Un tânăr surd i-a cântat Papei Benedict
15.05.2006, Roma (Catholica) - Joi, Jeremy Gabriel din Quebec a stat în faţa Papei Benedict al XVI-lea pentru a-i cânta „Je Louerai L`Éternel” (Îl voi lăuda pe Cel Veşnic). Jeremy are sindromul Treacher-Collins, o problemă din naştere caracterizată de anomalii faciale. El a visat să cânte în faţa Papei, aşa că, impresionat de acest vis, Cardinalul Marc Ouellet, Arhiepiscop de Quebec şi primat al Bisericii Catolice din Canada, i l-a adus la cunoştinţă Papei Benedict.
„Sfântul Părinte a fost mişcat de povestea băiatului. După o perioadă de tăcere a spus: `Să o facem`”, a explicat Cardinalul Ouellet decizia Papei de a onora cererea lui Jeremy. Acesta a sosit în faţa Papei însoţit de părinţii săi şi de Cardinalul Ouellet. A urmat ceremonia de binecuvântare a unui chivot al noului legământ, construit de tineri catolici canadieni. Chivotul este o ladă pe care se află imagini legate de Euharistie. În următorii doi ani, chivotul va circula prin Diecezele din Canada, ca parte a mişcării de evanghelizare ce conduce spre Congresul Euharistic din Quebec, din iunie 2008. Papa este aşteptat la acest eveniment, la care vor participa 20.000 de persoane.
Jeremy a suferit peste 15 intervenţii chirurgicale pentru reconstrucţia feţei, alte operaţii urmând să aibă loc în viitor. El foloseşte un aparat special pentru a auzi, aparat ce transmite vibraţiile sunetelor prin oasele cutiei craniene. În ciuda handicapurilor sale, lui Jeremy îi place mult să cânte. În toamna anului trecut a înregistrat un album cu cântece de Crăciun, iar în octombrie a fost invitat să cânte imnul ţării în faţa miilor de spectatori de la un meci de hochei. Dar toate aceste evenimente prestigioase pălesc în faţa visului său împlinit de a cânta în faţa Papei Benedict. Această idee i-a venit după ce a privit funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Un singur regret i-a mai rămas: ar fi vrut să stea în poala Papei Benedict, dar tot timpul audienţei Sfântul Părinte a stat în picioare.
