Arhiepiscopul Prevost: Episcopul este un păstor, nu un manager
06.05.2023, Vatican (Catholica) - Într-un interviu pentru Vatican Media, noul prefect al Dicasterului pentru Episcopi, Arhiepiscopul Robert Prevost, spune: „Suntem adesea preocupați de predarea doctrinei, dar riscăm să uităm că prima noastră datorie este să comunicăm frumusețea și bucuria de a-l cunoaște pe Isus”. În vârstă de 67 de ani, Arhiepiscopul Robert Prevost își începe „noviciatul” ca prefect al Dicasteriului pentru Episcopi. Călugăr augustinian, Robert Francis Prevost s-a născut în orașul american Chicago și a slujit mai întâi ca misionar și apoi ca Episcop la Chiclayo, în Peru, înainte de a fi numit de Papa Francisc pentru a-i succeda Cardinalului Marc Ouellet. În acest interviu el schițează un portret al tipului de Episcop de care este nevoie astăzi.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră să treceți de la statutul de Episcop misionar în America Latină la cel de conducător al dicasterului care îl ajută pe Papa să numească Episcopi?
– Mă consider în continuare un misionar. Vocația mea, ca a oricărui creștin, este de a fi misionar, de a vesti Evanghelia oriunde m-aș afla. Cu siguranță, viața mea s-a schimbat foarte mult: am ocazia de a-l sluji pe Sfântul Părinte, de a sluji Biserica astăzi, aici, din Curia Romană. Este o misiune foarte diferită de cea de dinainte, dar și o nouă oportunitate de a trăi o dimensiune a vieții mele, care pur și simplu a fost întotdeauna să răspund „Da” atunci când mi se cerea o anumită slujire. Cu acest spirit, mi-am încheiat misiunea din Peru, după opt ani și jumătate ca Episcop și aproape 20 de ani ca misionar, pentru a începe o nouă misiune la Roma.
– Ați putea oferi un portret al Episcopului pentru Biserica din zilele noastre?
– În primul rând, el trebuie să fie „catolic”: uneori, Episcopul riscă să se concentreze doar pe dimensiunea locală. Dar un Episcop trebuie să aibă o viziune mult mai largă asupra Bisericii și a realității și să experimenteze universalitatea Bisericii. De asemenea, el trebuie să aibă capacitatea de a-și asculta aproapele și de a cere sfatul, precum și maturitate psihologică și spirituală. Un element fundamental al portretului unui Episcop este acela de a fi un păstor, capabil să fie aproape de membrii comunității, începând cu preoții pentru care Episcopul este tată și frate. Să trăiască această apropiere față de toți, fără a exclude pe nimeni.
Papa Francisc a vorbit despre patru tipuri de apropiere: apropierea față de Dumnezeu, față de frații Episcopi, față de preoți și față de tot poporul lui Dumnezeu. Nu trebuie să cedăm tentației de a trăi izolați, separați într-un palat, mulțumiți de un anumit nivel social sau de un anumit nivel în cadrul Bisericii. Și nu trebuie să ne ascundem în spatele unei idei de autoritate care nu mai are sens astăzi. Autoritatea pe care o avem este aceea de a sluji, de a însoți preoții, de a fi păstori și învățători. Suntem adesea preocupați de predarea doctrinei, a modului de a trăi credința noastră, dar riscăm să uităm că prima noastră datorie este să învățăm ce înseamnă a-l cunoaște pe Isus Cristos și să dăm mărturie despre apropierea noastră de Domnul. Acest lucru este pe primul loc: să comunicăm frumusețea credinței, frumusețea și bucuria de a-l cunoaște pe Isus. Aceasta înseamnă că noi înșine o trăim și împărtășim această experiență.
– Cât de importantă este slujirea Episcopului pentru unitatea în jurul Succesorului lui Petru, într-o perioadă în care polarizarea crește și în comunitatea eclezială?
– Cele trei cuvinte pe care le folosim în cadrul lucrărilor Sinodului – participare, comuniune și misiune – oferă răspunsul. Episcopul este chemat la această carismă, să trăiască spiritul de comuniune, să promoveze unitatea în Biserică, unitatea cu Papa. Acest lucru înseamnă și a fi catolic, pentru că fără Petru, unde este Biserica? Isus s-a rugat pentru acest lucru la Cina cea de Taină: „Ca toți să fie una”, și această unitate dorim să o vedem în Biserică. Astăzi, societatea și cultura ne îndepărtează de această viziune a lui Isus, și acest lucru face atât de mult rău. Lipsa unității este o rană pe care o suferă Biserica, una foarte dureroasă. Diviziunile și polemicile din Biserică nu ajută la nimic. Noi, Episcopii în special, trebuie să accelerăm această mișcare spre unitate, spre comuniune în Biserică.
– Poate fi îmbunătățit procesul de numire a noilor Episcopi? Praedicate Evangelium afirmă că „membrii poporului lui Dumnezeu” trebuie să fie implicați. Se întâmplă acest lucru?
– Am avut o reflecție interesantă între membrii Dicasterului pe această temă. De ceva timp, nu doar unii Episcopi sau unii preoți, ci și alți membri ai poporului lui Dumnezeu sunt ascultați. Acest lucru este foarte important, pentru că Episcopul este chemat să slujească o Biserică particulară. Prin urmare, ascultarea poporului lui Dumnezeu este, de asemenea, importantă. Dacă un candidat nu este cunoscut de nimeni din poporul său, este dificil – nu imposibil, dar dificil – ca el să devină cu adevărat păstor al unei comunități, al unei Biserici locale. Așadar, este important ca procesul să fie puțin mai deschis la ascultarea diferiților membri ai comunității.
Acest lucru nu înseamnă că Biserica locală este cea care trebuie să își aleagă păstorul, ca și cum a fi chemat să fii Episcop ar fi rezultatul unui vot democratic, al unui proces aproape „politic”. Este nevoie de o viziune mult mai largă, iar Nunțiaturile apostolice ajută foarte mult în acest sens. Cred că, încetul cu încetul, trebuie să ne deschidem mai mult, să ascultăm puțin mai mult persoanele consacrate, laicii.
– Una dintre noutățile pe care le-a introdus Papa a fost numirea a trei femei ca membri ai Dicasterului pentru Episcopi. Ce puteți spune despre contribuția lor?
– În mai multe ocazii am văzut că punctul lor de vedere este o îmbogățire. Două sunt călugărițe și una este laică, iar de multe ori perspectiva lor coincide perfect cu ceea ce spun ceilalți membri ai dicasterului; în timp ce, alteori, opinia lor introduce o altă perspectivă și devine o contribuție importantă la proces. Cred că numirea lor este mai mult decât un simplu gest din partea Papei de a spune că acum există și femei aici. Există o participare reală, autentică și semnificativă pe care ele o oferă la întâlnirile noastre, atunci când discutăm dosarele candidaților.
– Noile norme pentru combaterea abuzurilor au sporit responsabilitatea Episcopilor, care sunt chemați să acționeze cu promptitudine și să răspundă pentru orice întârziere sau omisiune. Cum este trăită această sarcină de către Episcop?
– Ne aflăm într-o călătorie și în ceea ce privește acest aspect. Există locuri în care se face deja o treabă bună de ani de zile, iar normele sunt puse în practică. În același timp, cred că mai sunt încă multe de învățat. Mă refer la urgența și responsabilitatea de a însoți victimele. Una dintre dificultățile care apar de multe ori este că Episcopul trebuie să fie aproape de preoții săi, așa cum am spus deja, și trebuie să fie aproape de victime. Unii recomandă ca nu Episcopul să fie cel care primește victimele în mod direct; dar nu putem să ne închidem inimile, ușa Bisericii, persoanelor care au suferit abuzuri.
Responsabilitatea Episcopului este mare și cred că încă trebuie să facem mari eforturi pentru a răspunde acestei situații care provoacă atâta durere în Biserică. Va fi nevoie de timp. Încercăm să lucrăm împreună cu celelalte dicastere. Cred că face parte din misiunea dicasterului nostru să însoțească Episcopii care nu au primit pregătirea necesară pentru a face față acestei probleme. Este urgent și necesar să fim mai responsabili și mai sensibili la acest aspect.
– Legile există acum. Este mai dificil să schimbi o mentalitate…
– Cu siguranță, există multe diferențe între o cultură și alta cu privire la modul în care se reacționează în aceste situații. În unele țări, tabuul de a vorbi despre acest subiect a fost deja oarecum spart, în timp ce există alte locuri în care victimele, sau familiile victimelor, nu ar dori niciodată să vorbească despre abuzurile suferite. În orice caz, tăcerea nu este un răspuns. Tăcerea nu este soluția. Trebuie să fim transparenți și cinstiți, trebuie să însoțim și să ajutăm victimele, pentru că altfel rănile lor nu se vor vindeca niciodată. Există o mare responsabilitate în acest sens, pentru noi toți.
– Biserica este angajată pe calea care va duce la Sinodul privind sinodalitatea. Care este rolul Episcopului?
– Există o mare oportunitate în această reînnoire continuă a Bisericii pe care Papa Francisc ne invită să o promovăm. Pe de o parte, există Episcopi care își exprimă în mod deschis teama, pentru că nu înțeleg încotro se îndreaptă Biserica. Poate că preferă siguranța unor răspunsuri deja experimentate în trecut. Eu cred cu adevărat că Duhul Sfânt este foarte prezent în Biserică în acest moment și ne împinge spre o reînnoire și, prin urmare, suntem chemați la marea responsabilitate de a trăi ceea ce eu numesc o nouă atitudine. Nu este vorba doar de un proces, nu este vorba doar de schimbarea unor moduri de a face lucrurile, poate de organizarea mai multor întâlniri înainte de a lua o decizie. Este mult mai mult decât atât. Dar poate, de asemenea, cauza anumite dificultăți, pentru că, în cele din urmă, trebuie să fim capabili să ascultăm în primul rând de Duhul Sfânt, de ceea ce El cere Bisericii.
– Cum putem realiza acest lucru?
– Trebuie să fim capabili să ne ascultăm unii pe alții, să recunoaștem că nu este vorba de a discuta o agendă politică sau de a încerca pur și simplu să promovăm problemele care mă interesează pe mine sau pe alții. Uneori pare că vrem să reducem totul la a dori să votăm și apoi să facem ceea ce s-a votat. În schimb, este vorba de ceva mult mai profund și foarte diferit: trebuie să învățăm să ascultăm cu adevărat de Duhul Sfânt și de spiritul de căutare a adevărului care trăiește în Biserică. Să trecem de la o experiență în care autoritatea vorbește și totul se termină, la o experiență eclezială care valorizează carismele, darurile și slujbele care există în Biserică. Ministerul episcopal îndeplinește o slujire importantă, dar apoi trebuie să punem toate acestea în slujba Bisericii în acest spirit sinodal care înseamnă pur și simplu să mergem împreună, cu toții, și să căutăm împreună ceea ce Domnul ne cere, în acest timp al nostru.
– Cât de mult afectează viața Episcopilor problemele economice?
– Episcopului i se cere, de asemenea, să fie un bun administrator, sau cel puțin să aibă capacitatea de a găsi un bun administrator care să îl ajute. Papa ne-a spus că dorește o Biserică săracă și pentru săraci. Există cazuri în care structurile și infrastructura din trecut nu mai sunt necesare și este dificil să le menținem. În același timp, chiar și în locurile în care am lucrat, Biserica este responsabilă pentru instituțiile educaționale și de sănătate care oferă servicii de bază oamenilor, pentru că de multe ori statul nu reușește să le ofere. Personal, nu sunt de părere că Biserica ar trebui să vândă totul și doar să propovăduiască Evanghelia pe străzi. Dar aceasta este o responsabilitate foarte mare, nu există răspunsuri unice. Este nevoie de promovarea unui ajutor mai fratern între Bisericile locale.
Confruntat cu nevoia de a menține structuri de servicii cu venituri care nu mai sunt cele de altădată, Episcopul trebuie să fie foarte practic. Călugărițele de clauzură spun mereu: „Aveți încredere și încredințați totul Providenței divine, pentru că se va găsi o cale de răspuns”. De asemenea, important este să nu uităm niciodată dimensiunea spirituală a vocației noastre. Altfel, riscăm să devenim manageri și să raționăm ca niște manageri. Uneori se întâmplă acest lucru.
– Cum vedeți relația dintre Episcop și rețelele sociale?
– Rețelele sociale pot fi un instrument important pentru a comunica mesajul Evangheliei, ajungând la milioane de oameni. Trebuie să ne pregătim să folosim bine aceste mijloace de comunicare. Mă tem că uneori această pregătire a lipsit. În același timp, lumea de astăzi, care este în continuă schimbare, prezintă situații în care trebuie într-adevăr să ne gândim de mai multe ori înainte de a vorbi sau înainte de a scrie un mesaj pe Twitter, pentru a răspunde sau chiar și doar pentru a pune întrebări într-o formă publică, în văzul tuturor. Uneori există riscul de a alimenta diviziunile și controversele. Există o mare responsabilitate în a folosi corect rețelele sociale, comunicarea, pentru că este o oportunitate, dar și un risc. Și poate aduce daune comuniunii Bisericii. De aceea trebuie să fim foarte prudenți în folosirea acestor mijloace.
