Calea Crucii parcursă de preoți și credincioși din protopopiatul Carei

09.04.2024, Carei (Catholica) - În cea de-a treia duminică a Postului Mare, pe 7 aprilie 2024, în duminica în care Sfânta Evanghelie ne prezintă învățătura Mântuitorului în ceea ce privește purtarea crucii, preoți și credincioși din protopopiatul Carei s-au adunat pentru a se parcurge împreună Calea Crucii. Locul ales pentru această devoțiune a fost curtea capelei romano- catolice „Sfânta Treime” din Carei, aflată într-o zonă liniștită, în mijlocul naturii. În curtea acestui mic lăcaș, dăinuie de zeci de ani Calea Sfintei Cruci cu cele 14 stațiuni, amplasată în mod simbolic în natură, pentru ca toți cei prezenți să aibă oportunitatea de a parcurge drumul crucii și în mod fizic. Credincioșii, aflați într-un număr destul de mare duminică, avându-i în mijlocul lor pe preoții parohi, au răspuns chemării la acest moment de rugăciune.
După cuvântul de bun venit rostit de pr. protopop Lucian Cociorva, s-a trecut la parcurgea stațiunilor Căii Sfintei Cruci, unde fiecare preot dintre cei prezenți a rostit meditațiile aferente fiecărui moment de pătimire a Domnului pe drumul Golgotei. La momentul de rugăciune au participat: pr. Gheorghe Pop din parohia Domănești, pr. Iulian Palaș din parohia „Sf. Anton” din Carei, pr. Gheorghe Paul Pop, din parohia greco-catolică Moftinu Mic, pr. Felician Buzgău din parohia Pișcolț, pr. Florin Mădăras din parohia Lucăceni. La sfârșit, pr. protopop Lucian Cociorva, din parohia „Sf. Apostol Andrei” Carei și parohia Ghenci, a mulțumit bunului Dumnezeu pentru marele dar de a aduna credincioșii din întreg protopopiatul Carei la acest moment de rugăciune. Totodată, părintele protopop a mulțumit celor prezenți, subliniind faptul că este un lucru bun și plăcut în fața Domnului că cei prezenți au lăsat confortul propriei locuințe, au lăsat multe alte preocupări de recreere sau de odihnă în această după-amiază de duminică și au ales să parcurgă împreună cu Isus Calea Sfintei Cruci. Bunul Dumnezeu să primească Sfintele rugăciuni! (Protopopiatul greco-catolic de Carei)
