Episcopii germani la Roma, pentru vizita „ad limina”
14.11.2022, Roma (Catholica) - Pe fondul preocupărilor continue cu privire la Calea sinodală germană, președintele Conferinței Episcopale Germane a declarat luni la Vatican că unitatea și reînnoirea în Biserica Catolică nu este „cu adevărat o sarcină ușoară”. Celebrând Sfânta Liturghie la Bazilica San Pietro pe 14 noiembrie, Episcopul Georg Bätzing de Limburg a anunțat că Episcopii germani „vor aborda în mod deschis și onest” subiectele acestui proces controversat în timpul vizitei ad limina la Roma din această săptămână. Fiecare Episcop diecezan din lume trebuie să facă o vizită papală „ad limina apostolorum” pentru a oferi o imagine actualizată asupra stării Diecezei sale. Șaizeci și trei de Episcopi germani se află la Roma în această săptămână pentru această vizită, care se va încheia pe 18 noiembrie, potrivit Conferinței Episcopale Germane.
Mons. Bätzing a spus luni în omilia sa din Bazilică: „A păstra unitatea și, în același timp, a permite convertirea și reînnoirea – aceasta nu este cu adevărat o sarcină ușoară pentru Biserica noastră de astăzi”. Mai mulți Episcopi germani au fost văzuți la Roma în ultimele săptămâni, într-un aparent efort de a pregăti conversațiile despre controversatul proces german. Într-un interviu publicat pe site-ul web al Diecezei sale înainte de vizită, Mons. Bätzing a declarat că crede că „nu este o coincidență faptul că noi, Episcopii, suntem acum invitați la Roma”. Episcopul german a spus că a existat „la Roma o mare lipsă de înțelegere cu privire la procesul nostru”. „De aceea sunt foarte recunoscător că avem într-adevăr mult timp pentru a discuta despre aceasta împreună. Este o oportunitate reală.”
Calea sinodală – Synodaler Weg în germană – este un proces controversat cu scopul declarat de a dezbate și de a adopta rezoluții cu privire la patru subiecte: modul în care este exercitată puterea în Biserică, preoția, rolul femeilor și morala sexuală. Scriind despre acest proces, Papa Francisc a avertizat în 2019 asupra dezbinării într-o scrisoare adresată catolicilor germani. Mai recent, la începutul lunii noiembrie, Papa Francisc a vorbit despre faptul că trebuie să asigurat faptul că „nu se pierde simțul credinței oamenilor”. Este adevărat, a spus el, că „Germania are o mare Biserică protestantă. Nu vreau o alta care să nu fie la fel de bună ca aceasta. Vreau catolicii să fie uniți frățește cu Biserica protestantă”.
Cardinalul Walter Kasper, un teolog considerat apropiat al Papei, a avertizat în iunie că procesul german riscă „să își rupă singur gâtul” dacă nu ține cont de obiecțiile ridicate de un număr tot mai mare de Episcopi din întreaga lume – și de catolicii îngrijorați din Germania. În aprilie, peste 100 de Cardinali și Episcopi au publicat „o scrisoare deschisă fraternă” în care au avertizat că schimbările radicale ale învățăturii Bisericii susținute de procesul german pot duce la schismă. În martie, o scrisoare deschisă a Episcopilor nordici a exprimat îngrijorarea acestora față de fenomenul în desfășurare. În februarie, o scrisoare formulată cu fermitate de către președintele Conferinței Episcopilor Catolici din Polonia a ridicat probleme grave pe aceeași temă.
Episcopul Bätzing a respins în mod repetat orice fel de îngrijorare, exprimându-și în schimb dezamăgirea față de Papa Francisc în luna mai. Două luni mai târziu, în iulie, Vaticanul a emis un alt avertisment cu privire la o nouă schismă din Germania care ar putea ieși din Calea sinodală. Înaintea vizitei din această săptămână, Mons. Bätzing a declarat că nu va apărea în primul rând ca președinte al Episcopilor germani la Roma, ci ca Episcop de Limburg, a relatat CNA Deutsch. „Situația actuală a Bisericii este foarte provocatoare”, a spus el. „Mă izbește personal foarte tare faptul că atât de mulți oameni părăsesc Biserica. Făcând acest lucru, ei votează și îmi arată că nu mai sunt de acord cu modul în care se prezintă Biserica. Motivele sunt cu siguranță variate și, în cea mai mare parte, justificate. Cu toate acestea, există și motive pentru a rămâne.”
În urmă cu șapte ani, Papa Francisc a deplâns „eroziunea” credinței în Germania. La ultima vizită a Episcopilor germani la Roma, în 2015, Papa Francisc i-a îndemnat să acorde o mai mare atenție Sacramentelor și să își îndeplinească cu sârguință „funcția de învățător al credinței”. „Centralizarea excesivă, în loc să ajute, poate complica viața Bisericii și dinamica ei misionară”, i-a avertizat Papa pe prelații germani în noiembrie 2015.
