prezentat într-un interviu pentru Radio Vatican unele trăsături ale personalităţii Rozei Venerini.
– Din tinereţe Roza a căutat îndelung calea de parcurs pentru a-l sluji pe Dumnezeu şi aproapele. În 1684, a început să invite femei şi fetiţe în casa sa pentru recitarea Rozariului. Cu acea ocazie, şi-a dat seama de sărăcia lor culturală şi spirituală. A înţeles că femeia timpului ei, sclavă a ignoranţei şi condiţionărilor sociale, avea nevoie să fie iubită şi educată pentru a realiza planul minunat pe care Dumnezeu îl are cu fiecare creatură. Roza Venerini şi-a dat toată silinţa pentru promovarea umană, creştină şi socială a femeii.
– Cum a procedat Roza Venerini?
– A început misiunea sa la Viterbo, unde a deschis o şcoală la 30 august 1685: prima şcoală publică feminină în Italia. Au ajutat-o două prietene, Porzia Bacci şi Gerolama Coluzzelli, şi împreună cu ele a dat viaţă primei comunităţi de viaţă apostolică. Faima refacerii morale şi a beneficiilor pe care şcolile le aduceau oraşului s-a răspândit repede, astfel încât Cardinalul Marco Aurelio Barbarigo, în 1692, a chemat-o pe Roza Venerini să deschidă şcoli şi la Montefiascone. Mai apoi, Roza Venerini a ajuns la Roma şi în alte oraşe din Statul Pontifical. În şcolile sale se învăţa a scrie şi a citi, se învăţau mai ales doctrina creştină şi principiile morale sănătoase; se învăţau meserii şi arte ce puteau face ca femeia să devină autonomă în casă şi în societate.
– Un fapt important din viaţa sa?
– Este cunoscut episodul vizitei la o şcoală a sa a Papei Clement al XI-lea, care a felicitat-o pentru marea muncă apostolică şi a elogiat metoda educativă şi întreaga operă a Rozei Venerini. Este însă mai puţin cunoscut un episod care ne poate da o idee despre forţa sa morale şi despre sfinţenia fondatoarei. În 1694, Roza Venerini a fost rechemată de la Montefiascone la Viterbo, deoarece în timpul celor doi ani de absenţă se creaseră diviziuni în sânul primei şcoli. Maestrele sale hotărâseră să abandoneze opera, dorită de fondatoare, pentru a deschide alta după concepţia şi punctul lor de vedere. Când Roza s-a întors la Viterbo, a găsit o singură maestră care îi rămăsese credincioasă. A îmbrăţişat-o plângând în inima sa, dar cu privirea îndreptată spre Crucifix. Le-a iertat pe tovarăşele sale care o părăsiseră şi a căutat chiar să le susţină opera în momente de dificultate, prevăzând cele necesare pentru întreţinere când aveau probleme economice. Roza Venerini nu a căutat niciodată propria afirmare, se preocupa doar să dea slavă lui Dumnezeu şi să rămână pironită în Voinţa sa Divină, cum obişnuia să repete.
– Ce moştenire ne-a lăsat Roza Venerini?
– Astăzi se vorbeşte mult de cultură, de formare integrală a persoanei, de promovare a femeii. Roza Venerini are un mesaj important de proclamat societăţii noastre care face uz şi abuz de aceste cuvinte: o cultură care înţelege să se lipsească de Dumnezeu nu este adevărată cultură. De la ea învăţăm că adevărata educaţie este aceea care eliberează inima de orice condiţionare pentru a face vizibil planul lui Dumnezeu.
