Papa Paul al VI-lea: Dialogul ca antidot la marketingul religios și scandalurile din rețele sociale
02.08.2024, Vatican (Catholica) - Dialogul „nu este mândru, nu este amar, nu este ofensator. Autoritatea lui este intrinsecă adevărului pe care îl explică, iubirii pe care o comunică, exemplului pe care îl propune; nu este o poruncă, nu este o impunere. Este pașnic; evită metodele violente; este răbdător; este generos” – așa scria Sfântul Papă Paul al VI-lea în prima sa enciclică, „Ecclesiam suam”, publicată acum 60 de ani, la 6 august 1964. Aceste câteva cuvinte sunt suficiente pentru a intui relevanța extraordinară a scrisorii Papei Paul, care a ieșit în întregime în manuscris din penița sa la puțin peste un an de la alegerea ca Pontif, cu Conciliul Vatican II încă deschis.
Papa, născut în provincia italiană Brescia, a numit misiunea lui Isus un „dialog al mântuirii”, observând că El nu a obligat fizic pe nimeni să îl accepte; a fost o formidabilă cerere de iubire, care, dacă a constituit o responsabilitate enormă în cei cărora li s-a adresat, totuși „i-a lăsat liberi să îi răspundă sau să îl respingă”. Acest tip de relație, spunea el, „indică o propunere de stimă curtenitoare, de înțelegere și de bunătate din partea celui care inițiază dialogul; exclude condamnarea a priori, polemica ofensatoare și uzată de timp și goliciunea conversației inutile”.
Nu putem să nu remarcăm diferența flagrantă dintre această abordare și cea care caracterizează atât de multe discuții digitale ale celor care judecă totul și pe toți, care folosesc un limbaj depreciativ și care par să aibă nevoie de un „dușman” pentru a exista. Dialogul, care pentru Papa Paul al VI-lea este intrinsec în proclamarea Evangheliei, nu are ca scop convertirea imediată a interlocutorului – convertire care, de altfel, este întotdeauna lucrarea harului lui Dumnezeu, nu a înțelepciunii dialectice a misionarului. În schimb, convertirea presupune „starea de spirit a celui […] care își dă seama că nu mai poate separa propria mântuire de efortul de a-i salva pe alții…”
Pe scurt: omul nu este mântuit prin el singur. Și nici nu suntem mântuiți construind ziduri sau închizându-ne în cetăți separate de lume pentru a avea grijă de cei „puri” și a evita contaminarea. Dialogul este „unirea adevărului și a carității, a înțelegerii și se realizează iubirea”. Nu este negarea identității celor care cred că este necesar să se conformeze lumii și agendei sale pentru a proclama Evanghelia. Nu este nici exaltarea identității ca un fel de separare care ne face să îi privim de sus pe „ceilalți”. „Biserica trebuie să intre în dialog cu lumea în care există și în care lucrează. Biserica are ceva de spus, Biserica are un mesaj de transmis, Biserica are o comunicare de oferit”, deoarece „chiar înainte de a converti lumea, ba chiar, pentru a o converti, trebuie să întâlnim lumea și să vorbim cu ea”. Iar lumea, a explicat Papa Paul al VI-lea, „nu poate fi mântuită din exterior”.
Prima enciclică a Papei Paul, încă de la primele ei cuvinte, conține și alte idei valoroase pentru vremurile pe care le trăim. Este „Biserica Sa”, „Ecclesiam suam”, adică Biserica îi aparține fondatorului ei, Isus Cristos. Ea nu este „a noastră”, nu este construită de mâinile noastre, nu este rodul ingeniozității noastre. Eficacitatea ei nu depinde de marketing, de campanii concepute la birou, de rating sau de capacitatea de a umple stadioane. Biserica nu există pentru că este capabilă să producă evenimente mari, artificii mediatice și strategii de influențare. Ea este în lume pentru a face cunoscută – prin mărturia zilnică a atâtor „săraci Cristoși”, păcătoși iertați – frumusețea unei întâlniri care mântuiește și oferă un orizont de speranță. Biserica se află în fața lumii pentru a oferi tuturor posibilitatea de a întâlni privirea lui Isus. (editorial de Andrea Tornielli)
