Deschiderea festivă a anului școlar pentru elevii și dascălii Liceului Romano-Catolic Gerhardinum
08.09.2022, Timișoara (Catholica) - În dimineața zilei de luni, 5 septembrie a.c., clase întregi de elevi, mici și mari, însoțiți de cadre didactice și părinți s-au deplasat de la sediul Liceului Teologic Romano-Catolic Gerhardinum către biserica din Timișoara-Elisabetin, ca să participe la Sfânta Liturghie și deschiderea festivă a noului an școlar 2022-2023. Un nou an școlar cu noi provocări, sarcini, cunoștințe, experiențe, întrebări, reușite, joacă, credință, încredere și aventuri în lumea științei. Sfânta Liturghie a fost celebrată de Mons. Johann Dirschl, Vicar general, inspector școlar diecezan; a concelebrat pr. Zoltán Kocsik, directorul Liceului Gerhardinum. Animator muzical a fost corul școlii sub conducerea lui Iustin Călin.
În salutul său Pr. Vicar General a transmis cuvintele de încurajare ale Excelenței Sale Iosif Csaba Pál, Episcop de Timișoara, adresate cadrelor didactice și elevilor, și a invocat ajutorul Duhului Sfânt pentru ei. Legat de pasajul Evangheliei citit în această Sfânta Liturghie, în predica rostită în limba română, Mons. Johann Dirschl, Vicar general, a spus: „Cred că școala are un rol foarte important în a-i învăța pe toți cum pot construi casa pe stâncă. Pentru noi creștinii, stânca este Cristos. Sfântul Părinte Papa Francisc, în urmă cu doi ani, la deschiderea anului școlar, la Roma, a citat un proverb african, care spune că pentru a educa un tânăr este nevoie de un sat întreg. Noi astăzi spunem, că pentru a educa tinerii noștri este nevoie de o școală bună și de mulți educatori și profesori. La începutul acestui nou an școlar să cerem ajutorul lui Dumnezeu, și în mod deosebit al Duhului Sfânt.”
În limba maghiară, pr. Zoltán Kocsik, directorul Liceului Gerhardinum i-a îndemnat pe elevi să rămână veșnic curioși, deschiși către lumea înconjurătoare, iar părinții și profesorii să găsească cât mai multe momente de bucurie în educația copiilor. La sfârșitul Sfintei Liturghii, li s-a adresat celor prezenți și Ferenc Kiss, inspector școlar, care a prezentat pe scurt structura noului an școlar, totodată a menționat faptul că indiferent de noile metodologii și legi, cel mai important lucru este ca elevii să învețe bine, iar dascălii să îi educe cu multă răbdare și perseverență. Înainte de binecuvântarea finală, pr. Zoltán Kocsik a prezentat educatoarele, învățătoarele și profesorii însărcinați cu dirigenția claselor gimnaziale și liceale. (Biroul de presă al Episcopiei de Timișoara)
