Caritas Moldova – Un Crăciun alături de copii și săraci

21.12.2023, Chișinău (Catholica) - Perioada Crăciunului este și un prilej de a acorda mai multă atenție celor care trăiesc în condiții dificile, în special din cauza sărăciei. Caritatea este, așadar, un act de atenție responsabilă față de această parte a populației. Din acest motiv, Fundația Caritas Moldova a intensificat în aceste zile furnizarea de materiale de încălzire atât familiilor vulnerabile, cât și familiilor ucrainene aflate încă în Moldova. Echipa Caritas și-au asumat dificila sarcină de a aduce și livra circa 24 de tone de brichete pentru foc la nu mai puțin de 48 de beneficiari din localitățile Sîngerei, Grigorăuca, Petropavlovca și Flămânzeni.
În Petropavlovca, Moș Crăciun a împărțit daruri și zâmbete copiilor de la centrul de zi din localitate. La fel se va întâmpla și în toate celelalte centre ale „Caritas” destinate îngrijirii copiilor. Se dorește a fi un Crăciun care să aducă seninătate și bucurie, în special copiilor și bătrânilor, și care să ajungă și la cei ce locuiesc în regiunile îndepărtate. Angajamentul președintelui fundației, pr. dr. Petru Ciobanu, al directorului Edward Lucaci și al tuturor angajaților și voluntarilor este de a fi prezenți, răspunzând astfel apelului Papei Francisc de a nu lăsa pe nimeni în singurătate.
Caritas se implică din ce în ce mai mult în diverse sectoare sociale, de la minori la refugiați, de la bătrâni la sectorul ecologic, cu recenta inițiativă de plantare a copacilor. „Sunt foarte atent la activitatea pe care o desfășoară Caritas Moldova”, a comentat Episcopul Anton Coșa, „și consider primordială atenția față de săraci și familiile nevoiașe, pe care o cer și parohiilor, susținând toate eforturile lor de a fi alături de cei ce suferă”.
