Papa aşteaptă cu nerăbdare documentul despre Euharistie
01.06.2006, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea declară că este nerăbdător să publice documentul care reuneşte concluziile Sinodului Episcopilor pe tema Euharistiei, de anul trecut. Papa le-a spus aceasta participanţilor la a treia întâlnire a Consiliului Ordinar al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor, care îl asistă pe Pontif în redactarea exortaţiei apostolice postsinodale. „Într-o vizită `ad limina` Episcopii m-au întrebat: `Dar când va veni textul postsinodal?`”, a dezvăluit Sfântul Părinte. „Eu am răspuns: `Se lucrează la el. Nu va mai dura prea mult.`”
Văzându-i pe Episcopii prezenţi, Papa a spus că mulţumită competenţei lor speră să vadă în curând încheiat acest document, pentru ca „să poată fi publicat mai apoi pentru folosul întregii Biserici care îl aşteaptă cu adevărat”. Secretariatul Sinodului îl asistă pe Papa adunând şi aranjând propunerile care au reieşit în urma adunării sinodale din luna octombrie a anului trecut pe tema „Euharistia: izvor şi culme a vieţii şi misiunii Bisericii”. „Euharistia este mai presus de toate izvorul şi secretul impulsului permanent al misiunii noastre”, a spus Papa Benedict al XVI-lea. „De fapt, în existenţa lui eclesială, Episcopul configurează imaginea lui Cristos, care ne hrăneşte cu Trupul şi Sângele Lui… Din Euharistie, păstorul îşi ia putere să exercite acea caritate pastorală particulară care constă în împărţirea hranei adevărului la poporul creştin.”
„Acest text care este pregătit va fi una dintre aceste intervenţii pentru hrănirea poporului lui Dumnezeu cu hrana adevărului, pentru a-l ajuta să crească în adevăr, mai presus de toate pentru a face cunoscut misterul Euharistiei şi pentru a invita la o intensă viaţă euharistică.” Sfântul Părinte a continuat: „Într-un timp caracterizat de fenomenul crescând al globalizării, este tot mai necesar ca adevărul lui Cristos şi al Evangheliei Sale a mântuirii să ajungă la toţi cu vigoare şi claritate. Domeniile în care adevărul trebuie să fie proclamat şi mărturisit cu iubire sunt nenumărate; mulţi oameni sunt flămânzi şi nu îi putem lăsa să moară de foame în căutarea hranei.”
