Dictatura nicaraguană l-a eliberat pe Episcopul Álvarez și pe alți deținuți

15.01.2024, Roma (Catholica) - Duminică, dictatura lui Daniel Ortega a eliberat și trimis la Vatican doi Episcopi nicaraguani încarcerați, împreună cu 15 preoți și seminariști. La Prensa și Confidencial au relatat primele despre această eliberare, indicând că printre cei eliberați se află Episcopul Rolando Álvarez de Matagalpa și Episcopul Isidoro Mora de Siuna. Episcopul auxiliar Silvio José Báez de Managua, exilat din cauza persecuțiilor din partea dictaturii lui Ortega, a confirmat în lacrimi vestea eliberării Episcopilor, preoților și seminariștilor: „Păstorii noștri sunt liberi”. Clericii eliberați au sosit la Roma duminică după-amiază și au fost primiți ca „oaspeți ai Sfântului Scaun”.
Dictatura lui Ortega a publicat o declarație în care îi mulțumește Papei Francisc și secretarului de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, precum și echipei sale, „pentru coordonarea foarte respectuoasă și discretă care a făcut posibilă călătoria la Vatican a doi Episcopi, 15 preoți și doi seminariști”. „Ei au fost deja primiți de autoritățile de la Vatican, în conformitate cu acordurile de bună credință și bunăvoință, care urmăresc să promoveze înțelegerea și să îmbunătățească comunicarea între Sfântul Scaun și Nicaragua, pentru pace și bunăstare”, a indicat regimul Ortega în comunicat. O mișcare similară a avut loc în octombrie 2023, când 12 preoți încarcerați au fost trimiși din Nicaragua la Roma.
În august 2022, Episcopul Álvarez de Matagalpa, un cunoscut apărător al drepturilor omului și critic al regimului Ortega, a fost obligat să rămână în reședința sa oficială împreună cu mai mulți preoți, seminariști și un laic. Două săptămâni mai târziu, după ce aproape că rămăsese fără mâncare, poliția nicaraguană a pătruns în casă, l-a răpit pe Mons. Álvarez și l-a dus la Managua, capitala țării, unde a fost plasat în arest la domiciliu. La 10 februarie 2023, dictatura l-a condamnat pe Episcopul de Matagalpa la peste 26 de ani de închisoare, acuzându-l că este un „trădător al patriei”. De atunci, a fost deținut în închisoarea cunoscută sub numele de „La Modelo”, unde sunt închiși prizonierii politici ai regimului.
Episcopul Mora a fost arestat de autoritățile nicaraguane la 20 decembrie 2023, în mijlocul unui val de răpiri de preoți catolici de către regim, care a totalizat peste 15 arestări numai în acea lună. Mons. Mora a celebrat o Liturghie cu o zi înainte în Matagalpa, ocazie cu care i-a încurajat pe credincioși să se roage pentru Mons. Álvarez. Între timp, apelurile Bisericii Catolice pentru pace în Nicaragua s-au intensificat. La 1 ianuarie, Papa Francisc și-a exprimat „îngrijorarea” față de situația din țară, „unde Episcopii și preoții au fost privați de libertate”.
Apelul Sfântului Părinte a fost reluat de autoritățile americane. Pe 2 ianuarie, Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, a cerut dictaturii din Nicaragua „eliberarea imediată și necondiționată a Episcopului Rolando Álvarez, care este deținut pe nedrept de 500 de zile”. „Libertatea de credință este un drept al omului. Continuarea detenției lui Álvarez este inadmisibilă”, a declarat Miller. În Statele Unite, voci proeminente, cum ar fi republicanul Chris Smith din New Jersey, catolic, au ținut, de asemenea, sub lumina reflectoarelor tratamentul aplicat Mons. Álvarez. În cadrul unei audieri în Congres, care a avut loc la 30 noiembrie 2023, Smith a asigurat că „Episcopul Álvarez este un om nevinovat care îndură suferințe de nedescris. Viața și slujirea sa sunt un exemplu inspirat de compasiune, bunătate, integritate și slujire altruistă.”
