Întrunirea eparhială a Reuniunilor Mariane parohiale din Eparhia de Cluj-Gherla
12.11.2022, Cluj (Catholica) - Întrunirea eparhială a Reuniunilor Mariane din Eparhia de Cluj-Gherla s-a desfășurat sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea din Piața Cipariu, Cluj-Napoca, cu tema: „Sfânta Fecioară Maria, Regina familiei” și motto-ul: „Sufletul meu mărește pe Domnul” (Lc 1,46). Prima parte a zilei a fost dedicată rugăciunii în capela „Sf. Iosif” din incinta Catedralei: a început cu recitarea Rozariului, și apoi, la ora 11.00, a fost celebrată Sfânta Liturghie arhierească.
Au participat membri și delegați ai Reuniunilor Mariane parohiale din întreaga Eparhie, cu Monica Culea, președinta Reuniunii Mariane eparhiale, pr. Florin Pop, asistent spiritual eparhial și preoți asistenți spirituali ai reuniunilor parohiale, pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, împreună cu pr. Florin Isac și pr. Marius Cîmpean, gazde ale evenimentului, cu toții avându-l în mijlocul lor pe Păstorul eparhiei, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla. Răspunsurile liturgice au fost oferite de diaconul Mihai Roman împreună cu credincioși și membri ai Reuniunii Mariane „Regina Martirilor și Mărturisitorilor” din Parohia „Andrei Mureșanu”, afiliată capelei.
În cuvântul de învățătură din cadrul celebrării liturgice, Preasfinția Sa Claudiu s-a adresat membrilor Reuniunii Mariane și preoților care îi însoțesc spiritual, încurajându-i, relevând importanța pe care Reuniunea Mariană o are pentru întreaga Biserică, asigurându-i de toată susținerea și cerându-le, la rândul său, ajutorul prin rugăciune. A spus: „Când sunt cu Dvs, membri și membre ale Reuniunii Mariane, e ca și cum am fi în «cămara de taină» a casei, pentru că suntem împreună cu Maica Sfântă. Vreau să vă mulțumesc pentru misiunea pe care ați acceptat să o primiți – mă adresez și celor care astăzi vor primi această misiune, fiindcă este o misiune ce se desfășoară tainic, nu în fața camerelor de luat vederi, dar o misiune esențială pentru Biserică. Maica Sfântă își întinde mantia protectoare asupra Bisericii, iar dvs. faceți în așa fel încât această mantie să ajungă la toată lumea, o întindeți deasupra tuturor.”
Episcopul a mărturisit: „În anii în care vocația mea începea să se cristalizeze, a fost extrem de importantă mărturia despre Maica Sfântă a surorilor din Congregația Maicii Domnului și a membrelor din Reuniunea Mariană. Cu toții avem nevoie, nu doar să știm că luptăm, că suntem împreună cu Isus, dar că prezența Maicii Sfinte ne ocrotește încontinuu, că iubirea Maicii Sfinte ne înconjoară. Toți sfinții și misticii vorbesc de această prezență esențială despre care voi dați mărturie. […] Știu dificultățile în care de multe ori vă desfășurați activitatea. Dar, este important că sunteți astăzi aici, moment în care celebrăm iubirea lui Isus și prezența Maicii Sfinte, în care celebrăm existența acestei minunate Asociații, Reuniunea Mariană, de-a lungul timpului, în anii persecuției, și acum, mereu o prezență constantă”.
„Vă invit ca în felul acesta să se desfășoare misiunea minunatei Asociații Reuniunea Mariană. Vă felicit pe cele care vă pregătiți să intrați în această nobilă misiune, pentru felul în care vă dăruiți și vă puneți la dispoziția Maicii Sfinte, nu doar pentru voi, ci pentru întreaga Biserică, pentru întreaga omenire și vă asigur de tot sprijinul meu, cerându-vă rugăciunea, ajutorul, pentru misiunea mea și pentru cea a preoților din toată Episcopia de Cluj-Gherla și din întreaga Biserică.” În cadrul celebrării, nouă noi membre au fost primite solemn în Reuniunea Mariană. După Sfânta Împărtășanie, Preasfinția Sa Claudiu a binecuvântat cu apă sfințită însemnele Reuniunii – medaliile, eșarfele albastre – care, în cadrul ceremoniei primirii noilor marianiste au fost înmânate de către Ierarh fiecăreia, împreună cu o diplomă care să ateste calitatea de membru al Reuniunii Mariane. Apoi, întreaga comunitate a rostit rugăciunea de consfințire Preasfintei Fecioare Maria. La Sfânta Liturghie s-a făcut și pomenirea membrilor Reuniunii Mariane trecuți în veșnicie în timpul ultimilor ani.
În încheiere, pr. Mircea Marțian a adus calde felicitări candidatelor, și-a exprimat bucuria „pentru fiecare și îndeosebi pentru cele tinere”, exprimându-și, totodată, recunoștința față de organizatorii și participanții la întâlnire. A urmat o pauză de prânz – de asemenea timp de comuniune și fraternitate -, după care s-a trecut la partea a doua a programului, în Aula alăturată, „Cardinal Iuliu Hossu”. Mai întâi, Monica Culea a prezentat Reuniunea Mariană din Eparhia de Cluj-Gherla și activitățile principale ale ultimului mandat, după care s-a trecut la alegerea unui nou consiliu de conducere a Asociației. În urma exprimării voturilor de către cei în drept, Monica Culea a acceptat, și pentru următorul mandat, misiunea de președintă a Reuniunii Mariane din Eparhia de Cluj-Gherla.
Întrunirea eparhială s-a încheiat cu mulțumire și adorație în fața Sfântului Sacrament expus în capelă, și apoi, cu o agapa fraternă, care a fost și sărbătorire a noului început de drum pentru Reuniunea Mariană din Eparhia de Cluj-Gherla, un drum de rugăciune, apostolat și trăire a credinței sub îndrumarea Maicii Sfinte.
