Bernard Ducruet: Umilinţa după sfântul Benedict
30.06.2006, Iaşi (Catholica) - Editura „Sapientia” anunţă apariţia cărţii „Umilinţa după sfântul Benedict”, scrisă de Bernard Ducruet, publicată în colecţia „Mici tratate de spiritualitate” cu nr. 3. Cartea apare în format 11×17, conţine 55 pagini şi poate fi procurată de la toate librăriile catolice din ţară la preţul de 3 RON, inclusiv prin librăria electronică „Presa Bună” de pe siturile Ercis.ro şi Catholica.ro. Al treilea volum al acestei serii de spiritualitate este scris de părintele benedictin Bernard Ducruet, care este abate emerit la mănăstirea Abbaye de Fleury, Saint Benoit sur Loire, unde se păstrează şi sunt venerate moaştele sfântului Benedict de Nursia, întemeietorul ordinului benedictin şi al vieţii monastice occidentale în secolul al VI-lea. Traducerea în limba română a fost realizată de Agnes Valentin.
A vorbi despre umilinţă în zilele noastre poate părea ceva deplasat, de domeniul trecutului şi al nostalgiilor, mai ales în diferite medii ale societăţii, se scrie în prezentarea cărţii, apărută pe ITRC.ro. Fiecare îşi poate da seama de acest adevăr, deşi modestia şi cumpătarea (două sinonime pentru umilinţă) sunt valori la care aspiră majoritatea oamenilor. Într-o perioadă în care fiecare caută să deţină o poziţie cât mai înaltă în societate, în care dominarea şi impunerea propriilor interese sunt ridicate la rang de virtute, a fi umil şi mulţumit cu ceea ce ai ar părea o absurditate. Şi totuşi, umilinţa este posibilă, ne asigură abatele Ducruet. Umilinţa este una dintre componentele iubirii… este atitudinea fundamentală prin care o fiinţă liberă întâmpină şi primeşte totul de la Dumnezeu, inclusiv propria fiinţă. Pentru însuşirea umilinţei este necesară parcurgerea unei scări cu douăsprezece trepte, la începutul cărora se află frica de Dumnezeu ca dar al Duhului Sfânt, iar la capăt se află suverana umilinţă, care nu-l subjugă pe om, ci îi oferă adevărata măreţie a fiinţei sale. Acest volum se poate citi de către toţi aceia care doresc cu adevărat o apropiere de calea dificilă, dar frumoasă a umilinţei, care devine astfel realizabilă şi eficientă în acţiunea sa.
