Papa Benedict la Sanctuarul marian de la Altötting
11.09.2006, Altotting (Catholica) - În faţa Sanctuarului marian de la Altötting, unul dintre cele mai faimoase locuri de pelerinaj din Bavaria, mii de credincioşi au asistat astăzi la Liturghia celebrată de Papa Benedict al XVI-lea. Sanctuarul, care şi-a început existenţa în jurul anului 680, este faimos pentru Madona „neagră”, o statuie a Fecioarei Maria pe care ultima oară Cardinalul Ratzinger a vizitat-o în 2005, împreună cu fratele său, Mons. Georg Ratzinger. Statuia a devenit neagră datorită funinginii a mii de lumânări care au ars în faţa ei.
Micul orăşel Altötting, aflat la 100 km de München, i-a cuprins cu greu pe cei 35.000 de catolici veniţi să profite de rara ocazie de a asista la o Liturghie celebrată de Episcopul Romei. Numărul participanţilor a fost mult mai mic decât la München, străzile fiind însă „umplute” la capacitate, într-o frumoasă zi de septembrie. Papa a ajuns la locul celebrării după ce a trecut prin mulţimea de credincioşi, fiind apoi salutat de Episcopul Wilhelm Schraml de Passau, care i-a spus: „bine aţi venit acasă”. Predica Papei s-a centrat pe Maria. „În prima lectură, în psalmul responsorial şi în Evanghelia de astăzi, de trei ori deci şi în trei moduri diferite, o vedem pe Maria, Maica Domnului, ca femeie a rugăciunii”, au fost primele cuvinte din predica Papei (vezi ştirea separată despre predică).
Papa a amintit că astăzi se împlinesc cinci ani de la tragicele evenimente din 11 septembrie 2001. „La cinci ani de la atacurile teroriste asupra Turnurilor Gemene din New York ne rugăm pentru pacea în lume”, a spus Papa. La finalul Liturghiei Papa a pornit în procesiune cu Preasfântul Sacrament şi cu statuia Fecioarei Maria spre noua Capelă a Adoraţiei. Acolo Pontiful a binecuvântat capela şi a instalat Euharistia pentru adoraţie perpetuă. După-amiaza, în Bazilica Sf. Ana, Papa Benedict va conduce Vesperele, împreună cu persoane consacrate şi seminarişti din Bavaria.
