Un nou Arhiepiscop pentru capitala americană
16.05.2006, Washington (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a acceptat demisia Cardinalului Theodore McCarrick din funcţia de Arhiepiscop de Washington, DC, numindu-l în schimb pe Episcopul Donald Wuerl, până acum capul Diecezei de Pittsburgh.
Cardinalul McCarrick, care a condus Biserica din capitala americană din anul 2002, a atins vârsta canonică de retragere, de 75 de ani, în luna iulie a anului trecut. Atunci el declara presei că speră ca Papa să îi permită să mai rămână 1-2 ani la Washington. O personalitate publică extrem de vizibilă a Washington-ului, Cardinalul McCarrick nu a fost scutit de controverse, cea mai notorie fiind probabil cea din 2004, când a condus comitetul Conferinţei Episcopale Americane însărcinat să dea un răspuns politicienilor catolici ce sprijină avortul. Comitetul nu a produs încă ceva concret.
Episcopul Donald Wuerl, care are acum 65 de ani, a fost hirotonit preot în 1966, pentru Dieceza de Pittsburgh. Apoi a fost secretarul personal al Episcopului John Wright, şi l-a urmat la Roma, unde pe atunci Cardinalul Wright a devenit prefectul Congregaţiei pentru Cler. În 1985 a fost numit Episcop auxiliar de Seattle, având delicatul rol de a-l supraveghea din partea Vaticanului pe Arhiepiscopul Raymond Hunthausen. În 1988 a fost numit Episcop de Pittsburgh, funcţie pe care a ocupat-o până astăzi. Acum el devine păstor în capitala Americii şi în localitatea unde îşi are sediul Conferinţa Episcopală Americană. Instalarea va avea loc la 22 iunie a.c.
