Actualitatea creştină – septembrie 2006
27.09.2006, Bucureşti (Catholica) - „Crucea este o pune între timp şi veşnicie. Dacă credem în semnul acesta pe care Cristos a murit, noi vom muri, dar, cum spune Evanghelia, vom trăi totuşi în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu”, afirmă Arhiepiscopul Ioan Robu. „Crucea, cum spunea Sfântul Toma de Aquino, este sinteza tuturor virtuţilor creştine. Ne vorbeşte despre iubirea fără margini, despre renunţare, despre răbdare, despre încredere, despre speranţă… Crucea trebuie să adune în noi semnele acestor virtuţi ca, asemănându-se cu Cristos prin suferinţă, prin moarte, să avem parte de aceeaşi înviere.”
Am citat din cuvintele IPS Robu de pe prima pagină a numărului pe luna septembrie, luna în care creştinii au sărbătorit Înălţarea Sfintei Cruci. Tema Crucii este reluată în articolul pr. prof. dr. Isidor Mărtincă, „Înălţarea Sfintei Cruci”. O altă temă atinsă în mai multe articole şi fotografii este cea a recentei Întâlniri Naţionale a Tineretului Catolic. La mijlocul revistei cititorii pot face cunoştinţă cu parohia Preasfânta Inimă a lui Isus din Slobozia. În paginile 18 şi 19 se găseşte un amplu interviu despre „Combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale: CCR în prima lunie” (CCR – Confederaţia Caritas România). Ultimele pagini mai includ între altele ştiri din viaţa Arhidiecezei şi a Bisericii, şi o prezentare a Sfântului Vincenţiu de Paul, sărbătorit astăzi conform calendarului latin.
Revista va apărea online în curând pe situl ARCB.ro.
