Misiuni populare la Galbeni: „Forța speranței”

27.03.2023, Iași (Catholica) - În perioada 24-26 martie 2023, comunitatea romano-catolică Sfântul Iosif Muncitorul, din Galbeni, a avut parte de zile de har, de binecuvântare și de angajament, cu ocazia misiunilor populare, avându-l ca predicator pe pr. Felix Roca. După mai bine de 11 ani (4-7 martie 2012), după ce l-am invocat pe Duhul Sfânt în novena de pregătire pentru sfintele misiuni și ne-am rugat Calea Sfintei Cruci, am început misiunile populare, vineri, cu Sfânta Liturghie solemnă de la ora 18, celebrată de pr. Costel Țăranu, decan de Moinești, care ne-a îndemnat pe toți să ne apropiem mai mult de Dumnezeu și să privim cu speranță către Învierea lui Isus.
În prima predică a misiunilor, având ca temă „Forța speranței”, pr. Felix Roca ne-a explicat trei puncte importante pentru fiecare creștin: „De ce speranța?”, „Care este spiritul misiunilor populare” și „Postul Mare, timpul speranței”, subliniind faptul că ori de câte ori cineva ne vorbește despre Dumnezeu, nu trebuie să fim condiționați de timp, deoarece Dumnezeu se folosește de orice ocazie pentru a ne mântui. Sâmbătă, a doua zi a misiunilor, a coincis cu frumoasa sărbătoare a Bunei Vestiri, zi pe care am început-o cu celebrarea Sfintei Liturghii de la ora 10 de către pr. paroh Adrian Chili.
În cuvântul de învățătură, pr. Roca ne-a vorbit foarte frumos despre Sfânta Fecioară Maria, accentuând trei aspecte: „Maica speranței”, „Nu te teme, Marie!” și „Ai aflat har la Dumnezeu”. Exemplul de ascultare și de supunere al Sfintei Fecioare Maria este încă o dovadă că temerile noastre nu au nici un fundament dacă noi privim cu încredere și speranță către ceea ce Dumnezeu pregătește pentru noi și dacă mergem pe calea pregătită de El. La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh a expus Preasfântul Sacrament pentru adorație, la începutul căreia a făcut actul de consfințire la Inima Neprihănită a Mariei, consfințire pe care Papa Francisc a făcut-o acum un an, când a consacrat Rusia și Ucraina Sfintei Fecioare Maria.
Tot sâmbătă, după binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament, ne-am bucurat de prezența în mijlocul nostru a PS Petru Sescu, Episcop auxiliar de Iași, care a celebrat Sfânta Liturghie solemnă de la ora 18. În a treia predică a misiunilor, pr. Felix, plecând tot de la imaginea Sfintei Fecioare Maria, ne-a vorbit despre „fidelitatea Mariei”; despre „recunoștință”, ca fiică a speranței, și despre cele „Cinci boabe de orez” împotriva disperării. La încheierea acestei celebrări solemne, pr. Adrian i-a mulțumit din suflet PS Petru pentru onoarea și bucuria pe care ne-a făcut-o, aceea de a fi pentru prima dată, în calitate de Episcop, alături de comunitatea noastră și mai ales pentru că s-a rugat împreună cu noi și a mijlocit haruri asupra întregii comunități.
Ziua a treia a misiunilor s-a încheiat cu Sfânta Liturghie solemnă de la ora 10 celebrată de pr. Benone Lucaci, decan de Bacău Centru, care ne-a transmis atât salutul și binecuvântarea PS Iosif Păuleț și a PS Petru Sescu, cât și bucuria de a putea fi alături de noi în aceste zile de sărbătoare și de har. Părintele predicator, în predica de încheiere a misiunilor, ne-a vorbit despre „Duhul Sfânt, artizanul speranței” și despre „Paradis, ca țintă a speranței noastre”, reamintindu-ne să facem în aceste zile litania recunoștinței și să reflectăm la tot ceea ce Dumnezeu ne oferă, amintindu-ne că de multe ori poate noi nu știm/dorim să oferim mai nimic în schimb.
Ca semn al bunătății și al grijii deosebite pe care Dumnezeu o are pentru fiecare dintre noi, pr. Adrian, păstorul comunității, a înmânat pr. Felix Roca crucea misiunilor, cu care să ne dea tuturor binecuvântarea finală. Întreaga comunitate din Galbeni mulțumește din inimă și cu multă recunoștință părintelui paroh pentru organizarea acestor misiuni, tuturor preoților care au celebrat sau concelebrat la Sfintele Liturghii din timpul misiunilor populare, celor care au fost disponibili pentru Sacramentul Spovezii și în special părintelui predicator Felix Roca, acela care ne-a ajutat să creștem în speranță și credință. Cerem Duhului Sfânt să ne lumineze și să ne călăuzească pe noi toți pe drumul mântuirii. (Larisa Vacaru pentru Ercis.ro)
