Sigiliul unui Episcop consacrat în secret, Mons. Ioan Duma
14.12.2023, Iași (Catholica) - În ziua de 12 decembrie 2023 a avut loc online, prin platforma zoom, ședința lunară de comunicări, din anul academic 2023-2024, a Comisiei de Heraldică, Genealogie și Sigilografie a Academiei Române, filiala Iași. În programul ședinței a fost inclusă și comunicarea intitulată „Sigiliul unui Episcop catolic consacrat în taină (Mons. Ioan Duma)”, care a fost prezentată de prof. dr. Anton Coșa, membru al acestei comisii și membru al Departamentul de Cercetare Istorică din cadrul Episcopiei Romano-Catolice de Iași. Comunicarea prezentată a fost pregătită în memoria Mons. Ioan Duma, legat biografic de o localitate din județul Bacău, satul Valea Mare (comuna Faraoani) de unde este originar și actualul Episcop al Diecezei Romano-Catolice de Chișinău, PS Anton Coșa.
În urmă cu doar câteva zile, pe 8 decembrie 2023, s-au împlinit 75 de ani de la consacrarea ca Episcop a Mons. Ioan Maria Duma. După ce Papa Pius al XII-lea l-a numit, în ziua de 16 noiembrie 1948, pe preotul Ioan Duma Episcop titular de Iuliopolis pentru Dieceza de Iași, consacrarea episcopală a fost oficiată în secret, în capela Nunțiaturii Apostolice din București, la 8 decembrie 1948, de către Nunțiul apostolic Gerald Patrick O’Hara. În predica din cadrul Liturghiei de consacrare, Nunțiul apostolic i-a spus proaspătului Episcop Ioan Maria Duma că nu îi pune la gât „o cruce de aur, ci o cruce foarte grea, de plumb”. Aceste cuvinte simbolizau atât de sugestiv situația specială în care avea loc consacrarea episcopală, prefigurând totodată și contextul general în care Episcopul Duma își va desfășura în continuare activitatea, context determinat de puternica ostilitate a regimului comunist din România față de preoții catolici, de călugări, de Biserică, de credincioșii catolici.
Suportând cu stoicism umilințele carcerale la care l-au supus autoritățile regimului comunist din România, Episcopul Ioan Duma și-a purtat cu demnitate crucea de plumb pe care o primise la consacrare, slujind cu fidelitate Biserica și credincioșii ei, fără să își piardă speranța, rugându-se constant pentru libertatea credinței, libertatea oamenilor, a credincioșilor, pentru vremuri mai bune în general, vremuri în care credința creștină să nu mai fie persecutată iar Episcopii să își poată îndeplini cum se cuvine misiunea care le-a fost încredințată la consacrare. După arestarea Episcopului romano-catolic de Iași, totodată și administrator al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, PS Anton Durcovici, în ziua de 26 iunie 1949, la Popești-Leordeni, și după moartea Episcopului Marcu Glaser, în 25 mai 1950, pentru scurt timp, până la arestarea sa, la 22 septembrie 1951, Mons. Ioan Duma va fi singurul Episcop în libertate din Dieceza Romano-Catolică de Iași.
Episcopul Ioan Duma are meritul de a fi informat pentru prima dată Sfântul Scaun, la 5 noiembrie 1956, prin intermediul unui raport secret trimis Papei Pius al XII-lea, document scos din țară cu ajutorul unei legații diplomatice occidentale, cu privire la moartea martirică, în închisoarea de la Sighet, a Episcopului Anton Durcovici. Această prețioasă informație o notase, sub formularea: „A murit de moarte de martir, în închisoarea de la Sighet”, și într-un manuscris al său, intitulat „Însemnări pentru mine din istoria trăită”, pe care oamenii securității i-l vor confisca în anul 1958. Tot Mons. Ioan Duma i-a aparținut și ideea, lansată în anul 1973, privind adunarea datelor istorice pentru întocmirea dosarului de beatificare a Episcopului Anton Durcovici, demers care, din păcate, nu s-a putut concretiza, din motive evidente, în acele timpuri, fiind posibil abia după căderea regimului comunist, beatificarea propriu-zisă având loc în anul 2014.
În privința sigiliului Episcopului Ioan Duma, acesta este de formă circulară, cu diametrul de 40 mm, de tipul imprimat în tuș de culoare albastră. Sigiliul Episcopului Ioan Duma respectă deopotrivă atât reglementările eclesiastice cât și regulile științei și artei heraldice. Toate elementele din amprenta sigilară sunt în concordanță cu simbolistica specifică heraldicii eclesiastice romano-catolice.
Descrierea amprentei sigilare: în câmpul sigilar, în centru, ieșind dintr-un nor, două brațe încrucișate, unul drept, natural, gol, celălalt stâng, îmbrăcat în rasa ordinului franciscan, fiecare cu semnul cuiului pe palma mâinii, plasate peste o cruce latină strălucitoare, înconjurată în jumătatea superioară de 21 de raze. Totul se află sub o pălărie de Episcop, de la care pornesc două cordeliere, ce se termină cu câte șase ciucuri, la rândul lor dispuși câte 1, 2 și 3. În partea inferioară a câmpului sigilar, pe o eșarfă cu extremitățile îndoite, se află deviza Episcopului în limba latină, scrisă cu majuscule: „PER CRUCEM AD LUCEM” („PRIN CRUCE LA LUMINĂ”). În exergă, între două cercuri liniare, se află textul în limba latină: + Fr. IOANNES MARIA DUMA – O.M.Conv. – EPISCOPUS.
Semnificația elementelor heraldice din amprenta sigilară: cele două brațe încrucișate având în spate o cruce simbolizează stema Ordinului Franciscan. Brațul drept îl simbolizează pe Isus Cristos, iar brațul stâng, înveșmântat, îl simbolizează pe fondatorul Ordinului Franciscan, Sf. Francisc de Assisi. Norul din care ies cele două brațe încrucișate și stigmatizate simbolizează milostivirea divină, conform Psalmului 147, versetul 8: „Domnul acoperă cerul cu nori, El dă ploaie pământului”; respectiv efemerul, atât de sugestiv redat în capitolul 2, versetul 4 din Cartea Înțelepciunii: („Viața noastră va trece ca urma norului…”).
Prin alegerea devizei „Prin cruce la lumină”, Episcopul Ioan Duma a transmis un gând de speranță în acele vremuri tulburi de la începutul perioadei comuniste. Episcopul Duma și-a purtat crucea cu demnitate toată viața, inclusiv în închisorile comuniste, îndurând cu răbdare toate persecuțiile. Chiar dacă după cei patru ani de detenție a putut vedea, în cele din urmă, lumina soarelui în afara zidurilor închisorii, totuși nu s-a putut bucura și de lumina libertății și a slujirii episcopale, fiind persecutat în continuare. Prin intermediul crucii a putut descoperi însă lumina adevărată a credinței creștine, pe care a propovăduit-o cu dăruire până în ultima clipă a vieții. Episcopul Ioan Duma a răbdat toate umilințele regimului comunist, dar nu s-a resemnat niciodată, ci s-a străduit să își ducă zilnic „crucea de plumb” pe care o primise la consacrarea episcopală, îndeplinind misiunea ce îi fusese încredințată. Multele fapte bune pe care acesta le-a făcut în timpul vieții, învingând opreliștile vremii, i-au adus și apelativul de „Binefăcătorul”.
Deși regimul comunist i-a fixat după eliberarea din închisoare „domiciliu obligatoriu”, inițial la Iași, iar mai apoi în satul Mihail Kogălniceanu (din județul Constanța) și în orașul Târgu Jiu, în anul 1971 i-a permis totuși Episcopului Ioan Duma să plece în Italia, „în pelerinaj la Roma”, unde fusese de fapt invitat de către Papa Paul al VI-lea pentru a participa la Sinodul Episcopilor de la Vatican. Această călătorie i-a oferit Episcopului Ioan Duma câteva oportunități: a participat la beatificarea lui Maximilian Kolbe (pe 17 octombrie 1971); s-a întâlnit personal cu Papa Paul al VI-lea, fiind primit de Suveranul Pontif într-o audiență privată, în ziua de 11 noiembrie 1971; a participat la deschiderea anului academic la Facultatea Pontificală de Teologie „Sfântul Bonaventura” – Seraphicum.
În această instituție de învățământ teologic, unde studiase cu ani în urmă, i s-a oferit și ocazia unui dialog cu profesorii și studenții. Dintre multele întrebări și răspunsuri rostite atunci, memorabilă a rămas o întrebare a unui student, privitoare la experiența din regimul comunist, precum și răspunsul pe care Episcopul Ioan Duma l-a dat atunci: „Am fost în închisoare patru ani și mulți ani în libertate supravegheată; am învățat să am puține dorințe, iar pe acelea puține să le am pentru puțin timp”. Mons. Ioan Duma a trăit toată viața după modelul și în spiritul fraternității franciscane, atât ca preot și călugăr, cât și ca Episcop. Iar stema lui episcopală, gravată ca atare și pe sigiliul său episcopal, constituie, la rândul ei, o altă sugestivă mărturie a acestui fapt. (Prof. dr. Anton Coșa pentru Ercis.ro)
